luni, 11 mai 2015

Arcul făgăduinţelor

Toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „da” şi „amin”! Ele sunt ca nişte tablete prescrise de Medicul Bun pentru sănătatea noastră spirituală. Dumnezeu s-a îngrijit să ne dea făgăduinţele Lui „nespus de mari şi scumpe”, prin care ne asigură că, nici decum nu ne va lăsa şi cu niciun chip nu ne va părăsi. O astfel de promisiune găsim în profeţia lui Isaia cap. 46v4: „…până la bătrâneţele voastre Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.”
Acestă făgăduinţă se îndreaptă către toţi copiii lui Dumnezeu, chiar dacă atunci Isaia s-a adresat doar Israelului nominal. Ea cuprinde şi Israelul spiritual, pentru că Dumnezeu este „Acelaşi.” Cuvintele Sale consemnate de profetul Maleahi spun: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb.”
Noi îmbătrânim, dar Domnul care se numeşte „Eu sunt” rămâne acelaşi. Perii albi arată că noi mergem spre slăbire fizică, dar El nu slăbeşte niciodată. Când un copil al Său nu mai poate duce nicio greutate s-au simte o greutate să se poarte pe el însuşi, atunci Domnul este Cel ce poartă greutăţile.
În primele zile ale vieţii nostre creştineşti, El ne-a purtat pe braţele sale şi avem făgăduinţa că dacă vom fi credincioşi Lui până la sfârşitul vieţii noastre, El va avea grijă de noi.
Dacă s-ar întâmpla să ajungem o povară pentru prietenii noştri ori poate pentru familia noastră sau chiar pentru noi înşine, El rămâne singurul sprijin.
Dacă ne-am ostenit în slujba Stăpânului, El ne va spune să ne odihnim puţin în aştepterea odihnei veşnice.

O altă făgăduinţă plină de mângâiere o găsim în Ps. 121v8. „Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.”Ce făgăduinţă scumpă! El ne protejează paşii noştri la plecare şi la venire. El ştie când stăm jos şi când ne sculăm şi de departe ne pătrunde gândurile.
Dar pentru a beneficia de această purtare de grijă a Domnului nostru trebuie să rămânem în El şi să trăim ca El.
Despre cămilă se spune că, răsăritul soarelui o găseşte în genunchi şi aşteaptă ca stăpânul să-i pună pe spate povara pe care să o poarte în aceea zi. La sfârşitul zilei o găsim din nou îngenuncheată în faţa stăpânului ca să-i ridice povara. Stăpânul ştie câtă greutate poate purta fiecare cămilă pentru a nu se prăbuşi sub sarcină şi a ajunge în suguranţă seara.
Aşa este şi cu noi.Dumnezeu ştie cât putem noi duce. Când uneori se întâmplă să n-o mai putem purta, vine Isus şi i-a povara de pe umerii noştri şi o pune pe umerii Lui. Slăvit să-i fie Numele!

Avem o făgăduinţă pe care o amintim mereu. Este rostită de Domnul şi o găsim în ev. după Matei ca. 18v20. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.” Din aceasta ne dăm seama de dragostea şi preocuparea Domnului pentru copiii Săi. El vine în mijlocul nostru, ne strânge în jurul persoanei Sale. Deşi nu este în chip văzut, ca după înviere, El este prezent în mijlocul poporului  Său prin Adevăr, prin Duhul Său care ne desleagă tainele Sf. Scripturi. Deosebirea este că atunci putea fi pipăit, pe când astăzi îl vedem doar prin ochii credinţei. El Însuşi a spus: „Ferice de cei ce nu văd şi cred.”
Să ne însuşim tot mai mult făgăduinţele lui Dumnezeu pentru că ele sunt o hrană plină de substanţă şi conţin toate vitaminele necesare ca să susţină în viaţă fiinţa noastră spirituală.
Să rămânem ancoraţi mereu în aceste făgăduinţe!


Amin.
Curcubeul promisiunilor

Iată Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi; cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările cât şi vitele, şi toate fiarele de pământ care sunt cu voi (…)” Când voi strânge norii deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; curcubeul va fi în nor, şi Eu mă voi uita la el ca să-mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”(Gen. 8,9-14-16).

