Păstorul cel bun

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.”(Ioan 10:11).

Un păstor, ca să fie numit „bun”, trebuie să-şi îndeplinească cu dragoste şi devotament slujba de păstorire.

Niciun om nu are dreptul să-şi însuşească slujba de păstor al unei adunări, nici să o fi primit de la oameni, dacă nu este chemat de Dumnezeu. S-a dovedit că singurul Păstor bun a fost Domnul nostru Isus Cristos. Un păstor bun îşi dă viaţa pentru oile sale. Aşa a făcut Domnul nostru.

Când Samuel, judecătorul lui Israel, a luat cornul cu untdelemn şi s-a dus la Isai, Betleemitul, ca să ungă pe unul din fiii săi Împărat a lui Israel, niciunul din cei şapte fii trecuţi prin faţa lui nu au fost aleşii Domnului. Atunci a sosit de la câmp, unde „păştea oile”, al optulea fiu. „Era un tânăr cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este..” Era David şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el chiar din ziua aceea. Mai târziu Dumnezeu îi spune lui David: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel.”(2Sam 7:8).

Poporul lui Israel era poporul lui Dumnezeu şi Împărăţia Lui trebuia condusă într-un mod păstoresc. Tot aşa astăzi, adunarea lui Dumnezeu trebuie să fie condusă cu un duh păstoresc.

S-a văzut acest lucru la David, care a fost gata să se sacrifice pentru popor.

Într-o împrejurare, când îngerul lui Dumnezeu a nimicit în Israel 70 mii de oameni, David care a văzut pe înger lovind poporul, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat; dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu.”(2 Sam 24:17). David a fost un adevărat păstor. Un om după inima lui Dumnezeu. A venit de la păscutul oilor la Tron, dar a înţeles că trebuie să păstorească turma lui Dumnezeu, pe poporul Său, cu orice sacrificii.

La vremea profeţilor Ieremia şi Ezechiel nu mai existau în Israel păstori credincioşi. „Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul. …Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi…Voi pune peste ele păstori care le vor paşte… Iată vin zile , zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită.” (Ier. 23:1-5).

La împlinirea vremii Dumnezeu s-a gândit la promisiunea făcută, trimiţând pe fiul Său la poporul Israel. Dar ai Săi nu l-au primit.

Primii care au instigat poporul la ură, au fost falşii păstori ai lui Israel, marii preoţi şi cărturari. Ei l-au osândit pe Fiul lui Dumnezeu şi l-au atârnat pe lemn. Când privim Golgota vedem cum Isus şi-a dat viaţa pentru oile Sale, câştigându-şi, pentru totdeauna, Numele de Păstorul Cel Bun.

Faptele profeţite de către Ieremia şi Ezechiel, care au avut o împlinire reală cu poporul Israel, au şi un sens spiritual. Dar despre aceste lucruri cu altă ocazie.

Ar fi la loc să amintesc, şi chiar mi se pare relevantă însărcinarea pe care Domnul Isus a dat-o lui Petru, după învierea din morţi.

Cu câtă demnitate şi-a făcut Isus slujba de Păstor câtă vreme a fost cu ucenicii. Unde ar fi fost ei dacă Domnul nu-i ocrotea? Unde ar fi fost Petru, dacă Domnul nu se ruga pentru credinţa lui?

Din tot comportamentul Domnului, Petru a învăţat ceva despre slujba pe care trebuie să o facă un păstor. Domnul a cunoscut fiinţa lui Petru cu toate calităţile şi defectele sale şi l-a chemat la o slujbă de păstorire, după ce i-a încercat iubirea faţă de El în prezenţa celorlalţi ucenici. Domnul i-a dat sarcina să aibă grijă de mieluşeii Lui, să pască oile Lui şi să le păstorească.

Toţi cei care se încred în Domnul cu toată puterea şi putinţa lor, ştiu că au în persoana Domnului Isus un Păstor minunat şi pot zice împreună cu David (Ps. 23): „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” David nu a zis, Domnul este un Păstor, ci Domnul este Păstorul meu, cu alte cuvinte, al meu personal.

„Cine crede în El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor.”(FA 10:43).

Amin.

              Ce-i viaţa ta?

Ce-i viaţa ta?

O umbră care trece,

Un nor răzleţ purtat de vânt;

Nimic mai mult decât o ploaie rece,

O existenţă efemeră pe pământ.

Ce-i viaţa ta?

Un abur care piere,

O nebuloasă cu conturul şters;

Vremelnicie scursă în tăcere,

Ca frunza ce se pierde-n univers.

Ce-i viaţa ta?

