Betleem

O,Betleem,

Casă a pâinii,

Cetate neînsemnată ‘n Israel,

În tine a venit Mesia

Şi ieslea ta i-a fost Betel.

La tine a sosit

Mesajul:

“Astăzi vi s-a născut Mântuitorul

Ce va aduce binecuvântare

Şi bucurie pentru tot poporul.”

De-atunci ne amintim,

În fiecare an,

De Mesia şi de naşterea Lui,

Şi ne-nchinăm la Împăratul slavei

Născut în ieslea Betleemului.

Cântarea Mariei

Bucurăte fecioară Maria,

Dumnezeu ţi-a făcut mare har,

Tu vei naşte un fiu, pe Mesia,

El va da lumii iertare în dar.”

……………………………..

Sufletul meu măreşte pe Domnul!

Bucuria mea toată-I la El,

Căci a privit la roaba smerită

Şi s-a îndurat de Israel.

Lucruri mari a făcut Cel Puternic,

Toţi cei mândri au fost umiliţi,

La flămânzi Domnul le-a dat o pâine,

Iar cei bogaţi au fost ocoliţi.

Domnul şi-a arătat îndurarea

Faţă de cei căzuţi în păcat;

A trimis Fiul dragostei Sale

Şi prin El mântuire ne-a dat.

A răsturnat tronuri de domnie,

Pe toţi cei smeriţi i-a înălţat,

Cu Avraam şi-a înoit legământul

Şi în Isus ne-a binecuvântat.

Sufletul meu măreşte pe Domnul!

Bucuria mea toată-I la El,

Căci a privit la roaba smerită

Şi s-a îndurat de Israel.

Robul Meu

Sute de ani mai devreme, prevestind venirea Sa,

Isaia în profeţie vorbeşte de Mesia;

Un Vlăstar dintr-o Odraslă se va naşte pe Pământ,

Peste care Dumnezeu va turna Spiritul Sfânt.

„Robul Meu va propăşi”, în toate va triumfa,

Când El va deschide gura împăraţii vor tăcea.

Prin cunoştinţa Lui mare „Robul Meu” mărinimos

Va regenera pământul şi-l va face glorios.

Cine a crezut aceasta? Dar Copilul s-a născut,

N-avea nici o frumuseţe şi n-avea nimic plăcut.

Omenirea era toată o turmă fără păstor,

Iar El a purtat păcatul şi osânda tuturor.

Dispreţuit, părăsit a trăit o mare dramă,

Era un Om al durerii, trist şi nebăgat în seamă;

Coroană de spini pe cap, aşa L-au batjocorit,

Noi credeam că Dumnezeu l-a lovit şi pedepsit.

Însă El a fost străpuns pentru a noastre păcate,

Rănile ce L-au distrus ne dau nouă libertate.

Fără să deschidă gura, ca un miel răbdând discret,

A ţinut pe altar jertfa să se mistuie complet.

Groapa Lui era săpată şi-n mormânt a fost culcat,

La un loc cu cei bogaţi, deşi nu avea păcat;

Dumnezeul nostru Sfânt l-a zdrobit prin încercare

Dându-ne la toţi o şansă pentru viaţa viitoare.

O, Părinte-al îndurării, necuprins şi infinit,

Înţelegem astăzi rostul morţii Fiului iubit;

Mulţumim de bunătatea ce ne-a oferit iertarea

Şi-adorăm pe Domnul Isus ce ne-a adus împăcarea!

Domnitorul născut în Betleem

“Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pusă pe umerii Lui;”(Isaia9:6).

Aşa a profeţit Isaia cu 700 ani mai devreme naşterea lui Isus, Cel care a fost chemat Fiul Celui Prea Înalt.

În Planul pe care Dumnezeu l-a făcut în Sine era prevăzut că, la un timp hotărât se va naşte din sânul poporului evreu un Eliberator, care va mântui pe poporul Israel de păcatele sale şi va fi o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi.

Avraam, părintele credincioşilor, a primit această informaţie la vremea când Dumnezeu îi face o făgăduinţă, transformată apoi în legământ, spunând: “Te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe fundul mării; Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat porunca Mea;” (Gen.22:17,18). Iar ap. Pavel ne spune că sămânţa este Cristos. Avraam a avut un singur fiu, pe Isaac. Isaac a fost un tip al lui Cristos. Avraam a reprezentat pe Dumnezeu, atunci când l-a dus pe Isaac de jrtfă, aşa cum Dumnezeu şi-a adus Fiul Său de jertfă pe Golgota.

