Mânia – Nestăpânire de Sine,      

„Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Prov. 15:18).

Mânia este o întunecime de minte, un vânt rece care stinge candela raţiunii!

„Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos.”(1Tes. 5:9). Cu toate acestea, adeseori mânia încearcă şi pe copiii lui Dumnezeu.

Este o probă prin care se verifică caracterul creştinului.

Uneori când planurile nu ni se împlinesc ori suntem înfruntaţi, fie pe drept fie pe nedrept, ne pierdem cumpătul, spunem lucruri nedemne pe care apoi le regretăm. Unele discuţii contradictorii, chiar şi în privinţa adevărului, stârnesc supărări, deseori mânii.

Când mânia este scăpată de sub control, nimic nu putem realiza bun. O vorbă înţeleaptă spune:”Un nebun nu poate să se mânie, dar un creştin nu vrea să se mânie!”

La unii oameni, mânia este un viciu fundamental, o boală, o suferinţă psihică. Chiar dacă acestă „boală” este molipsitoare, copilul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de vigilent, pentru a nu se îmbolnăvi şi el.

Profetul David în Ps. 37v8, zice: „Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.” Se spune despre Caesar, că atunci când era mânios nu scotea o vorbă până zicea în gând tot alfabetul. Dar câţi oameni evadează din calea mâniei? Cei mai mulţi se lasă duşi de mânie.

În toată epoca evanghelică, creştinii adevăraţi au răbdat mânia acestor oameni. Mânia lor s-a manifestat în diferite forme. Nu-i mirare că, dacă lemnului cel verde i s-a făcut aşa, a zis Isus, ce se va întâmpla cu lemnele uscate?

Când oamenii au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, ei au împlinit, fără să ştie, planul lui Dumnezeu. Tot aşa, când oamenii ne fac rău, ei ne probează credincioşia şi ne duc mai aproape de casă.

Isus ne oferă două mesaje despre mânie. În predica de pe munte, El spune: „Oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii…”Totuşi în Ierusalim s-a mâniat pe farisei. S-a mâniat pe ucenici, atunci când nu au lăsat copiii să meargă la El; s-a mâniat în Templu.

Privită dintr-un punct de vedere, mânia este rea, iar din alt punct de vedere, nu este rea.

Atunci când dreptatea este călcată în picioare şi răul triumfă, o mânia este justificată şi chiar necesară. A nu aplica o mânie dreaptă, când un comportament este greşit, înseamnă a încuraja răul. Mânia dreaptă îşi are rădăcina în iubire.

Dar de cele mai multe ori, între fiii oamenilor, mânia este păcătoasă. Mânia păcătoasă ţine de orgoliu, de egoism, de invidie. Ea conduce a bârfe, răzbunare etc. Acest fel de mânie a criticat-o Domnul în predica Sa de pe munte, nu mânia dreaptă, mânia virtuoasă.

Mânia dreaptă corectează, mânia păcătoasă distruge.

Când ap. Pavel le-a scris Efesenilor: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”, să nu apună soarele peste mânia voastră, el nu recomandă celor din Efes, că pot să se mânie toată ziua, dar să nu apună soarele peste mânia lor. Pavel a recomandat atunci lor, iar astăzi nouă, că trebuie să ne mâniem pe noi înşine, pentru a nu mai face păcat. „Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi!” (Ps.4:4). Dacă totuşi ne-am mâniat(în sens negativ, pentru că este cu neputinţă ca un om imperfect să nu se mânie niciodată), Pavel ne spune să rezolvăm problema în aceeaşi zi, înainte ca soarele să apună.

Mânia este un viciu, dacă nu o stăpânim poate declaşa alte vicii.

În multe Scripturi citim despre mânia lui Dumnezeu. Apostolul Ioan ne spune în Evanghelia sa, cap. 3v36: „Cine crede în Fiul are viaţă vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” De asemenea, Pavel a scris Romanilor: „Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.”(Rom. 1:18).

Să nu credem că Dumnezeu se încruntă, este mânios şi are faţa posomorâtă. Nu! Când este călcată legea Sa, El aplică dreptatea care aduce pedeapsă. Atunci spunem că s-a mâniat pe noi, dar face acest lucru pentru îndreptare şi îl face din Părintesc interes. „În El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”(Iac. 1:17).

În privinţa mâniei, sfaturile noastre să le luăm din Sintele Scripturi.

Presbiterul Iacov ne recomandă în Epistola sa, cap. 1v19: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.”

Să ne amintim şi de sfatul ap. Pavel: „Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăşmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură.”(Col.3:8).

AMIN!