Furtuni şi valuri

„S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie…Isus dormea la cârmă. Ucenicii l-au deşteptat şi i-au zis: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim? El s-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură! Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.” (Marcu 4:37-39)

Multe furtuni au fost îngăduite de Domnul să vină peste mica ceată a urmaşilor Săi în toate veacurile. Unii s-au întrebat şi poate se mai întreabă: De ce? De ce spre Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să trecem prin multe necazuri – cum ne spune ap. Pavel? Poate că cei mai mulţi dintre noi am putea spune că, cea mai mare parte a călătorie vieţii a fost o „mare furtunoasă”.

„Dumnezeu pedepseşte pe cine iubeşte” – ne spune apostolul. Dar de ce-l pedepseşte? Este plăcerea lui Dumnezeu? NU! Profetul ne spune: „El nu necăjeşte cu plăcere şi nu mâhneşte bucuros pe fii oamenilor”.(Plâgerile lui Ieremia cap.3v33). Dumnezeu pedepseşte pe cel ce se abate de la calea dreptăţii şi-l bate cu nuiaua pentru că îl iubeşte.

„Suferiţi pedeapsa” – ne mai spune apostolul – „Dumnezeu se poartă cu noi ca şi cu nişte fii”.

În toate aceste experienţe, intenţia lui Dumnezeu este să ne apropie tot mai mult de El, să ne facă să simţim tot mai mult dependenţa noastră faţă de El.

Toate aceste furtuni sunt aducătoare de binecuvântări!

Este adevărat – citim în Evrei cap. 12v11 – „că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănrii”.

Deocamdată suntem pe mare şi…marea-i furtunoasă.

Binecuvântată fie furtuna care ne duce mai aproape de casă!!!