Mai târziu patriarhul Iacov când a binecuvântat pe fiii săi, a zis despre Iuda: “Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo”, adică Mesia.(Gen. 49:109.

Despre proorocul pe care Dumnezeu îl va ridica din mijlocul evreilor a vorbit şi Moise: “Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să aculţi de el!”(Deut. 18:15) Balaam îşi rosteşte şi el profeţia despre “steaua lui Iacov”într-un mod încântător. “Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov; un toiag de cârmuire se ridică din Israel.”(Num. 24:17).

Despre venirea unui Răscumpărător găsim informaţii şi în Psalmi, şi în profeţi.

Astfel că, după atâtea promisiuni rostite de către Dumnezeu, toţi evreii erau în aşteptare. Cu toate acestea, când Isus vine la ai Săi, ai Săi nu l-au primit, ci l-au atârnat pe lemn. Doar Simeon, un om ce ducea o viaţă sfântă şi care aştepta mângăierea lui Israel, când părinţii a adus pe Isus la Templu în ziua a 8 a, după cum cerea legea, l-a luat în braţe şi plin de Duhul Sfânt a zis: “Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.”(Luca 2:29). “Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţăa lui Aşer. . . A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.”(Luca 2:36,38).

Noi acum, la aproape două mii ani, îl privim pe Isus de la copilul născut în ieslea Betleemului până la Golgota.  Îi vedem faţa brăzdată de sânge cum l-au lovit soldaţii romani si i-au pus o cunună de spini pe fruntea Lui nevinovată.

Să ne aducem aminte de tot ce a îndurat ca să fie Mântuitorul nostru!

Cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii este Domnul nostru Isus Cristos. El este cel mai mare om ce s-a născut pe Pământul nostru şi care a împodobit civilizaţia umană ca nimeni altul.

Naşterea lui Mesia ne-a adus pe Dumnezeu în vieţile noastre, iar pentru aceasta a fost nevoie de crucea Lui.

Să medităm mereu la mesajul pe care Isus la naşterea Sa l-a adus omenirii: “Slavă lui Dumnezeu în locurile pre înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”(Luca 2:14). Să nu uităm de promisiunea Cuvântului, care ne spune că El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe Pământ.

Să ne bucurăm de naşterea Mântuitorului, chiar dacă data de 25 Dec. nu este data reală a naşterii Sale, ci este, probabil, data aniversară când îngerul Gavril a adus vestea Mariei despre conceperea lui Isus în sânul ei.

Dar, Cel pe care îl iubim atât de mult, în serviciul căruia ne-am angajat până la moarte, a cărui naştere, moarte şi înviere înseamnă atât de mult pentru familia umană, merită să fie sărbătorit nu numai într-o zi, ci în fiecare zi de către toţi aceia care apreciază ce a făcut El pentru rasa noastră.

“Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.”(Tit 2:11,12,13).

AMIN!

Miracolul naşterii din fecioară

Când într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, îngerul Gavril i-a zis unei fecioare: “. . . iată că vei rămânea însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus, Maria a zis îngerului: “Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a replicat: “Duhul Sfânt se va pogorî şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. . . Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”(Luca cap 1).

Cea mai măreaţă dintre naşteri- naşterea lui Isus Cristos – nu s-a săvârşit în mod firesc, ci a fost un miracol măreţ. De fapt, naşterea lui Isus a fost o naştere normală. Miracolul stă în faptul zămislirii “pruncului” în sânul feceoarei. Unii sceptici, care contestă Biblia, spun că un asemenea fenomen este imposibil din punct de vedere biologic. Alţii spun că Isus a fost fiul lui Dumnezeu aşa cum toţi oamenii sunt fii Săi. Diferite alte ipoteze sunt enunţate de către mulţi. Dar aceste sugestii nu sunt decât echivocuri, care tăgăduiesc realitate relatată de scripturi cu privire la acest subiect.

Împăcarea omului cu Dumnezeu pe care a plănuit-o Tatăl în înţelepciunea Sa şi care a fost înfăptuită de către unicul Său Fiu, este cea mai mare şi mai măreaţă operă de mântuire. Cât despre întruparea Sa miraculoasă şi supranaturală este inutil să încercăm a o explicăm în mod natural.

