Arcul făgăduinţelor

Toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „da” şi „amin”! Ele sunt ca nişte tablete prescrise de Medicul Bun pentru sănătatea noastră spirituală. Dumnezeu s-a îngrijit să ne dea făgăduinţele Lui „nespus de mari şi scumpe”, prin care ne asigură că, nici decum nu ne va lăsa şi cu niciun chip nu ne va părăsi. O astfel de promisiune găsim în profeţia lui Isaia cap. 46v4: „…până la bătrâneţele voastre Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.”

Acestă făgăduinţă se îndreaptă către toţi copiii lui Dumnezeu, chiar dacă atunci Isaia s-a adresat doar Israelului nominal. Ea cuprinde şi Israelul spiritual, pentru că Dumnezeu este „Acelaşi.” Cuvintele Sale consemnate de profetul Maleahi spun: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb.”

Noi îmbătrânim, dar Domnul care se numeşte „Eu sunt” rămâne acelaşi. Perii albi arată că noi mergem spre slăbire fizică, dar El nu slăbeşte niciodată. Când un copil al Său nu mai poate duce nicio greutate s-au simte o greutate să se poarte pe el însuşi, atunci Domnul este Cel ce poartă greutăţile.

În primele zile ale vieţii nostre creştineşti, El ne-a purtat pe braţele sale şi avem făgăduinţa că dacă vom fi credincioşi Lui până la sfârşitul vieţii noastre, El va avea grijă de noi.

Dacă s-ar întâmpla să ajungem o povară pentru prietenii noştri ori poate pentru familia noastră sau chiar pentru noi înşine, El rămâne singurul sprijin.

Dacă ne-am ostenit în slujba Stăpânului, El ne va spune să ne odihnim puţin în aştepterea odihnei veşnice.

O altă făgăduinţă plină de mângâiere o găsim în Ps. 121v8. „Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.”Ce făgăduinţă scumpă! El ne protejează paşii noştri la plecare şi la venire. El ştie când stăm jos şi când ne sculăm şi de departe ne pătrunde gândurile.

Dar pentru a beneficia de această purtare de grijă a Domnului nostru trebuie să rămânem în El şi să trăim ca El.

Despre cămilă se spune că, răsăritul soarelui o găseşte în genunchi şi aşteaptă ca stăpânul să-i pună pe spate povara pe care să o poarte în aceea zi. La sfârşitul zilei o găsim din nou îngenuncheată în faţa stăpânului ca să-i ridice povara. Stăpânul ştie câtă greutate poate purta fiecare cămilă pentru a nu se prăbuşi sub sarcină şi a ajunge în suguranţă seara.

Aşa este şi cu noi.Dumnezeu ştie cât putem noi duce. Când uneori se întâmplă să n-o mai putem purta, vine Isus şi i-a povara de pe umerii noştri şi o pune pe umerii Lui. Slăvit să-i fie Numele!

Avem o făgăduinţă pe care o amintim mereu. Este rostită de Domnul şi o găsim în ev. după Matei ca. 18v20. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.” Din aceasta ne dăm seama de dragostea şi preocuparea Domnului pentru copiii Săi. El vine în mijlocul nostru, ne strânge în jurul persoanei Sale. Deşi nu este în chip văzut, ca după înviere, El este prezent în mijlocul poporului  Său prin Adevăr, prin Duhul Său care ne desleagă tainele Sf. Scripturi. Deosebirea este că atunci putea fi pipăit, pe când astăzi îl vedem doar prin ochii credinţei. El Însuşi a spus: „Ferice de cei ce nu văd şi cred.”

Să ne însuşim tot mai mult făgăduinţele lui Dumnezeu pentru că ele sunt o hrană plină de substanţă şi conţin toate vitaminele necesare ca să susţină în viaţă fiinţa noastră spirituală.

Să rămânem ancoraţi mereu în aceste făgăduinţe!

Amin.