miercuri, 30 aprilie 2008

PSALMUL 5

Doamne, pleacă Tu urechea,
Veşnic Împăratul meu,
Şi ascultă-mi rugăciunea,
Vezi-mi tot suspinul meu.

Dimineaţa-auzi-mi glasul,
Eu pe Tine Te aştept,
Cu-ndurare intru-n templu
Şi-ţi dau inima din piept.

Tu urăşti fărădelegea;
Iar "nebunii" nu pot sta
Lângă ochii Tăi cei sfinţi,
Ce veghează pururea.

Pe calea plăcută Ţie,
Te rog, Doamne, să-i păstrezi,
Pe toţi cei ce cred în Tine
Şi să-i binecuvintezi.

Rodica Dragoş.

luni, 21 aprilie 2008

"Marie!"

"Era în ziua întâi a săptămânii". Câteva femei urcau în tăcere poteca ce duce spre mormântul din grădina lui Iosif. Printre ele era Maria Magdalena şi cealaltă Marie. Duceau miresme la mormânt şi se întrebau: "cine, oare, va prăvăli piatra de la uşa mormântului?" Când au ajuns, au văzut că piatra fusese luată. Doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare au zis femeilor: "Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici; ci a înviat."

Maria Magdalena a alergat la Petru şi Ioan, spunându-le: "Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde l-au pus." Cei doi ucenici au alergat la mormânt şi au văzut ce le spusese Maria. Au rămas miraţi de cele întâmplate. Ei tot nu pricepeau că: "după Scripturi Isus trebuia să învieze din morţi."

Maria Magdalena stătea afară lângă mormânt şi plângea. Doi îngeri îmbrăcaţi în alb i-au zis: "pentru ce plângi?" Ea le-a răspuns: "Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus." Apoi a văzut pe un om stând acolo în picioare. Era Isus, dar Maria a crezut că este grădinarul. "Femeie", i-a zis Isus "de ce plângi?, pe cine cauţi?" "Domnule" - i-a răspuns Maria – "dacă l-ai luat spunem unde l-ai pus şi mă voi duce să-L i-au." "Marie!" i-a zis Isus. Ea s-a întors şi I-a zis în evreeşte: "Rabuni!" adică "Învăţătorule."

"După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu." (F.A 1:3). Să nu uităm nici mărturisirea marelui ap. Pavel. "V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie." (1Corinteni 15:3-8).

Învierea lui Isus este garanţia învierii noastre. Amin.

miercuri, 16 aprilie 2008

12 Caractere

Isus răstignit pe Golgota a fost privit de către 12 caractere.

a – soldaţii romani au văzut în El un criminal.
b – femeile care l-au urmat au văzut în El un binefăcător.
c – mama Sa, cu sufletul zdrobit, privea pe fiul ei.
d – ucenicii l-au privit cu nădejdea spulberată.
e – un tâlhar l-a privit cu ură şi răutate şi a văzut în El un răufăcător.
f – al doilea tâlhar l-a privit cu pocăinţă.
g – sutaşul avea convingerea că El este Fiul lui Dumnezeu.
h – preoţii, cu aroganţă, au văzut în El un hulitor.
i– îngerii, cu admiraţie, au văzut în El dragostea.
j – demonii, cu groază, au văzut în El sămânţa femeii.
k – Tatăl ceresc, cu iubire, a văzut în El ascultarea.
L – trecătorii, cu puţin interes, n-au văzut în El nimic.

marți, 15 aprilie 2008

GHETSIMANI

Aş vrea să merg şi eu în Ghetsimani,
Grădina unde Domnul s-a rugat
Acum aproape două mii de ani,
Când cu tristeţe a îngenuncheat.

Aş vrea s-aud ecoul rugăciunii,
Fiorul nopţii ce îL apăsa,
Reflexia valori-nţelepciunii,
"Să fie voia Ta şi nu a Mea".

Aş vrea să văd cum s-a predat pe Sine,
Acolo, în Grădina cu Măslini,
Cum Iuda l-a trădat fără ruşine
Şi l-a vândut la nişte asasini.

Aş vrea să văd şi ultima minune,
Când Petru a lovit şi a tăiat
Urechea unui rob al lui Caiafa,
Iar Domnul, "altruist" l-a vindecat.

