Aritmetica vieţii

Se scurg ultimele fire de nisip din clepsidra anului 2010. Cu emoţie o întoarcem încă odată, mulţumind Celui ce ne-a dat această şansă.

Deşi marea pe care am navigat în anul acesta a fost deosebit de agitată, talazurile ei au izbit cu furie în barca existenţei noastre, totuşi n-am naufragiat, ci am ajuns cu bine la porţile Noului An. Şi aceasta datorită Celui de la cârmă, a Domnului nostru Isus, care nu numai că ne-a condus în siguranţă spre liman, dar a fost şi avocatul nostru. Datorită Lui, Dumnezeu nu ne-a tăiat firul vieţii, ci ne-a mai păstrat în ţesătura Lui.

Lăudat să-i fie numele!

Paşii pe care anii îi parcurg pe fluviul vremii nu sunt întâmplători. Ei reprezintă sectoare de drum, intervale în care se disting valori şi se conturează idealuri.

În itinerarul nostru pe acest tărâm, adeseori uităm de aritmetica vieţii. Cât fir s-a desfăcut şi cât a

rămas pe ghemul existenţei? Rugăciunea noastră către  Dumnezeu să fie: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! (Ps. 90:12). Marginile anului ne invită la acest lucru.

Să preţuim cel mai valoros capital pe care îl avem… zilele vieţii noastre; ele sunt un dar de la Dumnezeu.

Dacă în anul care a trecut n-am fost o binecuvântare pentru cei din jurul nostru, dacă cuvintele noastre n-au fost plăcute şi moderate, izvorâte din inimi pline de iubire şi simpatie, dacă n-am rămas în hotarele unei raţiuni sănătoase, atunci să ne ducem la Tronul harului pentru a ne cere iertare. Sângele Domnului nostru Isus Cristos are valoare suficientă pentru a ne acoperi toate imperfecţiunile.

Anii pe care îi scădem la ora bilanţului nu sunt atât de importanţi ca anii ce ne-au rămas până la înserarea vieţii.

Să-i împodobim cu o măiestrită broderie a faptelor bune!

Să fim mai înţelepţi, mai drepţi, mai iubitori, mai răbdători, mai fierbinţi în spirit !

Să ne asociem cu toţi fraţii lui Isus, cântând împreună aceaşi partitură !

Bagheta Dirijorului divin ne va elimina din orchestră dacă vom introduce note discordante.

Să nu ne împotrivim la ce Providenţa va permite să vină peste noi în anul în care intrăm. Deviza noastră să fie : « FACĂ-SE VOIA TA »

Cu astfel de gânduri să trecem pragul Noului An !

Împlinirea vremii

"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14).

Încălcarea poruncii lui Dumnezeu de către primul om l-a frustrat pe acesta şi întreaga posteritate de harul divin, de care ar fi beneficiat într-un Paradis perfect.

Dreptatea dumnezească l-a condamnat la asprimea vieţii, la necazuri, suferinţe şi, în sfârşit, moarte.

Dumnezeu a cheltuit enorm pentru ai şterge omului vinovăţia şi ai da posibilitatea să recâştige ceeace a pierdut.

În acest sens, Dumnezeu a trimis în poporul ales de El prooroci, care să întoarcă inimile oamenilor de la păcat şi să pregătească venirea unui Răscumpărător, dar n-au fost apreciate semnele dragostei Lui.

Israeliţii, căci acesta a fost poporul ales, şi-au înţepenit gâtul şi au devenit tari la cerbice, ridicându-se impotriva acestor prooroci, ucigându-i.

Dar toate aceste răutăţi ale evreilor n-au putut opri "împlinirea vremii".

Când ceasul acestui eveniment a sunat, nici o forţă nu i-a putut sta împotrivă, şi pe scena lumii a apărut Fiul lui Dumnezeu, sosit aici pentru a plăti preţul dizgraţiei noastre.

Ştim cu toţii împrejurările în care s-a născut Isus. Există oceane de consemnări despre acest eveniment. Punctul meu de vedere a fost enunţat într-un articol din anul 2007, intitulat: "O veste minunată".

