Mirabila odihnă

„Întoarcete suflete la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine.”(Ps.116:7).

Ieri (16 Dec.2016) am condus pe „Tata Petre” pe ultimul drum. Fraţii lui în credinţă sunt în doliu, pentru că dintre noi a plecat o căpetenie.

Boldul morţii a frânt rezistenţa soldatului credincios şi devotat care mai bine de 60 ani a învârtit cu dibăcie sabia adevărului pe câmpul Evangheliei. Niciodată n-a obosit să ducă cu el „lada legământului” şi să fie purtătorul de veşti bune.

Simţim cu toţi un gol. Astăzi, probabil nu ne dăm seama de imensitatea lui. Dar ne doare pe toţi plecarea fratelui Petrică Bumb. Colaboratorii lui am rămas mai singuri  şi am fost cu toţi lângă sicriu ca să-l salutăm la despărţire.

De la căderea omului în păcat, moartea a întins o zi de doliu peste planeta noastră şi ne doboară tristeţea atunci când rămăşiţele pământeşti ale iubiţilor noştri trebuie să le coborâm în mormânt. Acest proces independent de noi, care se repetă de atâtea mii de ani, confirmă de fiecare dată cuvintele Eclesiastului cap.8v8: „Omul nu este stăpân peste suflarea lui ca s-o poată opri şi n-are nicio putere peste ziua morţii.”

Drama omului căzut pradă duşmanilor în drumul spre Ierihon, este drama întregii omeniri şi lacrimile ce-au brăzdat obrazul tuturor generaţiilor de la Adam şi până astăzi este mărturie de necontestat.

Dar să nu creadă cineva că lucrurile au scăpat de sub control. Totul se află în parametri fixaţi „…după sfatul hotărât şi ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu.”(F.A 2:23).

Moartea şi Locuinţa morţilor, împreună cu tabloul trist şi funebru pe care moartea l-a pictat în timpul domniei sale, vor fi aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua, de la care nu va fi nici înviere, nici viaţă.

Până atunci, din oricare punct de vedere am privi lucrurile, moartea lasă urme dureroase în fiinţele tuturor. Dar să nu uităm şi să ia seama orice fiinţă inteligentă la Evanghelia după Ioan cap.3v16. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Iar lucrarea pe care Dumnezeu o cere de la noi este să credem în Acela pe care El l-a dat, ca să ne scoată de sub puterea întunericului şi să ne strămute în Împărăţia de dragoste a Fiului Său. „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care să fim mântuiţi.”F.A 4:12).

„Să ne aducem aminte de Făcătorul nostru până nu vin zile mai rele, până nu se întunecă soarele şi până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu care l-a dat!”(Ecl. Cap.12).

Amin.

              Tabletă de sănătate VIII

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care să fim mântuiţi.”(FA. 4:12).

Mai există şi astăzi părţi ale lumii în care oamenii sunt puşi să aleagă între învăţăturile lui Marx şi cele ale lui Cristos. Cu alte cuvinte, alegerea între a lua de conducător pe Marx, care a respins pe Dumnezeu şi Biblia, s-au al primi pe Cristos ca mântuitor.

Comparând pe cei doi, observăm că Marx care a scris biblia comunismului nu a posedat puterea de a mântui omenirea din păcat. Chiar cei care l-au simpatizat pe Marx, când îi fac biografia îl numesc izolat şi ostil, iritabil şi insensibil, gelos şi suspicios.

În toată gândirea şi opera lui Marx nu găsim concepte ca: Dumnezeu – iubire – puritate – bunătate – blândeţe.

În schimb Isus a fost bun chiar şi cu acei oameni care erau demni de dispreţ, cum erau femeile stricate şi vameşii.

A luat copilaşii în braţe, s-a atins de bolnavi şi i-a vindecat, a înviat morţi, s-a rugat pentru duşmanii Lui etc. A iubit atât de mult pe mama Sa (deşi niciodată nu i-a spus mamă), încât atunci când a fost pe cruce a încredinţat-o lui Ioan. Mai mult decât atât, deşi ştia că majoritatea oamenilor pentru care El moare, tot sluji netrbnice vor rămâne, totuşi au constituit obiectul iubirii Sale. Ce altruism!