Veniţi şi voi cu mine-n Ghetsimani!
Ca de Isus alăturea să fim,
Simţind acum, la două mii de ani,
Nobleţea unui caracter SUBLIM.

luni, 14 aprilie 2008

Spre Golgota, prin Ghetsimani

Iuda plecase. Isus a rămas cu cei care îL iubeau, la Cina de pe urmă.

"După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: Acum, Fiul omului a fost proslăvit, şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu îL va proslăvi în El însuşi, şi-l va proslăvi îndată. Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta şi, cum am spus Iudeilor că, unde mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum..." "Doamne", I-a zis Petru, "unde Te duci?" Isus a răspuns: "Tu nu poţi veni acum după Mine, unde mă duc Eu; dar mai târziu ve veni." (Ioan 13:31,32,36).

După ce au cântat marele Hallel – adică Psalmii 115- 118 – Isus cu ucenicii s-au îndreptat săpre muntele Măslinilor. Din acel timp începe istoria patimilor Sale, botezul despre care a vorbit ucenicilor: "Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!" (Luca 12:50). "În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: "Voi bate Păstorul şi oile turmei vor fi risipite. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea." (Matei 26:31,32). Au ajuns în grădina Ghetsimani, locul preferat de Isus pentru a se ruga. "Şedeţi aici până Mă voi ruga." A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să se spăimânte şi să se mâhnească foarte tare. El le-a zis: "Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!" Apoi a mers mai înainte, S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat ca, dacă este cu putinţă să treacă de la El ceasul acela. El zicea: "Ava, adică Tată, Ţie toate lucrurile Îşi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se, nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu." (Marcu 14:32-36).

Nu teama de moarte l-a îndemnat să vorbească aşa, dar totul trebuia dus la bun sfârşit, "...după sfatul hotărât şi după ştiinţa de mai dinainte a lui Dumnezeu..." (F.A 2:23). Se auzeau zgomot de paşi; şoapte de ucigaşi se apropiau tot mai mult. Era o ceată de ostaşi înarmată ca pe vreme de război, avându-l în frunte pe Iscariotean. Veneau să-şi ia prada. Isus a luat cuvântul, şi le-a zis: "Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi." (Marcu14:48).

Drama Golgotei a început. Isus a fost prins şi legat. Toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. Isus a fost dus de către ostaşi la palatul marelui preot Anna unde se afla şi Caiafa, ginerele său, mare preot în anul acela, precum şi întreg Sinedriul. Pe baza unor martori mincinoşi, sfatul "înţelepţilor" format din arhireii, L-au osândit la moarte. L-au dus apoi la Pillat pentru a le întări verdictul. Pillat, om bine crescut şi cetăţean roman, ura cu dispreţ pe toţi fariseii şi saducheii, a căror rebeliuni îi dădea mult de lucru. Nu a găsit nici o vină în El. Vrând să-l scape, a folosit tot felul de strategii. ÎL trimite l-a Irod, dar şi Irod negăsindu-i nici o vină îL retrimite la Pillat. De Paşte era obiceiul să fie eliberat un răufăcător. Pillat se foloseşte şi de această strategie, dar nu-i reuşeşte. După ce Isus a fost bătut cu nuiele, ostaşii dregătorului îL predau la ostaşii Templului, ca să fie răstignit. Au început badjocurile. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi l-au îmbrăcat cu o haină stacojie. I-au pus pe cap o cunună de spini şi în mâna dreaptă o trestie. ÎL scuipau şi îşi băteau joc de El. Îmbrăcându-l iarăşi cu hainele Lui, a fost dus să fie răstignit. "Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n'avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos." (Ioan 19:23). De pe lemnul de blestem, Isus a şoptit cuvinte de duioasă rugăciune: "Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac."

"De la ceasul al şaselea, până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc"; Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!" Şi când a zis aceste vorbe şi-a dat duhul.

