Mărturii despre Fiul lui Dumnezeu

Generaţii întregi de „capete luminate” au disecat viaţa lui Isus în totalitatea ei. Unii au făcut acest lucru din curiozitate, alţii din simpatie, unii din fantezie, alţii din onestitate. Cei mai mulţi, însă, au abordat subiectul cu necredinţă şi chiar cu sarcasm.

Ei zic: Isus a fost o realitate istorică, un geniu religios, dar din ignoranţă şi neavând acces la ştiinţa indistructibilă a lui Dumnezeu, îi tăgăduiesc originea cerească.

Dacă debilitatea unor minţi constituie impedimentul în calea recunoaşterii originii transcendente a lui Isus, aceasta nu înseamnă că viaţa Lui nu se reflectă autentic şi profund în scrierile discipolilor Săi, precum şi în nenumărate alte scrieri de la Isus şi până azi.

Isus nu s-a deosebit de alte fiinţe umane.Deşi era Fiul lui Dumnezeu a fost bătut şi chinuit, legat la stâlpul imfamiei ca cel mai ordinar trădător.

 Se pare că, parousia lui Mesia în mijlocul evreilor nu a fost un argument destul de palpabil şi evident pentru ca aceştia să-şi cunoască vremea cercetării. La fel şi astăzi, inepuizabilele dovezi care atestă că Isus a venit din cer ca să răscumpere omenirea, „să aducă pacea şi înfrăţirea tuturor”, nu sunt luate în considerare de majoritatea oamenilor. Cei mai mulţi se întreabă şi astăzi: „Tâmplarul din Nazaret chiar a fost Fiul lui Dumnezeu?”

Mărturiile proorocilor care au vorbit despre Mesia cu multe sute de ani mai devreme de a veni pe pământul nostru sunt evidente. Proorocii erau interesaţi de vremea când vor avea loc aceste lucruri şi se va înfăptui răscumpărarea omului din păcatul strămoşesc. În ei era Duhul lui Cristos, atunci când vesteau patimile Sale şi slava ce va urma.

Despre Isus mărturiseşte Tatăl: Isus zice: „Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul care mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată (…) Tatăl care m-a trimis a mărturisit el însuşi despre Mine.”(Ioan 5:31,32…37)

De asemenea avem mărturia lui Ioan Botezătorul: „A venit ca martor ca să mărturisească despre lumină…”(Ioan 1:7).

Chiar Isus de-a lungul învăţăturilor Lui a mărturisit despre El însuşi.

Dacă astăzi mulţi învăţători, cu diferite doctrine spun: aceasa-i adevărul, aceasta-i calea; mergeţi pe ea, Isus nu numai dă soluţia, ci El este soluţia, zicând: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; Eu sunt pâinea vieţii; Eu sunt lumina lumii; Eu sunt învierea şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.”

Isus ştia cine este. El a chemat oamenii să-I urmeze. Invitaţia Lui a sunat ca o poruncă. Ea se aude şi azi. „Veniţi la Mine”; „Cine crede în Fiul are viaţă veşnică”(Ioan 3:36).

Isus ştia că este Mesia, cel descris în VT. Faptul că s-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu a stârnit mânia cărturarilor şi fariseilor.

Într-o zi, adresându-se iudeilor, Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” Aceasta era pentru ei prea de tot. „Cine te crezi tu că eşti”? Isus a răspuns: „Dacă mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru.”(Ioan 8 51-54).

Isus a făcut multe mărturii desre Sine, nu le putem cuprinde pe toate în acest subiect. Faptele Sale confirmă mărturiile pe care le-a spus.

Evreii au fost uimiţi de minunile Sale, de înţelepciunea Sa. I-a uimit autoritatea, onestitatea, felul de a vorbi. „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.”(Ioan 7:46). „Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.”(Luca 4:32). Niciodată n-a şovăit, nu s-a încurcat, nu s-a contrazis şi nu a retras din ce a zis nici un cuvânt.

A vorbit cu siguranţă despre viitor. A dat sfaturi, porunci, a rostit făgăduinţe. A promis că va reveni, ca să judece lumea şi să învieze morţii.

Etalonul de măsură va fi atunci, ca şi astăzi, credinţa în sângele ce a fost vărsat pe Golgota.

Pe cei ce l-au mărturisit înaintea oamenilor, îi va mărturisi şi El înaintea Tatălui, dar se va lepăda de cei ce se vor lepăda de El.

Minunile lui Isus întregesc mărturiile despre El. Valoarea acestor minuni constă mai mult în importanţa lor spirituală, decât în caracterul supranatural. Prin aceste „semne” sau minuni, El a vorbit tuturora într-un limbaj codificat despre misiunea Sa în „valea umbrei morţii” şi slava ce va urma.

Cei patru evanghelişti care vorbesc despre aceste minuni nu le-ai inventat ei. Nu aveau nici un interes, nici un câştig.