Când Isus venit în lume a zis: “Tu n-ai voit nici jertfă nici prinos, ci mi-ai pregătit un trup.” Trupul acesta a îndeplinit două condiţii:

1) a fost fără cusur şi fără prihană (1Petru 1:19). Tatăl şi mama să nu aibă defecte.

2) din punc de vedere spiritual, el trebuia să fie sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi. (Evrei 7:26). Aceste condiţii nu puteau fi îndeplinite numai de către cineva care a fost conceput în mod miraculos. Dacă părinţii Săi naturali, care se aflau sub blestem, ar fi contribuit cu material genetic la formarea Sa, El nu ar fi fost fără de păcat. De aceea Dumnezeu a trebuit să se implice la naşterea lui Isus. Îngerul i-a spus Mariei: (Luca 1:35). Cu toate acestea “. . .El a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte lucrurile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.”(Evrei 2:17).  

Observăm că un fenomen imposibil ştinţific, este posibil la Dumnezeu. Cine se îndoieşte că Dumnezeu ar fi putut face aşa ceva, îi subapreciază capacităţile, omnipotenţa Sa.

Ioan Botezătorul a zis: “Vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.”(Luca 3:8).

Trupul lui Isus a fost în întregime uman. Trupul Său a fost făcut în mod special de către Dumnezeu, aşa cum trupul lui Adam a fost făcut în mod special, fără să aibă părinţi naturali.

Se spune despre Isus că “este din familia lui David” chiar dacă nu are o moştenire genetică de la Maria. Nu trebuie să ne întrebăm: Cum s-a făcut acest lucru? Ce la noi este cu neputinţă, este cu putinţă la Dumnezeu. Natura umană este un impediment serios în cunoaşterea unor lucruri pe care Dumnezeu le are în stăpânirea Sa.

Noi să fim plini de înţelepciune pentru a aprecia, a mărturisi şi a adora pe Cel care “. . . atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3:16).

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi cu mai multă înţelepciune, pentru a putea vesti mereu virtuţile Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată!

AMIN!

Cunoştinţa

Iubitorul nostru Tată

Ne-a lăsat pe-acest Pământ,

O valoare intrinsecă

Prin divinul Său Cuvânt.

Dacă vrea cineva astăzi

Să posede CUNOŞTINŢĂ,

Să îşi umple intelectul

Cu divina Lui Ştiinţă.

Nu-i vorba de CUNOŞTINŢA

De care lumea e plină,

Ci de CUNOŞTINŢA sacră

Despre ştiinţa divină.

Tatăl doreşte ca omul

Să ştie a Lui voinţă,

Cele mai plăcute jertfe

Au la bază CUNOŞTINŢĂ.

Nu trata cu neglijenţă

Tainele învăţăturii,

Lipsa CUNOŞTINŢEI este

Necunoaşterea Scripturii.

Să cunoaştem cum să ştim,

Să predăm învăţătură,

Nu părerile contează,

Ci Cuvântul din Scriptură.

Să-l cunoşti pe Dumnezeu

Şi pe Isus, Apa Vie,

E condiţia cerută

Ca să intri-n veşnicie

Dacă neglijezi Cuvântul,

Nu poţi avea CUNOŞTINŢĂ,

Şi dacă eşti indolent,

Nici nu poţi avea ştiinţă.

Domnul a dat multe daruri,

Ele ne-ntăresc credinţa;

Dacă studiem Cuvântul

Ne creşte şi CUNOŞTINŢA.

Doamne, dă-ne-nţelepciune,

Dă-ne Doamne şi voinţă,

Nu ne lăsa ignoranţi

Şi lipsiţi de CUNOŞTINŢĂ!

Foc din cer

Porunca dată de către Dumnezeu părinţilor noştri Adam şi Eva: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l”, a fost aplicată numai după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădina Edenului.

În aceste condiţii, lucrând cu multă trudă pământul, şi în sudoarea feţei mâncându-şi pâinea, în sânul primei familii a venit în existenţă cel dintâi fiu al lor, Cain.

Atunci mama Eva a execlamat:”Am căpătat un om cu ajutorul Domnului.”

Mai târziu s-a născut Abel.