Un bărbat, numit Iosif din Arimatea, un ucenic a lui Isus, dar pe ascuns, a rugat pe Pillat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pillat i-a dat voie. Atunci a venit şi Nicodim şi a adus o amestecătură de aproape de 100 litri de smirnă şi de aloe. Au înfăşurat trupul în fâşii de pânză de in, cu miresme şi l-au îngropat. A fost atât de simplă înmormântarea Lui, aşa cum i-a fost viaţa. Ne impresionează atitudinea celor doi oameni cărora, mai înainte le-a lipsit curajul de a urma pe Isus, decât pe ascuns, dar au căpătat acum puterea de a se arăta pe faţă că sunt de partea Lui. Cei doi l-au pus pe Isus într-un mormânt nou, acolo în grădina lui Iosif. Era ziua pregătirii Paştelor şi începea ziua sabatului. Marea jertfă– singura bază a împăcării omului cu Dumnezeu - s-a sfîrşit acolo sus pe Golgota. Să nu uităm, ci să ne aducem aminte mereu. Amin.

vineri, 11 aprilie 2008

Mielul Înjunghiat

Cel ce stătea pe Tronul Slavei avea în mâini o carte scrisă,
Şapte peceţi ascundeau "TAINA" şi cartea o ţinea închisă.
Atunci un înger a strigat, şi a-ntrebat cu glasul tare:
"Cine e vrednic să ia cartea şi să-i pătrundă "Taina mare"?

Şi nimeni din tot Universul, nu a rostit nici un cuvânt,
Au ezitat să ia solia din mâna Celui veşnic Sfânt.
A plâns Ioan, văzând că nimeni din cei de faţă n-au răspuns
Şi n-au putut să-ndeplinească "Misterul" ce era ascuns.

Nu plânge – i-a zis un bătrân – Leul din Iuda s-a aflat,
Să ia cartea şi s-o deschidă. Era Mielul înjunghiat.
În sulul cărţii era scris şi când s-a auzit strigarea,
A spus solemn: "Iată-mă vin", să-nfăptuiesc Răscumpărarea.

Aceasta-i voia Ta Părinte şi Eu vin s-o îndeplinesc,
Din haos şi deşărtăciune să mântui neamul omenesc.
Bătrânii douăzeci şi patru şi cele patru Făpturi Vii
S-au închinat p'în la pământ, cu mult respect şi bucurii.

El părăsind "curţile" sfinte şi slava Tatălui de sus,
S-a întrupat într-o fecioară ca prunc, pe numele Isus.
În decadenţa lumii noastre a stat treizeci şi trei de ani,
Era un călător prin lume şi singurel printre duşmani.

Când într-o zi la Iordan să se boteze a venit,
Din cer s-a auzit un glas: "Acesta-i Fiul Meu iubit";
Eu îmi găsesc plăcerea-n El, şi voi de El să ascultaţi,
El este Mesia promis şi Cel pe care-l aşteptaţi.

N-au vrut să creadă fariseii şi nici nu l-au băgat în seamă,
Şi-au întors faţa de la Dânsul, dispreţuindu-l fără teamă.
Isus prin sate şi oraşe minuni şi semne a făcut,
Dar ei L-au renegat pe Domnul, L-au arestat şi L-au vândut.

Din Ghetsimani p'în la Golgota a fost sinistru' Lui calvar,
A fost "o via dolorosa", a fost paharul Său amar.
Mai marii preoţi aroganţi cu ironie L-au privit,
I-au pregătit o cruce mare să fie pe ea răstignit.

Mergând pe drum cu crucea-n spate, adeseori s-a poticnit,
Era slăbit Samariteanul, de mult ce L-au badjocorit.
Dar ajungând sus pe Golgota, semnând verdictul Său final,
A scris iertare tuturora, murind acolo sus pe deal.

Astăzi, când ochii minţii noastre au fost deschişi să înţeleagă,
Privind la scena de pe munte, să-L adorăm viaţa-ntreagă.
Căci nimenea şi niciodată nu a răbdat aşa ca El,
Veniţi cu toţii la Golgota, să-L venerăm pe blândul Miel!

marți, 8 aprilie 2008

Cina de Amintire

În fiecare an, luna Nisan poartă în ea o solemnitate sacră. Este ziua aducerii aminte a morţii Domnului nostru Isus Hristos. Raportat la numărul de fiinţe umane care au trăit pe pământ, de la Isus şi până în zilele noastre, nu mulţi oameni au devenit mai buni în urma gestului altruist al Domnului. Poate pentru faptul că unii n-au înţeles, ori n-au vrut să înţeleagă, pilda dăruirii de Sine a Mântuitorului, dar cu siguranţă patimile Celui ce s-a jertfit pentru omenire a lăsat urme adânci şi a produs transformări în inimile multor oameni, de la Golgota şi până azi.

Ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului au fost atât de emoţionante, încărcate cu atâtea semnificaţii, încât cineva pe drept a spus că: "fiecare minut din acele zile reprezintă pentru omenire secole întregi de istorie şi civilizaţie."