El a adus iertarea păcatului original pentru toţi oamenii şi asigurarea mântuirii pentru toţi cei ce vor crede în jertfa Sa.

„În nimeni altul nu este mântuire…” Nimeni altul nu trebuie să fie exemplul nostru.

Să-L urmăm, dar, pe Isus cu drag, orice sacrificii ni s-ar cere!

Amin.

           Omenirea

Se-nvălmăşesc pe drumul necredinţei

Popoare-ntregi cu mersul cadenţat,

Plutind naivi prin lumea neputinţei,

Lipsiţi de simţământul conştiinţei,

Se pierd în întuneric şi păcat.

Dacă încerci să le vorbeşti de starea

În care sunt ţinuţi de un rebel,

Oricât de altruistă-i abordarea

Rămân imuni, continuându-şi calea

Spre-aceaşi ţintă şi acelaşi ţel.

De şi-ar da seama omenirea,

Că existenţa sa pe-acest pământ

Are un nobil scop, şi că iubirea

Unui ceresc Părinte, e gândirea

Ce şi-a descoperit-o prin Cuvânt.

De-ar fi mai circumspecţi ar înţelege

Cum din pământ omul a fost făcut

Un chip frumos, primind rangul de rege,

Şi ascultarea i-a fost sfântă lege,

Iar Dumnezeu i-a fost pază şi scut.

A fost numit Adam, un nume hărăzit,

Căci din ţărână a fost modelat;

Din coasta lui femeie i-a-ntocmit,

Ea a fost ajutorul potrivit,

Şi într-un Paradis i-a aşezat.

Apoi le-a încercat integritatea

Spunându-le porunca s-o respecte,

Dar diavolul urând Divinitatea,

Minţindu-i le-a distrus tenacitatea

Şi i-a-ndrumat pe căile suspecte.

Aşa Adam a fost neascultător,

Căzând într-un păcat universal

Şi suportând blestemul zdrobitor

A fost un biet străin şi călător,

Prin moarte a primit verdictul său final.

Sărmanul om, lipsit de raţiune,

Cum a ajuns din rege un falit!

În Gan Eden avea o misiune,

Să se păzească de rebeliune,

Dar fostul heruvim l-a biruit.

În moarte s-ar fi dus pe veşnicie

De n-ar fi fost iubit de Dumnezeu

Care l-a scos din moarte şi robie,

Şi prin Isus i-a deschis calea vie

Spre orizonturi noi, din Universul Său.

Isus venind în lumea păcătoasă

Ca să răscumpere pe-Adam,

El a plătit pentru întreaga rasă,

Să fie ispăşită şi atrasă

La binecuvântările lui Avraam.

Dar omenirea, încă, este rece

Şi agitată între ţărmuri ca şi marea;

Insistă în desfrâu să se înnece

În lumea rea în care azi petrece,

Dispreţuindu-şi vremea şi chemarea!

            Tabletă de sănătate VII

„Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!”(Ps. 19:12).

Datorită imperfecţiunii, în inimile noastre sunt fisuri ascunse – greşeli făcute din neştiinţă – despre care psalmistul ne atenţionează că sunt un pericol spiritual.

Când văd că alţii sunt folosiţi mereu în serviciul de predicare, iar eu mereu „uitat”, în inima mea se poate naşte o fisură – invidia – care rămâne ascunsă de cei din jurul meu. Poate nu ne dăm seama şi tratăm ca având mică importanţă acest lucru, dar această boală roade mereu în interior.

Nu totdeauna acceptăm faptul că şi alţii sunt utili, poate mai utili decât noi.

Chiar dacă eu mă simt lăsat în umbră, singura mea şansă pe care o am, ca să rămân plăcut înaintea lui Dumnezeu este să mă smeresc sub mâna Lui puternică şi să mă bucur de cei pe care El îi vede potriviţi pentru a fi folosiţi în serviciul Său.