Nu avem niciun indiciu despre modul cum au crescut copiii, dar la maturitate îi vedem apucând drumuri diferite. Unul şi-a ales păstoritul, iar celălalt lucrător de pământ.

Nu ştim dacă Adam şi-a educat copiii în spiritul reverenţei faţă de Dumnezu şi aducerii de jertfe ca mulţumire. Dar după o bună bucată de vreme îi vedem pe cei doi aducând fiecare câte o jertfă Domnului.

Cain a adus prinosul său din roadele pământului, iar Abel din oile întâi născute ale turmei sale.

Nu ni se dau toate amănuntele, dar din istorisirea faptelor reiese că Dumnezeu a privit cu plăcere spre Abel şi jertfa lui, iar spre Cain şi jertfa sa nu a privit cu plăcere.

Întrebarea pentru studentul serios şi preocupat de înţelegerea Planului lui Dumnezeu este: Prin ce au cunoscut cei doi fraţi că Domnul a privit cu plăcere doar spre jertfa lui Abel?

“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor nostri. . .”(Deuteronom 29:29). Domnul nu lasă în ignoranţă pe slujitorii Lui. El are plăcere să ne descopere lucrurile Sale. Chiar şi referitor la subiectul nostru El ne dă indicii ca să putem pricepe, (priceperea este ştiinţa sfinţilor) Prov. 9:10).

În paginile Sfintelor Scripturi găsim exemple de modul în care Dumnezeu a răspuns jertfelor primite de către El. Amintesc câteva în acest sens.

1)Când Dumnezeu i-a promis lui Avram ţara Canaan, deşi a crezut acest lucru şi Dumnezeu i-a socotit aceasta ca neprihănire, totuşi Avram a întrebat: “Doamne, Dumnezeule prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”(Gen. cap. 15). Domnul îl invită să-I aducă o jertfă. Avram a stat lângă jertfa sa, care nu se mistuia, până când “După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.”(Vers. 17).

2)Când Aron şi fiii lui au fost sfinţiţi pentru slujba preoţiei, după ce au adua jertfe de mulţumire, “Un foc a ieşit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile.”(Lev. 9:24).

3)Când un înger al domnului I s-a arătat lui Ghedeon şi i-a zis: “Domnul este cu tine viteazule,” Ghedeon îi cere un semn. L-a primit atunci când a adus ca jertfă un ied cu azimi. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: “I-a carnea şi azimile, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, şi a atins carnea şi azimile. Atunci s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimile.”(Jud. 6:20,21).

4)Când proorocul Ilie era în conflict cu Ahab şi Izabela, îi provoacă pe preoţii lui baal să aducă o jertfă fiecare dumnezeului său. “Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu.”(1Împ. 18:24). Proorocii lui baal au strigat de dimineaţă până seara, chemând pe dumnezeul lor până au aiurit, dar nu s-a întâmplat nimic.

Apoi s-a rugat Ilie:”Ascultă-mă Doamne, ascultă-mă pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eştiadevăratul Dumnezeu. Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot…”(1Împ. 18:37,38).

5)Când David a fost pedepsit pentru numărătoarea poporului şi a venit o ciumă peste Israel omorând şaptezeci de mii de oameni, Dumnezeu a zis îngerului Său să-i spună lui Gat, pentru ca acesta să-l înştiinţeze pe David, să-I ridice un altar în aria lui Ornan, Iebusitul şi să-I aducă o jertfă. David s-a conformat şi a cumpărat de la Ornan aria cu şase sute sicli de aur. “David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii de tot.”(1Cron. 21:26).

6)Când Solomon a terminat construcţia Templului de la Ierusalim, s-a rugat lui Dumnezeu.  “Când şi-a isprăvit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jrtfele…”(2Cron. 7:1)

Concluzie: Toate jertfele plăcute lui Dumnezeu, aduse de către oamenii VT , au fost aprinse de cître Dumnezeu în mod miraculos. Astăzi Dumnezeu procedează într-un alt mod. Micile noastre jertfe, pornind de la rodul buzelor care mărturisesc pe Dumnezeu, se contopesc în jertfa necurmată a Domnului, şi astfel în faţa lui Dumnezeu sunt un miros bine plăcut.

Doamne Dumnezeul nostru, ajută-ne să-ţi aducem totdeauna jertfe neprihănite la care Tu să priveşti cu plăcere.

AMIN!