Nu prin articole şi paragrafe de lege, nu prin date istorice şi arhiologice, vom putea simţi şi explica patimile lui Isus, ci mergând împreună cu El pe drumul ce duce spre Betania, pe valea Chedronului şi la poalele Muntelui Măslinilor, unde se afla o grădină discretă şi intimă preferată de Isus pentru a se ruga, fie singur, fie împreună cu discipolii Săi. Era Ghetsimani. Patimile lui Isus le vom putea simţi şi înţelege mai bine urmându-i drumul pe la Ana şi Caiafa, prezenţa Sa în faţa tribunalului suprem – numit Sinedriu – apoi pe la Pilat şi până la vârful "Căpăţânii". Cu procesiunea Golgotei şi actul funest săvârşit se încheie un capitol din istoria zbuciumată a neamului omenesc. De atunci Isus rămâne singurul şi cel mai sublim Ideal de perfecţie şi armonie care a trăit pe pământul nostru treizeci şi trei de ani şi jumătate.

Noi în fiecare an cu ocazia Cinei, ne aducem aminte şi vestim moartea Domnului nostru, rememorând evenimentele de atunci. Cum să nu vorbim despre Cel care păcatele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat supra Lui? Cum să nu vorbim despre Ghetsimani – grădina unde a început să pâlpâie nădejdea mîntuirii noastre? Cum să nu vorbim despre Golgota, pe a cărei culme Domnul a scris cu sângele Lui, iertare tuturora şi a semnat actul de naştere al tuturor copiilor Săi.

Voi reaminti aici, doar câteva puncte din tabloul vieţii Mântuitorului. Încep cu cele petrecute în Betania, în casa lui Simon Leprosul, unde Isus venise din Ierihon, de la Zacheu vamaşul. Era de faţă şi Lazăr. Adeseori Isus venea la casa din Betania pentru că acolo totdeauna a găsit nişte prieteni adevăraţi care L-au aşteptat şi l-au primit cu inimile pline de iubire şi bucurie. În Betania, Maria împinsă de iubire a jertfit lui Isus darul său. Mirul. Ea a spart vasul ei de alabastru plin cu parfum de nard curat, de mare preţ şi l-a turnat pe capul şi picioarele Domnului. Din ev. după Marcu cap. 14:5 aflăm că mirul Mariei făcea cam 300 dinari. Un dinar era plata pe o zi a unui muncitor. Dar triumful iubirii Mariei, materializat prin gestul ei a fost picătura care a umplut paharul lui Iuda. Trezorierul ucenicilor a avut un comportament ciudat în seara aceea. Ceilalţi ucenici s-au unit cu el, invocând că mirul acela se putea vinde şi ajuta pe săraci.

Ce frumos este ca cineva să îngrijească de cei săraci. Înţeleptul spune: "Cine are milă de săraci împrumută pe Domnul". Dar Iuda nu avea în vedere pe săraci, "ci el era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga lua el ce se punea în ea" – ne spune ap. Ioan. Atunci Isus a înfipt un ţepuş în inima lui Iuda, zicând: "Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine; căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, şi le puteţi face bine oricând voiţi: dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea , se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei." Am folosit referinţa din Marcu cap. 14:6-9).

Cina din Betania, despre care am amintit mai sus, a avut loc "cu şase zile înainte de Paşte...", ne spune ap. Ioan în cap. 12 v 1.

Fiecare zi din săptămâna care a urmat, numită şi săptămâna patimilor a fost a fost foarte importantă.

Duminică – a doua zi, după sabat, numită în creştinătate şi Duminica Floriilor a avut loc intrarea lui Isus în Ierusalim. Mulţimile au strigat: "Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! (Matei 21:9). Isus a plâns pentru cetate şi i-a vestit dărâmarea.

Luni – Un smochin este blestemat pentru că nu a avut rod, ci numai frunze. Isus curăţeşte Templul din Ierusalim. Dă afară pe schimbătorii de bani şi pe vânzătorii de porumbei.

Marţi – Smochinul blestemat este văzut uscat din rădăcină. Această zi a fost pentru Isus foarte încordată. În ea a avut loc cea din urmă răfuială cu necredinţa cărturarilor şi fariseilor. Isus părăseşte pentru ultima oră Templul. În seara aceleaşi zile, pe când se afla pe Muntele Măslinilor în drum spre Betania, Isus le spune ucenicilor profeţia Sa din Matei 24, despre dărâmarea Ierusalimului.