Istoria aminteşte despre Alexandru cel Mare, despre Napoleon cel Mare, despre Carol cel Mare etc. Isus nu este Cel Mare, este prea puţin acest superlativ. EL este UNIC. Este Isus, Fiul lui Dumnezeu. Măsurile noastre omeneşti nu-i cuprind dimensiunea. El depăşeşte analizele noastre.

Puţinul pe care îl ştim despre Fiul lui Dumnezeu, ţine de întinderea neştiinţei noastre.

Să-I respectăm altruismul!

Să-I respectăm sacrificiul!

AMIN!

               Epistola lui Cristos

Fructul nostru de iubire va fi un plăcut prinos,

Dacă-n inimi avem scrisă „Epistola lui Cristos”.

Tot ceea ce ni se cere nu-i o taină, nu-i mister,

Trebuie s-avem ca Domnul trăsături de caracter.

Dragostea e cea mai mare calitate pe pământ,

Ea izvorăşte din ceruri, vine de la Tatăl Sfânt.

Domnul nostru din iubire pentru noi a fost străpuns,

Cea mai mare însuşire arătată de Isus.

Dacă n-ar fi fost iubirea pentru omul păcătos,

N-ar fi fost răscumpărare, nici iertare, nici Cristos.

Dar Tatăl nostru din ceruri, care este Dragostea

Şi-a trimis în lume Fiul ca să moară pentru ea.

O iubire altruistă dorim şi noi să avem,

Să arătăm la vrăşmaşi prin iubire, ce suntem.

Să iubim pe Domnul Isus plini de dragoste şi zel,

Şi pe toţi semenii noştri, ca să semănăm cu El.

Înţelepciunea divină, un alt atribut frumos,

Este dar nemeritat pentru omul credincios.

Înţeleptul Creator, pe Domnul nostru cel sfânt

L-a făcut „Înţelepciune” şi în fapte şi-n Cuvânt.

Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii, atenţi şi prevăzători,

Fiţi, dar, blânzi ca porumbeii, pe deplini liniştitori.

Un cuvânt de-nvăţătură ne-ndeamnă să fim deştepţi,

Stând mereu cu înţelepţii vom fi şi noi înţelepţi.

Dacă vrem să fim oneşti, să acceptăm realitatea,

Trebuie să fim corecţi şi să nu călcăm dreptatea.

Dreptatea e temelia, baza Tronului ceresc,

E standardul echităţii, atribut Dumnezeesc.

Aici jos, în lumea noastră, Domnu-n toate a fost drept,

Când l-au chinuit vrăşmaşii, l-au chinuit pe nedrept.

Să fim şi noi echitabili, cu spirit de-nvăţăcel,

Ca să poată lumea spune că noi semănăm cu El.

Dacă ne uităm la Domnul cum în toate a răbdat,

Cum l-a tăgăduit Petru şi cum Iuda l-a trădat,

Ne-ntrebăm, privind Oglinda: oare fraţii Lui suntem,

Că această însuşire tot mai puţin o avem?

Să privim „Modelul” nostru ce caracter a avut,

Drept şi foarte iubitor, răbdător şi priceput.

Să fim şi noi caractere nobile şi de folos,

Să avem scrisă în inimi „EPISTOLA Lui CRISTOS”.

Nu cu pană ori condei, cu cerneală pe hârtie,

Ci cu Duhul de viaţă garantat pentru vecie;

Nu pe table ori pe piatră, ci aşa cum ni s-a spus,

Scrisă în inimi de carne, - EPISTOLA Lui ISUS!

            Sărbătoarea vinului

„Veniţi şi cumpăraţi vin … fără bani şi fără plată” (Isaia 55:1)

Pentru a transmite poporului Israel mesajele lui Dumnezeu, profeţii s-au folosit de lucruri comune vieţii de toate zilele ca să poată fi înţeleşi mai uşor.

Dealurile Palestinei erau bogate în vii, iar belşugul strugurilor plini de must dădeau un vin ales ce înveselea, dar şi îmbăta pe consumatorii fără de măsură.

Când patriarhul Iacov la moartea sa şi-a chemat fiii ca să le dea binecuvântarea, zice despre Iuda din care a ieşit „Şilo”, adică Mesia: „El îşi leagă măgarul de viţă, şi de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui; Îşi spală hainele în vin şi mantaua în sângele strugurilor.” (Genesa 49:11).

Despre El ne spune profetul că vine din Edom (roş), din Boţra (culesul viilor), călcând mândru în plinătatea puterii Lui. „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc!”(Isaia 63:1). El singur calcă în teasc în ziua răzbunării, pentru că vine anul celor răscumpăraţi ai Săi.

Era atâta abudenţă de vin în Israel, că dacă cineva, simbolic vorbind, dorea să-şi spele hainele în vin o putea face. Vinul simbolizează sângele. Sângele Legământului Nou care a curs pe Golgota pentru noi şi nu numai pentru noi, ci pentru întreaga lume.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16).