Tristeţe şi durere,

Un şir de lacrimi care s-au prelins

Pe un obraz lipsit de mângâiere,

Bătut de vremuri care te-au învins.

Ce-i viaţa ta?

O picătură din ocean,

Un strop de praf pe cumpăna fântânii;

O licărire ce se stinge an de an,

Aşteptând resemnat repausul ţărânii.

Aşa-i viaţa ta! …

De n-ai credinţă

În Cel care din lut te-a zămislit,

Eşti obsedat mereu de neputinţă

Şi vezi viaţa ta ca un sfârşit.

Nu te descuraja! Fii vigilent!

Priveşte pe Golgota la Isus;

Nu te lăsa cuprins de faliment!

Căci sângele Lui pentru toţi a curs

Şi vrea în casa Lui să fii prezent.

Nu întârzia, verifică-ţi gândirea,

Viaţa pământească-i trecătoare,

Apreciază astăzi mântuirea;

El ţi-a dat demnitate şi valoare

Şi-a semănat în pieptul tău iubirea.

Fii credincios şi nu-ţi pierde răbdarea!

Să fii loial Celui ce-a ştampilat

Cu sângele Lui sfânt răscumpărarea,

Şi-n vrednicia Lui ai fost iertat.

                     Cuvântul lui Dumnezeu

        „….foc şi ciocan care sfarmă stânca.”

„Nu este Cuvântul Meu ca un foc,zice Domnul şi ca un ciocan care sfarmă stânca?”(Ier. 23:29).

Cuvântul lui Dumnezeu este standardul infexibil pentru credinţa şi comportarea corectă a copiilor Săi. Este un har nemeritat din partea lui Dumnezeu, că ne-a păstrat Cuvântul peste veacuri, nealterat şi neştirbit. Toate valurile înspumegate ale împotrivitorilor s-au spart de această stâncă de neclintit. Oricâte talazuri s-au ridicat şi au izbit în barca copiilor lui Dumnezeu, n-a putut să-i naufragieze. Cuvântul Său a fost farul de lumină care i-a scos la ţărm.

El este singura noastră hrană spirituală. Numai culegând roua Cuvântului, ca albina nectarul de pe flori, gustăm cât de bun este Domnul.

În epistola lui Iacov, citim: „ El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”(Iac. 1:18).

Mana pe care poporul Israel au mâncat-o în drumul spre Canaan este o imagine a Cuvântului scris, dar nu numai, ci este imaginea Domnului nostru Isus Cristos, pâinea care s-a coborât din cer să dea lumii viaţă. Aşa cum copiii lui Israel s-au scârbit de mană, numind-o „hrană proastă”, tot aşa lumea de azi resping adevărata pâine din cer, pe Fiul lui Dumnezeu.

Învălmăşeala şi babilonia de astăzi, fluxul de ştiri transmis prin viu grai ori prin imagini, blochează mintea oamenilor şi sunt suprasaturaţi. Nesiguranţa zilei de mâine le răpeşte bucuria existenţei. Caută soluţii, se înteresează de orice ca să supraveţuiască, numai de interesele veşnice nici nu vor să audă.

Consideră Biblia – Cuvâtul lui Dumnezeu – ca pe ceva perimat, care nu poate aduce noutăţi. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este mereu proaspăt, mereu plin de noutăţi. El nu se epuizează niciodată şi nu poate fi pus la arhivă, ca orice ştire, ci rămâne veşnic.

„Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit.”(Prov. 16:20).

Vestea împăcării şi a mântuirii adusă prin moartea Domnului Isus este prea frumoasă şi prea îmbucurătoare, ca să o ţinem numai pentru noi cei care credem. Şi vai de noi dacă nu vestim Evanghelia, această veste bună.

Chiar dacă, uneori, sămânţa Cuvântului trebuie să o semănăm cu lacrimi, profetul ne spune că vom secera cu cântări de bucurie(Ps. 126:5).

Să nu oprim semănarea din pricina unor necazuri sau alte motive. Toate lucrurile îşi au vremea lor.

„Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească., fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.”(Ecl. 11:6). Mesajul Cuvântului spus s-au scris poate pătrunde în toţi atomii fiinţei, poate schimba personalitatea, şi poate influenţa gândirea omului. Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie ceea ce este cu adevărat o persoană, nu ceea ce gândeşte că este. El poate fi îndemnat să se îmbrace cu noua personalitate, care este conformă cu voinţa lui Dumnezeu.

Toate aceste transformări le face Cuvântul atunci când Dumnezeu ne naşte din Cuvântul adevărului.

Amin.