Legămintele
lui Dumnezeu
„Când a fost
Avram în Vârstă de nouzeci şi nouă de ani, Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Voi
face un legământ între Mine şi tine şi te vei înmulţi nespus de mult.” (Geneza 17:2,3).
Legămintele pe care le-a făcut Dumnezeu cu omul, ne arată restabilirea
păcii între El şi omenirea căzută. Cine va putea gusta valoarea acestui lucru
se va convinge că, într-adevăr „ Dumnezeu
este Iubire”.
În Biblie se vorbeşte de mai multe legăminte din care se desprind două
mari.
1) Legământul cu Avraam,
care cuprinde şi legământul Legii,
2) Legământul Nou, care
cuprinde şi legământul de Jertfă.
În multe locuri din Scriptură, Dumnezeu foloseşte expresia: „legământul Meu”. Este foarte adevărat,
pentru că în toate situaţiile Dumnezeu provoacă legământul. Ar fi prea mare
îndrăzneală, dacă nu mai mult, ca creatura să propună Creatorului un legământ.
Dumnezeu singur poate propune condiţiile unui legământ pe care,din partea Lui
îl va împlini.
Lucrul primordial într-un legământ este credinţa. Ca să fii plăcut lui Dumnezeu şi să facă un legământ cu
tine, trebuie să crezi că el este credincios şi că resplăteşte pe cei ce-L
caută.
Dumnezeu, însă, poate face un legământ şi indirect cu cineva, dacă persoana
respectivă este în relaţie cu Dumnezeu şi se pune mijlocitor între Dumnezeu şi
om.
Dumnezeu ţine legămintele Sale şi niciodată nu le-a călcat, nu le calcă şi
nu le va călca.
În Deutoronom cap.7v9, sunt redate cuvintele admirabile ale lui Moise: „Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este
singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi
îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc
poruncile Lui.” Moise a ştiut cum Dumnezeu şi-a ţinut legământul faţă de
Avraam, cum i-a înmulţit sămânţa. De asemenea, Solomon mărturiseşte despre
credincioşia lui Dumnezeu. În 1Împ. Cap.8v23, citim: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în
ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii tăi,
care umblă înaintea Ta din toată inima lor”. Din partea copiilor Săi,
Dumnezeu pretinde credinţă din inimă faţă de El şi legământul Său.
Cine vrea să intre în legământ cu Dumnezeu, nu trebuie să facă acest lucru
privind doar la răsplată, ci mai degrabă să privească la condiţiile ce se cer
pentru a putea ajunge acolo. Să fie credincios „Comandantului” care l-a chemat
în oastea Sa şi să-şi ducă la îndeplinire juruinţele pe care le face.
Domnul nostru a spus: „Iată-mă că
vin! – în sulul cărţii este scris despre Mine – vreau să fac voia Ta ,
Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele”. Acest lucru să ne
însufleţească şi pe noi.
Dumnezeu se obligă să onoreze orice legământ pe care-L face. Prin proorocul
Isaia, Domnul zice:”Eu am spus şi Eu voi
împlini, Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui”. El face acest lucru nu pentru
folosul Său, ci pentru folosul creaturilor Sale.
Să ne amintim cum a procedat cu Avram, devenit mai târziu Avraam. Avem o
primă informaţie în Geneza cap.12v1-3. „Domnul
zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi
vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi
binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.Voi
binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor
blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”.
Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avram, fără nicio condiţie. Am putea
spune că a fost un legământ unilateral. Doar Dumnezeu se obliga. Avram a pornit
împreună cu tată său, din Ur, din Caldea şi au ajuns în Haran unde tatăl său
Terah a murit, iar el şi-a continuat călătoria până în Canaan unde a trăit ca
străin şi călător.
Mai târiu cu 430 ani, urmaşii lui se aflau în Egipt unde au serbat primul
Pesah. Înfiinţarea Paştelor a fost începutul Legii. Legea a venit după 430 ani
de la promisiunea făcută lui Avram. (Galateni 3:17)
Dar Dumnezeu nu-i face lui Avram doar o promisiune, ci încheie cu el un
legământ. Acest legământ vine la 24 ani după promisiune. De unde ştim acest
lucru? Semnul legământului a fost tăierea împrejur. (Geneza 17:11). Avraam a
fost tăiat împrejur la 99 ani, iar în momentul când Dumnezeu i-a făcut
promisiunea avea 75 ani.
La un an după legământ se naşte Isaac, cel care preumbrea pe Cristos –„ sămânţa” prin care se vor binecuvânta
toate naţiunile.