Cât de grandios şi demn de respect este Numele lui Dumnezeu. Cât de multe şi cât de minunate sunt lucrările Lui. Dacă am vrea să le cuprindem pe toate nu putem, căci numărul lor întrece capacitatea minţii noastre şi adeseori ne pierdem prin labirintul înţelepciunii Sale nespus de felurită. Mulţumiri să-i aducem în orice vreme, pentru că El ni s-a descoperit că este Suveranul Universului şi Creator suprem. Ni s-a descoperit că este un Dumnezeu Viu şi Adevărat, iar ochii Lui sunt prea curaţi ca să vadă răul.
Privind prin ochii credinţei la caracterul Său, vedem o armonie perfectă în exercitarea însuşirilor  de Iubire, Dreptate, Înţelepciune şi Putere.

Apostolul Pavel fiind fascinat de măreţia lui Dumnezeu, a scris romanilor: „O adâncul bogăţiei şi ştiinţei lui Dumnezeu. Câu de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile lui!” (Rom. 11:33).

Am auzit cu toţii despre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Noe, cu toţi cei care au fost în corabie cu el, precum şi cu toate vieţuitoarele de pe pământ. În anii care au urmat potopului, când cerul se acoperea de nori apărea curcubeul. Noe privind curcubeul trebuie să fi simţit o extraordinară bucurie şi o încredere în Dumnezeu văzând că îşi ţine legământul şi nu va mai nimici totul de pe pământ. Chiar şi în zilele noastre apariţia curcubeului ne aduce aminte de făgăduinţa lui Dumnezeu. Curcubeul a fost semnul legământului făcut de Dumnezeu cu Noe.
Pentru credincioşi, Dumnezeu a pregătit un altfel de curcubeu. Acesta nu se vede, dar există. Este curcubeul promisiunilor Sale. Cât de minunat luminează acest curcubeu cerul existenţei noastre, plin de nori şi suferinţe.

Când patriarhului Iacov i-a murit soţia lui iubită, Rahela, atunci s-a lăsat peste el un nor gros. Apoi, parcă nefiind destul, Dumnezeu a continuat să-i întunece cerul existenţei. Iosif, fiul său drag este vândut, iar el credea că-i mort. Foametea a început să bântuie în Canaan. Simţea cum se apropie de el moartea. Atunci curcubeul era în nori, însă Iacov nu-l vedea.

Ştim istoria fiilor săi plecaţi după bucate în Egipt. Cei mai întunecaţi nori au fost atunci când a trebuit să-l ducă şi pe Beniamin cu ei în Egipt. Ochii lui Iacov erau tulburaţi de lacrimi şi cu durere a zis: „Voi mă lipsiţi de copii. Iosif nu mai este, Simion nu mai este şi vreţi să mi-l luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc.”(Gen. 42:36).
Dar când norii erau cei mai întunecoşi, deodată a apărut soarele şi s-a văzut curcubeul.
Acesta a fost: „Iosif trăieşte!” Lăudat să fie Dumnezeu.
Şi noi trecem prin astfel de experienţe. Când norii de pe cerul existenţei noastre se întunecă adeseori, iar noi nu privim la nori să vedem în ei curcubeul, ci privim mai mult la necazurile noastre, atunci Dumnezeu ne dă lecţii cum i-a dat lui Iacov. El îşi ascunde uneori faţa de noi – acesta este norul, dar în bunătatea lui eternă se îndură de noi – acesta este curcubeul.
Să nu uităm că în fiecare experienţă amară a vieţii noastre, stindardul iubirii Sale flutură peste noi. În orice nori se ascunde curcubeul. El ne va spune că Tatăl nostru îşi aduce aminte de legământul Său şi nicidecum nu are să ne lase, cu nici un chip nu ne va părăsi. Această promisiune aste siguranţa credinţei noastre.
Tatăl ceresc să fie slavit în veci de veci împreună cu Fiul Său!
Amin.



Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8