Domnitorul născut în Betleem

“Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pusă pe umerii Lui;”(Isaia9:6).

Aşa a profeţit Isaia cu 700 ani mai devreme naşterea lui Isus, Cel care a fost chemat Fiul Celui Prea Înalt.

În Planul pe care Dumnezeu l-a făcut în Sine era prevăzut că, la un timp hotărât se va naşte din sânul poporului evreu un Eliberator, care va mântui pe poporul Israel de păcatele sale şi va fi o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi.

Avraam, părintele credincioşilor, a primit această informaţie la vremea când Dumnezeu îi face o făgăduinţă, transformată apoi în legământ, spunând: “Te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe fundul mării; Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat porunca Mea;” (Gen.22:17,18). Iar ap. Pavel ne spune că sămânţa este Cristos. Avraam a avut un singur fiu, pe Isaac. Isaac a fost un tip al lui Cristos. Avraam a reprezentat pe Dumnezeu, atunci când l-a dus pe Isaac de jrtfă, aşa cum Dumnezeu şi-a adus Fiul Său de jertfă pe Golgota.

Mai târziu patriarhul Iacov când a binecuvântat pe fiii săi, a zis despre Iuda: “Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo”, adică Mesia.(Gen. 49:109.

Despre proorocul pe care Dumnezeu îl va ridica din mijlocul evreilor a vorbit şi Moise: “Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să aculţi de el!”(Deut. 18:15) Balaam îşi rosteşte şi el profeţia despre “steaua lui Iacov”într-un mod încântător. “Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov; un toiag de cârmuire se ridică din Israel.”(Num. 24:17).

Despre venirea unui Răscumpărător găsim informaţii şi în Psalmi, şi în profeţi.

Astfel că, după atâtea promisiuni rostite de către Dumnezeu, toţi evreii erau în aşteptare. Cu toate acestea, când Isus vine la ai Săi, ai Săi nu l-au primit, ci l-au atârnat pe lemn. Doar Simeon, un om ce ducea o viaţă sfântă şi care aştepta mângăierea lui Israel, când părinţii a adus pe Isus la Templu în ziua a 8 a, după cum cerea legea, l-a luat în braţe şi plin de Duhul Sfânt a zis: “Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.”(Luca 2:29). “Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţăa lui Aşer. . . A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.”(Luca 2:36,38).

Noi acum, la aproape două mii ani, îl privim pe Isus de la copilul născut în ieslea Betleemului până la Golgota.  Îi vedem faţa brăzdată de sânge cum l-au lovit soldaţii romani si i-au pus o cunună de spini pe fruntea Lui nevinovată.

Să ne aducem aminte de tot ce a îndurat ca să fie Mântuitorul nostru!

Cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii este Domnul nostru Isus Cristos. El este cel mai mare om ce s-a născut pe Pământul nostru şi care a împodobit civilizaţia umană ca nimeni altul.

Naşterea lui Mesia ne-a adus pe Dumnezeu în vieţile noastre, iar pentru aceasta a fost nevoie de crucea Lui.

Să medităm mereu la mesajul pe care Isus la naşterea Sa l-a adus omenirii: “Slavă lui Dumnezeu în locurile pre înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”(Luca 2:14). Să nu uităm de promisiunea Cuvântului, care ne spune că El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe Pământ.

Să ne bucurăm de naşterea Mântuitorului, chiar dacă data de 25 Dec. nu este data reală a naşterii Sale, ci este, probabil, data aniversară când îngerul Gavril a adus vestea Mariei despre conceperea lui Isus în sânul ei.

Dar, Cel pe care îl iubim atât de mult, în serviciul căruia ne-am angajat până la moarte, a cărui naştere, moarte şi înviere înseamnă atât de mult pentru familia umană, merită să fie sărbătorit nu numai într-o zi, ci în fiecare zi de către toţi aceia care apreciază ce a făcut El pentru rasa noastră.

“Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.”(Tit 2:11,12,13).

AMIN!