Când Dumnezeu a văzut credinţa puternică a lui Avraam, şi faptul că n-a
cruţat pe fiul său Isaac, aducându-l de jertfă, îi vorbeşte prin înger: „Pe mine însumi jur: pentru că ai făcut
lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi
binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca
stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni
cetăţile vrăşmaşilor ei”.(Geneza 22:16-18).
Prin acest jurământ, ne spune ap. Pavel, Dumnezeu a voit să dovedească,
atât lui Avraam cât şi moştenitorilor, nestrămutarea hotărârii Lui. (Evrei
6:17,18).
Pentru ca cineva să facă parte din sămânţa promisă nu trebuie,
necondiţionat, să fie urmaşul natural al lui Avraam. Afirmaţia lui Ioan
Botezătorul este destul de elocventă: „Să
nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam! Căci vă spun
că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam”.(Mat.
3:9). Iar mai târziu ap. Pavel scrie Galatenilor: „Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă”.(Gal. 3:9).
Faptul că Isus a fost născut din Maria – o fiică a lui Avraam – nu l-a
făcut „sămânţa promisiunii”. Sămânţa lui Avraam conform promisiunii a devenit
la botezul Său. Isus trebuia să se nască din neamul Patriarhului Avraam,
fiindcă aşa a prezis Dumnezeu şi în Scripturi era scris acest lucru. Dar nu
descendenţa umană l-a făcut „sămânţa”, ci purtarea Sa faţă de voinţa Divină.
Când Cristos alege pe moştenitorii promisiunii, îi alege pe cei care au
credinţa lui Avraam. Pe aceştea îi face, prin El, fii ai lui Dumnezeu.
Faptul că Isus a împlinit Legea, o lege dreaptă şi perfectă care până la El
n-a putut fi ţinută, dovedeşte că Isus n-a fost fiul Agarei, ci prin legământul
făcut cu Avraam a venit „sămânţa”–
adică Cristos.
Scopul final al legământului avraamic este binecuvântarea tuturor
naţiunilor de pe pământ. Binecuvântările întregii rase vor veni de la Dumnezeu
prin Cristos. Ele vor fi date pe baza credinţei în sângele ce a curs pentru noi
toţi pe Golgota, sângele Noului Legământ, dându-ne tuturora posibilitatea
împăcării cu Dumnezeu. Toţi acei care vor dori împăcarea lor cu Dumnezeu vor
avea şansa să facă acest lucru prin Isus Cristos. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume
dat oamenilor, în care să fim mântuiţi”.(FA 4:12); „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu
şi oameni: Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de
răscumpărare pentru toţi: Faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită”.(1Tim.
2:5,6).
În Psalmul 111, psalmistul ne spune că Dumnezeu îşi aduce pururi aminte de
legământul Său. Această informaţie este o încredinţare că Avraam se va întoarce
din mormânt şi va beneficia de binecuvântările promise prin legământ. Dumnezeu
nu va uita legământul făcut cu Avraam. Din faptul că legământul îi asigură lui
Avraam că va trăi din nou, înţelegem de ce Dumnezeu s-a numit Dumnezeul lui
Avraam.
Condiţiile depline ale legământului avraamic se vor vedea pe deplin în
timpul miei de ani, când Cristos va aduce în armonie cu Sine pe toţi cei care
vor dori şi i se vor supune.
Cei care au gustat „ce bun este
Domnul” în veacul evanghelic şi au rămas credincioşi până la moarte, vor
colabora şi ei la distribuirea binecuvântărilor.
Cei dintâi dintre aceştia au fost evrei. Ei au avut un privilegiu special
de a fi contemporani cu Domnul. Apoi – ne spune presbiterul Iacov – „Dumnezeu Şi-a aruncat privirea peste neamuri
să-şi aleagă dim mijlocul lor un popor care să-i poarte Numele”.
Dumnezeu a ascuns aceste lucruri de cei care s-au considerat înţelepţi şi
pricepuţi şi a descoperit Planul Său celor mai neînsemnaţi oameni pe care i-a
făcut copii ai săi. Noi care odinioară, cum ne spune ap. Pavel, eram străini de
legămintele făgăduinţei şi fără drept de cetăţenie în poporulSău, astăzi avem
făgăduinţa moştenirii sfinţilor în lumină.
Acest fapt este ilustrat şi în pilda boatului nemilostiv, unde citim: „Cu vremea săracul a murit şi a fost dus în
sânul lui Avraam. A murit şi bogatul
şi l-au îngropat”. Aceasta înseamnă că păgânii care odinioară erau departe
de Dumnezeu, au ajuns în harul Său, întruchipat prin „sânul lui Avraam”.
Lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru căruia îi servim „căci a binevoit să ne descopere taina voiei
Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”.
AMIN.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu