Tabletă de sănătate V

„…Avraam a venit  să jelească pe Sara şi s-o plângă.”(Gen. 23:2).

Întristările nu sunt motive de bucurie, mai ales la moartea celor dragi ori la alte pierderi şi dezamăgiri. Dar întristările sunt sănătoase atunci când sunt după voia lui Dumnezeu.

Când a murit Sara, Avraam a jelit-o, ca pe o pierdere a fiinţei iubite. A cumpărat un loc de înmormântare la Hebron şi a aşezat acolo corpul neânsufleţit al Sarei. Apoi, printr-un act de credinţă în promisiunile lui Dumnezeu s-a întors la responsabilităţile sale.

Deşi unele întristări sunt permise de către Dumnezeu, nu întotdeauna privim partea lor luminoasă.

Cu toată credinţa pe care o avem în Dumnezeu şi în promisiunile Sale, chiar şi după mai mult timp de când am fost întristaţi, simţim în continuare foarte acut pierderea noastră. Şi ne întristăm! Totuşi în calitate de copii ai lui Dumnezeu trebuie să ne păstrăm întristările sub control.

Dureroasele amintiri se vor întoarce din când în când şi poate ne vor îndemna să ne retragem din activitate, de la nevoile vieţii şi deprimarea ne va cuprinde.

În astfel de momente să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a adus în existenţă şi ne-a descoperit Taina ascunsă de veacuri şi vremuri – pe Cristos nădejdea slavei – cu scopul de a duce vestea bună a Evangheliei, a mărturisi că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât a dat la moarte pe sigurul Său Fiu, petru ca oricine crede în El să aibă viaţă veşnică.

„Lucrarea pe care o cere Dumnezeu de la noi este aceasta: să credem în Acela pe care la trimis El” (Ioan 6:29).

Dacă ne-am înţeles chemarea şi misiunea pe care o avem, întristările noastre sunt întristări după voia lui Dumnezeu, chiar dacă vărsăm multe lacrimi în durerile noastre ascunse.

Domnul să ne binecuvinteze.

Amin.

             Tabletă de sănătate lV

„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.”(Prov.17:22).

Bolile inimii au o mare legătură cu stresul. Stresul contribuie la depunerea unor substanţe pe pereţii arterelor şi blochează circulaţia. Uneori produc dureri, crize, sau chiar atacuri de inimă.

Stresul este o reacţie anormală a organismului produsă de factori externi.

S-a descoperit că nişte substanţe chimice din creer, asemănătoare narcoticelor, joacă un rol esenţial. Narcoticele sunt substanţe care produc odihna sau inactivitatea. Aceste narcotice fac legătura între stres şi inimă.

Când Solomon a scris că „o inimă veselă este un bun leac”, nu avea cunoştinţele şi informaţiile pe care le avem noi azi.

Solomon ştia, din experienţă, că un om fără stres şi îngrijorări nu are probleme fizice ca un deprimat. Acest lucru s-a confirmat în zilele noastre.

Cât de important este pentru copilul lui Dumnezeu să nu se streseze în nicio împrejurare.

„Nu te teme că Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te

întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor”,i-a spus Dumnezeu poporului Său Israel. Iar Isus le-a spus ucenicilor: „…iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

O inimă veselă va bate toată ziua normal, dar o inimă tristă va obosi repede!

Să fim încredinţaţi în Dumnezeu cu toate lucrurile!

Amin.

           Prinos

La Tronul îndurării sfinte

Cu mult respect şi dăruire

Aduc prinosul meu, Părinte,

De laudă şi mulţumire.

Mă-nchin cu toată bucuria

Şi cu întregul meu avut,

Aceasta-mi este bogăţia

Ce o păstrez în vas de lut.

Ştiu că nu este o valoare,

De-aceea mă smeresc supus,

Căci rugăciunea mea stăruitoare

Are valoare numai prin Isus.

Şi îndrăznesc prin meritele Sale

Să apelez la Tronul Tău de har;

El mi-a deschis această nouă cale

Când a urcat cu crucea pe Calvar.

Îţi mulţumesc, Părinte-al vaşniciei,

Căci ai iubit atât de mult un păcătos

Încât ai surpat zidul vrăşmăşiei

Când pe Golgota a murit Cristos.

Primeşte-mă aşa cum sunt la Tine!

Deşi mai şchiopătez, eu te iubesc nespus,

Prinosul meu de lacrimi şi suspine

Nevrednic îl aduc prin Vrednicul Isus.

         Tabletă de sănătate III 

„… veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,Făcătorului nostru!”8Ps. 95v6).

Adeseori se spune că, rugăciunea este respiraţia omului nou ce se dezvoltă în simţurile noastre. Aşa după cum trupul fizic are nevoie de aer ca să poată persista, tot aşa fiinţa spirituală are nevoie de rugăciune, chiar de îngenunchere în rugăciune. Credincioşii VT, cât şi a NT, aşa au făcut.

Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra, Neemia se aruncau cu faţa la pământ şi aşa proslăveau pe Dumnezeu.

Daniel auzind de uneltirile pe care căpeteniile şi dregătorii lui Dariu, Medul, le făceau, adică „să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa în timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei,” Daniel a intrat în odaia lui unde ferestrele erau deschise spre Ierusalim şi de trei ori pe zi îngenunchea se ruga şi lăuda pe Dumnezeu lui.

Adeseori Isus a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. În Ghetsimani, depărtat de cei mai intimi ucenici ai Săi, de trei ori a îngenunchet şi s-a rugat Tatălui.

Apostolui Pavel scrie: „Eu îmi plec genunchii înaintea Domnului nostru Isus Cristos…” Când şi-a luat rămas bun de la presbiterii efesenilor, scriptura ne spune că au îngenuncheat cu toţii.

Diaconul Ştefan, plin de har şi de putere, atunci când iudeii îl omorau cu pietre, a îngenuncheat şi pironind-şi ochii spre cer a strigat cu glas tare: „Doamne nu le ţinea în seamă păcatul acesta!”

De asemenea, ap. Petru a îngenuncheat şi s-a rugat la căpătâiul Tabitei ce murise, iar Tabita a înviat.

Deşi credem că Dumnezeu se uită la inimă şi nu ia seama la manifestările noastre exterioare, totuşi credem că El are plăcere văzând cum copilul Său se pleacă în faţa Lui cu reverenţă şi smerit. Dacă comportarea noastră interioară este în supunere, atunci ea se va manifesta şi afară.

Când ne rugăm stăm de vorbă cu Dumnezeu. El este Sfânt. Să nu mergem la El în audienţă oricum, ci plini de respect şi teamă sfântă!

Să privim la înaintaşii noştri şi să le urmăm comportamentul şi credinţa!

Amin.