Două lucruri sunt foarte importante şi demne de reţinut:

a) Isus a venit în lumea noastră decadentă ca să facă voia Celui ce l-a trimis, adică, să răscumpere pe om de sub sentinţa morţii, să-i redea chipul şi asemănarea pe care o pierduse prin căderea în păcat şi să-i deschidă o cale nouă şi vie, ca să poată câştiga viaţa veşnică.

Pentru această realizare, Isus a plătit cu viaţa Sa.

b) Valoarea universală a jertfei Mântuitorului o putem anticipa în cuvintele îngerului care s-a arătat într-o noapte păstorilor din câmpia Betleemului, aducându-le mesajul ceresc: "Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul." (Luca 2:10,11).

Vestea bună este că, "va fi o mare bucurie pentru tot norodul". Isus s-a născut în lumea noastră şi a murit pentru toţi oamenii.

Câteva argumente:

"El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi." (!Ioan 2:2), "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos, care s-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită." (1Tim. 2:5,6), "...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă." (Rom. 5:18), "Dar pe Acela, care a fost făcut "pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii", adică pe Isus, îL vedem "încununat cu slavă şi cu cinste", din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moarte pentru toţi." (Evrei 2:9).

Toţi acei care apreciază ce a făcut Isus pentru rasa umană îI vor sărbători, în conştiinţa lor, în fiecare zi naşterea. Şi vor face lucrul acesta fără ritualuri păgâne, ci mulţumind Creatorului că ne-a dat cel mai preţios dar, pe Isus Cristos.

Pentru majoritatea omenirii, amintirea naşterii Domnului înseamnă un nou praznic şi o nouă ocazie de a chefui, unind sărbătoarea cu nelegiuirea. Nimic despre adevărata semnificaţie a venirii Fiului omului în lume. Nimic despre proslăvirea Tatălui care a făcut posibil acest lucru. Nimic despre Golgota, despre moartea Sa în favoarea noastră prin care am primit fără bani şi fără plată împăcarea cu Dumnezeu.

Cu toate acestea, Isus rămâne Alfa şi Omega - în faţa Căruia se va pleca "...orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă va mărturisi, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul." (Filipeni 2:10,11).

Pentru noi, care îL cunoaştem, Isus este calea, adevărul şi viaţa, Idealul spre care tindem până la limita la care dimensiunile mărginirii noastre se pot extinde.

Să vibrăm până în cele mai ascunse cute ale sufletului, la amintirea naşterii Domnului, unindu-ne cu glasurile îngerilor şi cântând: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui."

Prin venirea Sa în lume şi jertfirea vieţii în favoarea omului, Isus a adus pacea şi înfrăţirea tuturor.

 Să adorăm pe Dumnezeul nostru care, "...atât de mult a iubit lumea..." (Ioan 3:16).

Să cinstim pe Fiul cum cinstim pe Tatăl, pentru că a îndeplinit voinţa sfântă şi a recuperat din prăpastia păcatului "oaia pierdută", dăruindu-se pe Sine ca preţ de răscumpărare.

Aceasta să fie sărbătoarea inimilor noastre.

Amin!

Prea mult şi ...prea puţin.

Prea mult mă iubeşte Isus,

El, jertfa vie şi sublimă,

Eu, o plămadă din pământ,

O frunză purtată de vânt,

El merită mai multă stimă.

Prea tandru m-a privit Isus,

În drum spre "Ierihon" zdrobit,

M-a pus în grabă pe asin,

Mi-a spălat rănile cu vin

Şi datoria mi-a plătit.

Pre dulce mi-a vorbit Isus

Despre sinistrul Său calvar,

Eterna dragoste aleasă,

M-a invitat la El acasă,

În spaţiul Său sideral.

Prea bun a fost Isus cu mine

De câte ori am rătăcit,

El mi-a ieşit mereu în cale

Şi ascultând vorbele Sale

Am repornit spre infinit.

Prea gingaş îmi şopteşte-n somn,

De braţele Lui să mă ţin,

Şi când e ziuă şi când dorm,

De El eu sunt iubit enorm,

Iar eu...iubesc aşa puţin!

Făptura Nouă.

“Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Cor. 5:17).

“Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.” (Galat. 6:15).