Dă-mi, Doamne, harul acesta!

Niciunul dintre noi nu suntem scutiţi de păcate pe care le săvârşim în inimă. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne descopere fisurile ascunse şi să luptăm împotriva lor.

Dă-ne, Doamne, tuturor harul acesta!

Amin.

              Tabletă de sănătate VI

„Duceţi-vă şi voi în via Mea”, le-a zis El „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus.”(Mat. 20:4).

În via Domnului este mereu de lucru. Nu numai pentru cei puternici care suportă  uşor zăduful zilei, ci şi pentru cei slăbuţi ori mai în vârstă.

Chiar dacă cineva a ajuns la ceasul al unsprezecelea, Dumnezeu îl primeşte şi îi dă un loc de muncă.

Nu aşa se întâmplă în societatea umană. Când oamenii sunt înaintaţi în vârstă, nu-i mai ia nimeni în seamă. Patronii dau din cap când văd peri albi căutând de lucru.

La Dumnezeu nu se întâmplă aşa. El primeşte pe bătrâni, chiar pe cei neputincioşi şi spune că le va da ce va fi cu dreptul. Câtă bunătate!!!

Este un Har nemeritat ca, aici să primim ajutor şi mângâiere, iar dincolo odihnă veşnică.

Toate aceste binecuvântări le dă Dumnezeu atât celui care intră de tânăr în slujba Sa, cât şi celui care vine la bîtrâneţe.

În poporul Domnului este loc pentru toţi.

Atât caractere ca „Marta”, care se îngrijesc de oaspeţi, cât şi caractere ca „Maria”, care uită de toate şi stă aproape de Domnul. Dar în poporul Domnului au loc şi caractere „Lazar”, care pun o frumoasă mărturie despre Isus şi minunile Sale.

Să mărturisim orişicui despre liniştea, armonia şi pacea care domnesc în via Domnului – locul nostru de muncă.

Amin.

                 Izbăvirea

Izbăvire înseamnă scăpare dintr-un necaz, salvare, iar în cazul creştinului înseamnă şi mântuire.

În cartea lui Iov cap.5v19 citim: „De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.”

Elifaz, prietenul lui Iov care a afirmat acest lucru, a spus adevărul lui Dumnezeu.

Noi putem avea într-o zi tot atâtea necazuri câte zile sunt într-o săptămână, dar Dumnezeu care ne izbăveşte din toate ne va izbăvi până când biruinţa noastră va fi deplină.

Când necazurile vin repede, multe şi grele, atunci avem cele mai aspre încercări ale credinţei. Abia ne ridicăm dintr-un necaz că vine altul şi altul până când adesea ne clătinăm. „Ce este născut din carne tot carne este…”spune Isus lui Nicodim. Dar şi izbăvirile, dacă suntem atenţi, vin unele după altele, tot atât de repede ca şi necazurile. Acestea, izbăvirile, sunt pricini de bucurie.

Cineva s-a exprimat metaforic: „Sunetul de nicovală sub loviturile de ciocan ale întristării se transformă până la urmă într-o dulce melodie a izbăvirii.”

Să avem încredere în Dumnezeul nostru. Dacă în omniştiinţa Lui a văzut că omenirea va avea nevoie de „şase încercări” în şase mii de ani, atunci aşa va fi. Dar nici în a şaptea încercare omenirea nu va fi biruită de rău, ci va fi izbăvită pentru totdeauna de sub puterea întunericului.

Astăzi, unii dintre copiii Lui s-ar putea să nu aibă niciun răgaz şi şapte necazuri să apese peste ei în fiecare zi, dar versetul ne spune: „…de şapte ori nu te va atinge…”

Este adevărat că necazul ne dă târcoale în fiecare zi şi răsuflarea celui rău ne apasă respiraţia, dar izbăvirea noastră este Dumnezeu.

„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui…”(Col. 1:13).

Acesta este Dumnezeul nostru. Lui şi Fiului Său să-i dăm slavă şi cinste!

Amin.