Cina de amintire
„Ziua praznicului Azimilor în
care trebuiau jertfite Paştele, a venit.” Luca (22:7).
Isus a chemat pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele ca să mâncăm.” „Unde voieşti să
pregătim? Isus i-a trimis în cetate şi le-a dat toate detaliile,
spunându-le că vor întâlni pe drum un om ducând un ulcior cu apă, „…mergeţi după el până în casa în care va
intra şi spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul îţi zice: „Unde este odaia de
oaspeţi în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?” Ucenicii au găsit aşa
cum le-a spus Isus şi au pregătit Paştele.
„Când a sosit ceasul, Isus
a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.” Obişnuinţa de a mânca în
picioare – pentru a nu uita aspra robie a Egiptului – nu se mai practica.
Şederea culcat şi întins sprijinindu-se fiecare pe cotul stâng, în vreme ce cu
dreapta se servea, era socotită o poziţie de libertate.
Isus le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte
de patima Mea.”(Luca 22:16).
Evreii mai aveau un obicei: spălarea picioarelor, care se făcea de către
slujitorii casei şi făcea parte din ceremonialul ospitalităţii iudaice.
Călătorind pe jos, prin praf, de la Betania la Ierusalim, picioarele apostolilor
erau murdare. Isus a îndeplinit şi acest
obicei. A fost ocazia Lui de a le da o învăţătură nouă. Dar apostolii prea
puţin au înţeles la acel timp lecţia Domnului. Nu au înţeles că Paştele din
acel an nu va fi o masă de bucurie, ci un prilej de despărţire.
„Isus, ca Cel care ştia că i-a sosit
ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau
în lume, i-a iubit până la capăt.”(…) „S-a sculat de la masă, S-a desbrăcat de
hainele Lui, a luat un ştergar şi s-a încins cu el.” A început să spele
picioarele fiecăruia. Petru n-a înţeles nimic din măreţia semnificaţiei
momentului şi a refuzat oferta lui Isus. Atunci Isus i-a zis: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc
cu Mine.” „Doamne”, i-a răspuns Petru,”nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi
capul.” Răspunsul Domnului a fost: „Cine
s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele ca să fie curat de
tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi, căci ştia pe cel ce avea să-L vândă.”
La urmă Isus i-a întrebat dacă au înţeles pilda. Cu alte cuvinte: veţi
putea voi să vă umiliţi aşa cum m-am umilit Eu? „Dacă Eu Domnul şi Învăţătorul vostru v-am spălat picioarele şi voi
sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.” Adevărat, adevărat vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său,
nici apostolul mai mare decât Cel ce l-a trimis.”
Pe când serveau Cina, Isus le-a zis: „Adevărat,
adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” Ucenicii s-au întristat şi
întrebau unul după altul: „Nu cumva sunt
eu, Doamne?” Domnul le-a zis: „Cel ce
a întins cu Mine mâna în blid, acela
este.” Trădătorul a fost dat pe faţă, dar inima lui a rămas aceeaşi, o
inimă de piatră. „Negreşit, Fiul omului
se duce după cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care este
vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” Isus
i-a zis lui Iuda pe faţă: „Ce ai să faci,
fă repede.” Iuda fără să spună un cuvânt a ieşit afară. Era noapte. Sosise
vremea conspiraţiei şi era aşteptat de oamenii lui Caiafa.
Isus ştia ce se va întâmpla în noaptea aceea cu El, dar ştia şi ce se va
întâmpla cu prietenii Lui. Ştia că toţi se vor poticni, că unii vor dormi,
Petru ÎL va tăgădui…iar când Păstorul va fi bătut toţi vor fugi. Având aceste
gânduri, Isus „ a luat o pâine şi după ce
a mulţumit lui Dumnezeu a frânt-o şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul
Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Tot astfel, după ce au mâncat
a luat paharul şi li l-a dat zicând: „Acest pahar este legământul cel nou,
făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” Jertfa a fost gata. Mielul
lui Dumnezeu, Cristos Paştele noastre a fost jertfit. Să prăznuim, dar,
această aducere aminte în fiecare an, „…nu
cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
AMIN!
