Dumnezeu ne-a dăruit Cuvantul Său ca pe o « regulă infailibilă » pentru credinţa noastră. Acest Cuvânt este standardul inflexibil pentru comportarea corectă a copiilor Săi. Darul pe care Dumnezeu l-a dat omenirii cuprinde atât Cuvântul viu – pe Isus Hristos – cât şi Cuvântul scris, adică Biblia. Prin Isus, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea fiinţei Lui, Dumnezeu a vorbit prin viu grai. În Biblie, vocea lui Dumnezeu se ‘vede’ în litere.
Privind printre versete descoperim un Dumnezeu Atotputernic, plin de Iubire, plin de Înţelepciune, Drept în hotărârile Sale şi fără de vină în judecăţi.
Comentariile de mai jos nu se vor a fi mai mult decât, puncte de vedere asupra unor versete. Trecute prin ‘furcile caudine’ pot părea analizate superficial, dar frumuseţea lor nu se găseşte în înveliş, ci în profunzime.
1) Dumnezeu a zis: “Să fie lumină!” (Genesa 1:3)
Când Dumnezeu a rostit acest lucru, pământul “era”,dar “pustiu şi gol”. Dumnezeu a zis: “Să fie lumină”, nu pentru că în pregătirea planetei ca să poată fi locuită El ar fi avut nevoie de lumină, ci pentru că lumina este vitală şi stă la baza oricărui lucru. Ap. Ioan spune în prima epistolă, (1Ioan 1:5): “...Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric.” Această lumină a fost reprezentată pe pământul nostru într-un mod admirabil de către Domnul Isus Hristos, (Ioan 1:4-9).
Cine vrea să primească această lumină şi crede în jertfa de pe Golgota, iese din bezna ignoranţei şi a superstiţiilor. Dacă cineva lasă uşa inimii sale larg deschisă, pentru ca lumina Cuvântului să pătrundă în inima lui, atunci această putere îi transformă gândurile, părerile şi purtările. Eliberat de atmosfera întunecată a sistemelor religioase, în care a fost rob, creştinul află adevărul despre Dumnezeu din lumina Sfintelor Scripturi. Întrebarea este: Suntem noi destul de receptivi, pentru a lăsa să pătrundă în inimă lumina de sus, ori ne mulţumim cu lumina obscură pe care o primim de la oameni?
“Să fie lumină.” Amin!
2)“Sfinţeşte-I prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”
Cuvântul lui Dumnezeu este busola care orientează corabia vieţii noastre spre portul binecuvântat al liniştii şi păcii Lui, « ...adevărata lumină care, luminează pe orice om venind în lume. » (Ioan 1:9). Din Cuvântul lui Dumnezeu ies la iveală comori nesecate de înţelepciune.
În lupta acerbă cu puterile întunericului, această ‘sabie’ este indispensabilă. Ne putem bizui pe această armă, pentru că niciodată nu vom fi dezamăgiţi.
Cuvântul serveşte de « candelă pentru picioarele noastre... » (Psalm 119 :105), este « o oglindă » (Iacov 1 :23), este « un foc şi un ciocan care sfarmă stânca » (Ieremia 23 :29). «...Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. » (1Petru 1 :25).
Unele cuvinte informează, altele reformează, dar numai Cuvântul lui Dumnezeu transformă. « El de bună voia Lui ne-a născut prin Cuvântul adevărului. »(Iacov 1 :18). În existenţa noastră efemeră să fim credincioşi Tatălui, ‘care ne-a născut’, cât şi Cuvântului Său. Isaac Neuwton, renumitul om de ştiinţă care era şi creştin a spus : « Nu vreau să-mi irosesc timpul fără folos, atunci când trebuie să mă ocup de afacerile Regelui ». Oricând şi oriunde să fim şi noi în afacerile Regelui de drept. Amin !
3) « Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt ! » (Ps. 30 :4).
Dumnezeu a înzestrat omul cu preţiosul dar de a cânta, ca să-şi poată exprima atât bucuriile cât şi necazurile, întru-n mod armonios.
Cea mai semnificativă expresie a creştinului este, nu un suspin, ci o cântare. O cântare de laudă pentru Dumnezeu. Cântările sunt o parte a vieţii creştinului. În ele găsim rezonanţa întregii game a sentimentelor umane. Adeseori dorul după o patrie mai bună este stâmpărat de armonia dulce a unei cântări, care ne transportă pe culmile fastuoase ale ‘Munţilor Sfinţi’. Cântările sunt simfonii ale credinţei, în care se împletesc mulţumiri şi laude cu speranţe şi certitudini.
Când în Biblie citim despre o cântare de laudă, ştim că este vorba de un moment important din istoria lui Israel. După ce au trecut Marea Roşie, Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului. Ei au zis : « Voi cânta Domnului, că şi-a arătat slava ...Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă... » (Exod. 15 :1-2).
În cartea Numeri cap. 21 v 17, găsim cântarea fântânei. În 1Sam. Cap. 1 :18, avem cântarea arcului – o cântare de jale. Debora a cântat o cântare când Iabin, împăratul Canaanului a fost smerit de către Dumnezeu înaintea copiilor lui Israel. Ne-ar trbui mult spaţiu să vorbim aici despre toţi cântăreţii Psalmilor, dintre care se distinge în mod deosebit marele cântăreţ David. Cântările evreilor, însă, au amuţit pe malurile râului Babilon, când asupritorii lor le cereau să le cânte cântările Sionului. Acolo au stat jos şi au plâns, refuzând să cânte cântările Sionului pe un pământ străin, (Ps. 137).
Mergând şi noi spre « Canaan » să avem inimile pline cu cântări de laudă, cântând cântece de dragoste pentru Sion, pentru cetatea sărbătorilor noastre. Domnul să ne facă pe toţi cântăreţi iscusiţi. Alături de inegalabilul cântăreţ David să spune şi noi : « Cântaţi Domnului care împărăţeşte în Sion. Vestiţi printre popoare isprăvile Lui. Cântaţi o cântare nouă. Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre. »
Dintre toate cântările cântate de către Israeliţi în diferite ocazii, precum şi imnurile cântate de către credincioşii de astăzi, cea mai frumoasă este – departe de orice nuanţă sectară – cântarea lui Moise şi cântarea Mielului. Ea se aseamănă cu glasul Păstorului Bun, în care sună coarda iubirii împreună cu coarda dreptăţii, şi totul sună cu înţelepciune şi putere. « Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor ! Cine nu se va teme , Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău ? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta... » (Apoc. 15 :3,4). Amin !