Afirmaţia profetului Mica cap. 4 versetul 4, este privită ca o prosperitate viitoare. „ … ci fiecare va locui  sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.”

Poporul Israel este ilustrat ca o vie mănoasă, care a fost plantată în cel mai bun pământ. „I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-i facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbaticii.” (Isaia 5:2). Poporul Israel după trup, ales de Dumnezeu, simbolizează Israelul spiritual, „Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”(F.A. 20:28).

Când oamenii credinţei neglijează să lucreze „via”, nefiind nişte lucrători admirabili, via nu mai dă rodul dorit. Vinul ce rezultă nu mai poate fi băut. Acest vin nu mai „…înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni.”(Jud. 9:13). Lenevirea lucrătorilor lasă gardurile dărâmate, prin care pătrund „vulpile mici ce strică viile.” (Cântarea c. 2:15).

Eclesia chemată este via Domnului. Proprietarul viei s-a îngrijit să-i facă un gard de protecţie, să-i zidească un turn şi să-i sape un teasc. Cu toate acestea unele părţi din vie fac struguri sălbatici.

Aceasta nu din vina Proprietarului, care a sădit în via Sa viţele cele mai alese, ci din cauza lucrătorilor care devin aroganţi, privind via ca pe un bun al lor. Şi astfel via, care odată era adevărată, devine o vie falsă.

Orice vie contrafăcută care pretinde că este via lui Dumnezeu va fi culesă la timpul potrivit de către Îngerul ce-şi va arunca cosorul pe pământ, iar strugurii ei vor ajunge în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. (Apoc. 14:19).

Călcarea teascului este o curmare a relelor care au ponegrit Numele Sfânt al lui Dumnezeu şi a Fiului Său.

Nu tot aşa se întâmplă cu via adevărată, care bine îngrijită, dă un vin dulce, dătător de viaţă. În vechime vinul dulce era o parte a jertfei preoţilor. El semnifică învăţăturile pure ale adevărului.

Acest vin nu este îmbătător ci, dimpotrivă, înveselitor. Este vinul NOU ce se va bea în Împărăţie.

Acolo şi atunci va fi o sărbătoare a vinului! 

FANATISMUL – boala copilăriei spirituale!

Fanaticul este un pătimaş al convingerilor sale şi intolerant faţă de convingerile altora. Se consideră singurul depozitar al adevărului. Doreşte ca toţi să creadă la fel, chiar dacă argumentele Scripturale nu sunt în favoarea lui.

Dacă se întâmplă ca cineva să aibă o purtare deosebită de a sa, o vorbire deosebită, o înţelegere mai profundă decât a sa despre lucrurile descoperite de Scripturi, bietul fanatic se tulbură, umblă cu faţa posomorâtă, iar atunci când se iveşte ocazia îşi recită de la amvon aceaşi partitură de păreri personale, chiar dacă majoritatea ascultătorilor au alte opinii.

Fanaticul se laudă că nu se abate de la Cuvântul lui Dumnezeu, nici în stânga nici în dreapta, dar în cele mai multe cazuri interpretează lucrurile eronat, depăşind Cuvântul.

Fanaticul este un factor care se opune deacurmezişul în calea unităţii frăţeşti, pretinzând ca întreaga Scriptură să fie înţeleasă de toţi prin ochelarii lui subiectivi.

În spatele fanaticilor stă marele adversar, care încearcă să tulbure eclesia, să semene discordie între fraţi şi să le arate câte erori au făcut înaintaşii credinţei, iar noi trebuie să fim mai circumspecţi şi să nu ne lăsăm duşi de valuri, de metode, idei şi obiceiuri ale altor oameni.

Aceasta este şoapta perfidă a adversarului, care se pricepe să înşele cu abilitate lipsa noastră de vigilenţă.

Fanaticii nu s-au născut în vremea noastră. Ei au existat şi pe vremea ap. Pavel. Unii din mândrie şi fiind invidioşi au început să propovăduiască şi ei Evanghelia, dar din „slavă deşartă”, dorind să-şi arate superioritatea faţă de Pavel. Diotref, de exemplu,” îi plăcea să aibă întâietatea în Biserică şi nu voia să ştie de apoistoli.” (3Ioan v 9).

Dorinţa ap. Pavel era de a vedea pe credincioşi uniţi.

El ne îndeamnă: „Fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.”(1Cor. 1:10); „Stăruiţi în dragoste frăţească.”(Evrei 13:1); „Aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii.”(1Tes. 4:9).

În ultima seară petrecută cu ucenicii Săi, Isus s-a rugat Părintelui ceresc: „Mă rog ca toţi să fie UNA, cum Tu Tată eşti în Mine şi eu în Tine; ca şi ei să fie UNA în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”(Ioan 17:21). Să nu uităm niciodată rugăciunea lui Isus! Să ne atragă ca un magnet pe toţi laolaltă!

„Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.”(1Ioan 4:11).

 Dumnezeu să ne ferească de fanatism!

AMIN! ;