Omul durerii

Te văd în Betleem, Isus,

Ca prunc într-o iesle culcat,

În scutece înfăşurat,

Aşa păstorii te-au aflat

Când îngerul venit de sus

Le-a spus că eşti un Împărat.

Te văd la doisprezece ani

La Praznic, în Ierusalim,

Când erai doar un anonim,

Până şi astăzi ne uimim

Cum ai sfidat pe cărturari

Şi le-ai răspuns în mod sublim.

Te văd şi când Te-ai botezat

Şi ai îndeplinit cu zel

Voinţa Tatălui, iar El

Văzându-te ca pe un Miel,

Prin Duhul Sfânt Te-a confirmat,

Venit în chip de porumbel.

Te văd cum potoleai furtuni

Şi mulţi bolnavi ai vindecat,

Cum ai scos draci cu-adevărat,

Iar pe popor l-ai adorat,

Plângând ai vrut să îl aduni;

Din mersul său debusolat.

Te văd apoi în Ghetsimani,

Pe Iuda cum te-a sărutat,

Cum ai fost prins şi-ai fost legat,

De toţi ai fost abandonat;

Tu singur Te-ai dat la duşmani

Şi nimeni nu Te-a consolat.

Te văd pe la Caiafa dus,

Pe la Sinedriu, la palat,

Cum Te-au bătut şi Te-au scuipat,

Deşi erai nevinovat;

Tu erai Regele Isus,

Mesia Sfânt Cel aşteptat.

Te văd în faţa lui Pilat

Cu claritate dând răspuns:

Puterea ta nu-i de ajuns

De n-ai avea puteri de sus.

El prea puţin a realizat

Că stă în faţa lui Isus.

Te văd urcând cu crucea - n spate

Drumul sinistrului Calvar,

Poporul Tău în mod bizar

Ţi-a oferit acest pahar,

Dar Tu ai fost cu demnitate

Jertfindu-ţi viaţa pe altar.

Te văd pe cruce răstignit.

Cu sânge ne-ai plătit salvarea

Şi ne-ai adus la toţi iertarea,

Iar azi când avem împăcarea,

Îţi aud glasul: „S-a sfârşit!”

Pecetluind RĂSCUMPĂRAREA.

     Pesah, Paştele evreilor – Prototipul Paştelor creştine

Cele şapte sărbători ale lui Israel au început în Egipt cu Pesah, numită şi sărbătoarea libertăţii. Această sărbătoare  a  avut loc în prima lună a anului religios, luna Nisan, şi a reprezentat timpul când evreii au păşit de la sclavie la libertate.

Pesah a fost un eveniment strict al sfârşitului zilei de 14 Nisan, când se junghia mielul, şi al nopţii de 15 Nisan când era mâncat.

De această sărbătoare era legată intim sărbătoarea azimilor ce era sărbătorită şapte zile. Sărbătoarea azimilor nu a fost sărbătorită numai după ce Israel a luat în stăpânire Ţara Făgăduinţei.

Sărbătorile noastre în slujba lui Dumnezeu au început tot la Pesah – Paşte; Sărbătoarea eliberării noastre din felul deşert de vieţuire şi trecerea de la sclavie la libertate. Întocmai ca Pesahul evreilor, care reprezintă pentru noi un tip, şi Paştele noastre se continuă cu sărbătoarea azimilor timp de şapte zile, adică întreaga noastră existenţă de copii ai lui Dumnezeu,(numărul şapte este un număr desăvârşit din punct de vedere al lui Dumnezeu).

La ambele sărbători, atât ale evreilor cât şi ale creştinilor, partea cea mai însemnată era „mielul”. Mielul sacrificat în Egipt era tipul „Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”.

În Egipt evreii au cumpărat mielul, iar în cazul nostru Dumnezeu a dat Mielul. Un Miel fără cusur şi fără prihană. Dar un miel fără cusur şi fără prihană nu putea salva, căci numai sângele a putut face acest lucru. „…Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…”(Exod 12:13).

Sângele mielului sacrificat în Egipt a avut o mare importanţă pentru scăparea de la moarte a întâilor născuţi şi salvarea întregului poporului evreu, dar acel sânge nu a avut capacitatea să înlăture şi păcatele. De aceea Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său să fie sacrificat pe Golgota şi prin sângele Său să fim iertaţi şi eliberaţi. Apostolul Petru ne spune: „Aţi fost răscumpăraţi cu sângele scump a lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.

Dumnezeu a făcut pentru mine şi pentru tine ce era mai important, a dat Mielui. Din moment ce am fost primit în legământul Său, eu sunt sub protecţia sângelui. Isus a zis: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”.(Ioan 6:54). Dar dacă eu nu mănânc în fiecare zi din acest Miel cu „azimi şi ierburi amare” nu voi avea viaţă, nu voi ajunge la mântuire.

Evreii oricâte azimi ar fi mâncat nu puteau fi salvaţi. Salvarea s-a datorat sângelui mielului uns pe urşiorii uşii şi pe pragul de sus.

Noi chiar dacă am face tot ce ni s-a poruncit, să zicem: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem”.(Luca 17:10).

Mântuirea noastră nu este prin sfinţirea vieţii, ci prin sângele lui Isus. Prin aceasta nu vreau să afirm că sfinţirea noastră nu are rolul său. Voia lui Dumnezeu este tocmai sfinţirea noastră.

Prin sfinţire lucrăm la mântuire. Dar nu acest lucru este temeiul iertării, ci sângele care a curs pe Golgota. Acest sânge ne-a adus libertatea. Să preţuim acest dar pe care ni l-a făcut harul lui Dumnezeu.

Amin.