Miercuri - Isus a fost în Betania. Nu ştim ce s-a întâmplat acolo. Ştim doar că, în tot acest timp, puţin mai la miazăzi de Ierusalim, în casa marelui preot Caiafa se adunase Sinedriul. Erau hotărâţi să scape de acest învăţător rătăcit şi îndrăzneţ care, îi numise făţarnici, călăuze oarbe, nebuni, şerpi, pui de năpârci. Paharul se umpluse. Se sfătuiau cum să-l prindă cu vicleşug şi să-L omoare. Dar când? Că se apropia sărbătoarea. Nu în timpul sărbătorii, ziceau unii, ca să nu se facă tulburare în popor. Aşa a hotărât sfatul preoţilor. Dar sfatul divin a fost altul. Tocmai în timpul sărbătorii pentru că El trebuia să fie mielul de Paşte. Şi tocmai aşa s-a întâmplat – "după sfatul hotărât şi ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu". Tot în această zi, Iuda a părăsit Betania şi alăturându-se celor care îL urau pe Galilean a negociat cu ei vânzarea Lui. Aşa dar, trădarea avusese loc, urma prinderea. "În timpul cinei, diavolul a pus în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă..." (Ioan 13:2). Ţepuşul din cuvântul lui Isus, înfipt în seara ungerii Sale cu mir, a intrat tot mai adânc în inima lui Iuda şi el n-a mai putut suporta. A dorit răzbunarea. Puţine trădări au fost atât de mârşave ca aceea de care a avut Domnul parte. Iubirea de bani a crescut în inima lui Iuda peste măsură, până acolo că a fost în stare să-şi vândă Învăţătorul cu numai treizeci de arginţi, preţul unui sclav din vremea aceea, sau poate mai puţin. Un om care este în stare să-şi trădeze pe cel mai bun prieten al său, dovedeşte că şi-a murdărit orice simţ nobil al fiinţei sale, dacă l-a avut vreodată. Cu aceasta s-au împlinit cuvintele proorocului Zaharia care vorbeau de poporul ce şi-a vândut păstorul cu treizeci de arginţi.

Joi – a fost ziua în care trebuiau jertfite Paştele. Isus a însărcinat pe Petru şi Ioan să facă pregătirile. Unde voieşti să le pregătim? "Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţii: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta." Cine a fost omul care a avut cinstea să găzduiască de Paşte pe Isus cu ucenicii Săi, nu ştim. Poate că îl vom cunoaşte odată. Unii şi-au dat cu părerea că ar fi fost Nicodim. Nu ştim. Alţii au spus că aceea cameră mare ar fi una şi aceaşi cu cea amintită în F.A cap 1v13, numită odaia de sus. Dar nici aceasta nu ştim. Ştim, însă, un singur lucru – că omul acela a fost unul în care Isus se putea încrede. Tot un astfel de om a fost şi cel din Betfaghe, din Muntele Măslinilor, care a împrumutat lui Isus măgăruşul pentru a intra în Ierusalim. Aceste lucruri ne învaţă, ca şi noi, în orice timp să fim la dispoziţia lui Isus. Să fim totdeauna oameni pe care Domnul să se poată baza. Proprietarul casei unde Isus a mâncat Paştele cu ucenicii, cu bucurie i-a dat Învăţătorului tot ce avea mai confortabil. Aşa a făcut şi Maria care i-a jertfit cel mai scump parfum de nard curat.

Când a sosit ceasul, fiecare şi-a ocupat locul la masă. Isus a spus: "Am dorit mult să mănâmc Paştele acesta cu voi înainte de patima Mea." După acestea Isus s-a tulburat în duhul lui, a mărturisit şi a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi mă va vinde". Apostolii se uitau unul la altul şi nu ştiau despre cine vorbeşte. Au început să zică fiecare: "Nu cumva sunt eu Doamne?" Iuda l-a întrebat şi el: "Nu cumva sunt eu Învăţătorule?" Da, i-a răspuns Isus, tu eşti, ce ai de făcut fă repede. Atunci Iuda a ieşit afară şi a plecat. Era noapte.

După plecarea lui Iuda, Domnul a instituit Cina de amintire. Apostolul Pavel ne spune că: "ori de câte ori mâncăm pâinea aceasta şi bem paharul acesta, vestim moartea Domnului până va veni El". Despre pâinea şi vinul, ce reprezintă trupul şi sângele Domnului, am vorbit într-un discurs din anul 2007.

În noaptea Cinei, Isus şi-a deschis visteriile inimii şi le-a spus apostolilor nişte cuvinte şi făgăduinţe de mare preţ. Isus ştia că ucenicii vor trece printr-o noapte întunecoasă, de aceea a dorit să-i îmbărbăteze cu iubire. Îl înştiinţează pe ap. Petru: "Simone, Simone, satana va cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi." Nu era Petru întors la Dumnezeu? Nu lăsase el toate ca să urmeze pe Isus? Ba da; dar încrederea în forţele sale proprii, încă, n-o lăsase. Petru n-a înţeles nimic din spusele Domnului şi insistă: "Doamne cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte." Atunci Domnul îi spune că înainte de a cânta cocoşul, el va tăgădui de trei ori.

Dintre multele sfaturi pe care le dă Isus prietenilor Săi, în ultimele momente petrecute cu ei, sunt foarte semnificative cele legate de dragostea frăţească şi de lucrarea Mângăitorului. A urmat rugăciunea din Ioan 17, apoi prinderea Sa în Ghetsimani.

Cât de profund putem noi, oare, pătrunde taina rugăciunii şi a plânsului din Ghetsimani? Ne-am întrebat vreodată ce s-a petrecut în adâncul fiinţei Domnului nostru când a trebuit să primească sărutul viclean al prietenului Său? Întrebări delicate care ne vor urmări, dacă suntem sinceri, tot timpul călătoriei noastre pământeşti. A urmat apoi Procesul Mântuitorului, cel mai zguduitor exemplu de proces aranjat, cu sentinţă dată dinainte. Un asasinat premeditat.

Sensul întreg al sinistrei tragedii de acum două mii de ani, nu este recunoscut nici azi de către cei care au pus la cale acest lucru. "Ana şi Caiafa" continuă să fie convinşi că au aplicat corect legile, şi că în Procesul Celui ce s-a numit Fiul lui Dumnezeu, dreptatea este de partea lor, deşi prof. Zaharia le atrage atenţia că va veni o vreme când: "îşi vor întoarce privirile spre Cel ce L-au străpuns şi îL vor plânge cu amar." Iuda însuşi este cel mai elocvent exemplu de martor declarat al nevinovăţiei lui Isus, prin afirmaţia: "Am păcătuit, căci am vărsat sânge nevinovat".

În seara când vom celebra Cina de amintire să ne ducem toţi cu gândul, alături de Domnul în Ghetsimani. Să ascultăm la poarta grădinii, cu o ureche supusă, încheierea rugăciunii lui Isus: "Nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu". Şi Tatăl a voit ca, prin harul Său, să guste moarte pentru toţi. Amin.

marți, 1 aprilie 2008

Aspectul fizic al lui Isus

Nici unul dintre cei care au umblat cu Isus ori dintre cei care au scris despre El, nu ne spun nici măcar un cuvânt despre înfăţişarea exterioară a Celui care a fost "Fiul omului" şi care a trăit pe pământul nostru treizeci şi trei ani şi jumătate.

Apostolul Pavel ne vorbeşte despre Isus, ca despre Fiul lui Dumnezeu; "El este chipul Dumnezeului celui nevăzut... El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui...". (Coloseni 1:15), (Evrei 1:3). Dar chipul fizic nu apare descris nicăieri. Înseamnă că nu a fost necesar. Probabil, cândva o să-l vedem. În schimb, scriitorii inspiraţi ne-au redat în scrierile lor frumuseţea morală şi spirituală a lui Isus. Providenţa divină a aranjat lucrurile în aşa fel, ca noi să fim informaţi despre frumuseţea Lui interioară, s-o admirăm şi să ne-o însuşim.

Începând cu secolul al doilea d.H, diferiţi oameni au încercat să descrie aspectul fizic al lui Isus. Unii pretind că au avut diferite revelaţii. Toate acestea sunt tradiţii şi poveşti relative. Se spune că, tot după tradiţii, Pilat ar fi cerut să se ia masca chipului lui Isus şi după aceasta s-ar fi turnat o formă care a circulat printre oameni în secolul al treilea. Alţii, inspârindu-se din Isaia cap. 53, îl redau pe Isus "...ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat...şi înfăţişarea Lui n'avea nimic care să ne placă."