Declaraţia ap. Pavel este fără echivoc; “...dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă.” El nu spune că dacă este cineva în Hristos e socotit o făptură nouă. Din această aserţiune a apostolului înţelegem că făptura nouă este un lucru real.

Dintre toate familiile pământului, Dumnezeu a ales pe Israel ca popor al Său (Deut. 7:6), făcând cu ei un legământ şi dându-le o lege. Acest popor a reprezentat pe adevăratul Israel de mai târziu – Israelul spiritual.

Când Israelul după trup se afla în pustia Sinai, în drumul său spre Canaan, Moise a urcat pe muntele Horeb şi Dumnezeu i-a zis: “Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legănântul Meu, veţi fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.” Exod 19:5,6).

Dar Israel nu a ţinut condiţiile legământului pierzând şi binecuvântările prezise în acel legământ.

Doar o mică rămăşiţă a rămas loială lui Dumnezeu şi aceştia au fost cei care l-au primit pe Domnul Isus, au crezut în El şi au devenit o parte din noua creaţie.

Această nouă creaţie - Israelul spiritual nu a existat până la venirea lui Mesia, care este începutul noii creaţii.

La râul Iordan, Isus a intrat în legământ cu Tatăl, angajându-se să facă voia lui până la moarte. Prin jertfa Sa, el a deschis o cale nouă şi vie pentru toţi cei care doresc să devină noi creaţii.

Membrii noii creaţii formează Eclesia – “...Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.” (1Tim. 3:15).

Creaţia nouă este aleasă dintre oameni. Criteriile de alegere şi chemare, Dumnezeu le păstrează sub stăpânirea Sa.

Ceea ce ştim noi este faptul că, orice om care doreşte să devină în armonie cu Dumnezeu, trebuie să recunoască faptul că este păcătos şi să primească în inima lui pe Cristos care a murit pentru păcatele sale.

Trebuie să se convingă de faptul că, “În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trbuie să fim mântuiţi.” (F.A. 4:12). Se va convinge de spusele lui Isus, (Ioan 6:44): “Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”, şi Ioan 14:6: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Credinţa sinceră în Dumnezeu este esenţială. Fermitatea credinţei sale, omul o dovedeşte prin dedicarea sa lui Dumnezeu, care îi primeşte această consacrare pe baza jertfei de răscumpărare depusă de Isus pe Golgota.

Este voinţa lui Dumnezeu ca un astfel de om să fie îndreptăţit, adică să fie considerat drept înaintea Lui. “Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi.” (Rom. 8:33).

Celor îndreptăţiţi Dumnezeu le dă făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să poată fi părtaşi firii dumnezeieşti.

Toţi cei care sunt primiţi în Cristos au parte de ungerea cu Spiritul Sfânt, prin El, adică prin capul noii creaţii; care , la rândul Său, a primit-o de la Dumnezeu la Iordan. Numai după ungere cineva poate fi o nouă creaţie. Aceste noi creaţii au o minte nouă, o inimă nouă şi o voinţă nouă. Toate aceste elemente locuiesc în cortul pământesc al omului.

Creatura nouă trebuie să fie serva lui Dumnezeu, iar locuinţa ei vremelnică,(cortul pământesc ) va trebui să onoreze pe Dumnezeu.

Creatura nouă trebuie să facă zilnic progrese considerabile spre desăvârşire. Mintea recepţionează Cuvîntul, îl analizează şi concluzionează care este voinţa lui Dumnezeu.

Privind în "oglindă" , mintea transformată nu se va mai vedea pe sine, ci va vedea pe Cristos.

Această transformare se datorează faptului că noua creatură a crescut zilnic în har şi cunoştinţă şi a devenit tot mai asemenea lui Isus.

Pe umerii acestei noi creaturi Dumnezeu aşează o mare răspundere. Le este încredinţat să propovăduiască lucrarea împăcării. Fiecare trbuie să acţioneze în conformitate cu darurile pe care le are şi să îndeplinească cu iubire şi înţelepciune acest serviciu.

  "Ridicaţi sus lumina; dedicaţi un stindard pentru popor. Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!" (Ps. 18:46)...şi bucuria Domnului va fi tăria voastră". (Neem. 8:10).

Amin.