Conştiinţa – sentimentul răspunderii morale

„De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”(Fapt. apost. 24:16)

Apostolul Pavel, în discursul său de apărare înaintea dregătorului Felix, a rostit  cuvintele de mai sus.

Cuvântul cuget sau conştiinţă apare mai mult de 30 ori NT. Este cea mai înaltă formă a vieţii psihice. Este sentimentul răspunderii morale faţă de conduita noastră.

Facultatea caracterului de a face deosebire între bine şi rău, între ce este drept şi ce nu este drept, se numeşte simţ moral sau conştiinţă. Când avem mustrări de conştiinţă, avem regrete şi remuşcări pentru lucruri pe care le facem şi care nu sunt în conformitate cu voinţa Divină.

Conştiinţa este monitorul interior al fiinţei noastre, care analizează tot ce gândim, tot ce vorbim şi tot ce facem. Este asemenea unui ceas. Dacă resortul său nu este reglat după soare, care arată timpul,atunci poate arăta eroare. La fel, dacă resortul conştiinţei nu este reglat după Cuvântul lui Dumnezeu, poate arăta eroare. Ca atare, nu totdeauna conştiinţa este demnă de încredere.

Deoarece conştiinţa omului a fost întunecată de păcat, ea are nevoie să fie luminată de Cuvântul lui Dumnezeu ca să poată judeca clar, ce este bine şi ce este rău.

Ap. Pavel spunea: „Eu am vieţuit cu toată curăţenia cugetului înainte lui Dumnezeu.” A avut o conştiinţă trează. Să avem grijă; să nu lăsăm să ne fie omorâtă conştiinţa, ci să fie mereu vie, mereu atentă la săgeţile otrăvitoare ale celui rău. Să nu dăm nimănui posibilitatea să afirme: La omul acesta i-a murit conştiinţa, n-are conştiinţă!

„O conştiinţă sfiiţită, spunea cineva, este şoapta lui Dumnezeu în cugetul nostru.”

Conştiinţa are pe plan moral acelaşi rol ca durerea pe plan fizic. Ne înştiinţeză când suntem bolnavi şi avem nevoie de tratament de la marele Medic, adică de la Domnul nostru Isus Cristos.

Condiţia este ca ea (conştiinţa) să nu fie moartă. Niciodată conştiinţa să nu fie glasul unui cuget încărcat cu lucruri lumeşti, ci să fie o rezonanţă dulce a Cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Pavel îi spunea lui Timotei, copilul său în credinţă: „Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.” Numai având un cuget bun, o conştiinţă curată vom putea alerga cu succes spre ţinta, care este Domnul Isus.

Alergarea noastră, râvna şi zelul nostru sunt monitorizate şi numai Dumnezeu ştie răsplata chemării pentru toţi cei ce urmează pe Domnul.

Doamne ajută-ne!

Amin.