În veacul al XV- lea, lumea creştină intră în posesia scrisorii lui Lentulus, din Ierusalim, pe care a adresat-o senatului roman. Printre altele, autorul vorbeşte şi despre chipul lui Isus. "În vremea noastră – scrie Lentulus – s-a ivit şi încă trăieşte un om de o mare virtute, cu numele de Isus Hristos, numit de ucenicii Săi, Fiul lui Dumnezeu. El a înviat morţii şi a tămăduit boalele. Este de o statură înaltă şi are un exterior nobil. Înfăţişarea Lui e vajnică şi expresivă, aşa că privind la Dânsul nu se poate să nu-L iubeşti şi totodată să te temi de Dânsul. Părul Său este ondulat şi creţ, puţin mai întunecat decât acolo unde cade pe umeri. El se împărţea în două părţi, după obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui este netedă şi curată, iar faţa fără nici o pată sau încreţituri, dar arde pe ea cea mai dulce rumeneală. Nasul şi gura lui au o frumuseţe perfectă. El are o barbă de aceeaşi culoare cu părul, nu lungă, dar despărţită în furculiţă. Ochii Îi sunt albaştri şi pare că au lumini diferite în diferite timpuri. Este groaznic atunci când mustră, plin de duioşie când mângăie. Om iubitor şi iubit, vioi dar necontenit serios. Nu L-a văzut nimeni râzând, dar plângând a fost văzut. Statura Lui e dreaptă, iar mâinile frumoase la vedere. Vorbirea Lui e uniformă şi interesantă. El este smerit şi blând şi cel mai minunat din fiii oamenilor."

Dacă aşa a arătat "Fiul Mariei", nu ştim precis. Ne putem cugeta şi noi, însă, că fiind perfect, drept, nevinovat şi deosebit de păcătoşi, cum îL descrie Biblia, înfăţişarea Lui era mult peste a oamenilor. "Tu eşti Cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele Tale: de aceea Te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie." (Ps. 45:2).

O lovitură de maestru a reuşit satan printr-o bucată de ţesătură, numită "Giulgiul din Torino", considerat a fi linţoliul de îngropăciune a lui Isus, şi care a rămas după înviere în mormântul de piatră a lui Iosif din Arimateea. Istoria giulgiului este foarte controversată şi circulă astăzi în multe versiuni. Se pretinde că ampreta de pe bucata de pânză este chipul lui Isus. Înşălătoria a reuşit, din moment ce în faţa giulgiului, veacuri în şir s-au proşternut şi continuă să-şi arate respectul şi veneraţia pentru această relicvă mii şi mii de oameni. Datările recente pe bază de carbon demonstrează că giulgiul nu este autentic şi că există doar din perioada 1260 – 1390. Chiar fără dovezile ştiinţifice, omul dotat cu inteligenţă ar trebui să vadă că, "tatăl minciunilor" foloseşte un întreg arsenal de sofisticării ca să-l îndeperteze de Adevăratul său Tată care este în ceruri. Poţi să te închini la diferiţi sfinţi, la tot felul de moaşte, la chipuri impregnate pe bucăţi de pânză, dar numai "cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa." (1Ioan 5:12).

Noi urmăm pe Învăţătorul nostru, nu pentru aspectul Său fizic, ci pentru frumuseţea caracterului Său. Aşa au făcut primii ucenici care l-au urmat. Ei au fost atraşi de El, nu pentru exteriorul Său, ci pentru ce a făcut şi pentru ce ieşea din gura Lui. La vorba Lui spiritele rele erau forţate să iasă afară din oameni. Orbii vedeau, surzii auzeau, morţii înviau, paraliticii umblau. La vorba Lui tăceau valurile mării şi vânturile se potoleau. Pilat declară că vorbea pe un ton "uns şi nobil". "Niciodată n-a vorbit un om ca omul acesta".

Spre acest Ideal, spre această ţintă este alergarea noastră, chiar dacă în actualele condiţii sălăşluim în propria noastră umanitate, cu legile ei, cu dimensiunea şi imperfecţia ei. Acest lucru nu este un impediment de a ajunge pe "Munţii ce Sfinţi", ca să fim totdeauna cu Domnul.

Doamne, ajută-ne! Amin.

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8