Curcubeul promisiunilor

„Iată Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi; cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările cât şi vitele, şi toate fiarele de pământ care sunt cu voi (…)” Când voi strânge norii deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; curcubeul va fi în nor, şi Eu mă voi uita la el ca să-mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”(Gen. 8,9-14-16).

Cât de grandios şi demn de respect este Numele lui Dumnezeu. Cât de multe şi cât de minunate sunt lucrările Lui. Dacă am vrea să le cuprindem pe toate nu putem, căci numărul lor întrece capacitatea minţii noastre şi adeseori ne pierdem prin labirintul înţelepciunii Sale nespus de felurită. Mulţumiri să-i aducem în orice vreme, pentru că El ni s-a descoperit că este Suveranul Universului şi Creator suprem. Ni s-a descoperit că este un Dumnezeu Viu şi Adevărat, iar ochii Lui sunt prea curaţi ca să vadă răul.

Privind prin ochii credinţei la caracterul Său, vedem o armonie perfectă în exercitarea însuşirilor  de Iubire, Dreptate, Înţelepciune şi Putere.

Apostolul Pavel fiind fascinat de măreţia lui Dumnezeu, a scris romanilor: „O adâncul bogăţiei şi ştiinţei lui Dumnezeu. Câu de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile lui!” (Rom. 11:33).

Am auzit cu toţii despre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Noe, cu toţi cei care au fost în corabie cu el, precum şi cu toate vieţuitoarele de pe pământ. În anii care au urmat potopului, când cerul se acoperea de nori apărea curcubeul. Noe privind curcubeul trebuie să fi simţit o extraordinară bucurie şi o încredere în Dumnezeu văzând că îşi ţine legământul şi nu va mai nimici totul de pe pământ. Chiar şi în zilele noastre apariţia curcubeului ne aduce aminte de făgăduinţa lui Dumnezeu. Curcubeul a fost semnul legământului făcut de Dumnezeu cu Noe.

Pentru credincioşi, Dumnezeu a pregătit un altfel de curcubeu. Acesta nu se vede, dar există. Este curcubeul promisiunilor Sale. Cât de minunat luminează acest curcubeu cerul existenţei noastre, plin de nori şi suferinţe.

Când patriarhului Iacov i-a murit soţia lui iubită, Rahela, atunci s-a lăsat peste el un nor gros. Apoi, parcă nefiind destul, Dumnezeu a continuat să-i întunece cerul existenţei. Iosif, fiul său drag este vândut, iar el credea că-i mort. Foametea a început să bântuie în Canaan. Simţea cum se apropie de el moartea. Atunci curcubeul era în nori, însă Iacov nu-l vedea.

Ştim istoria fiilor săi plecaţi după bucate în Egipt. Cei mai întunecaţi nori au fost atunci când a trebuit să-l ducă şi pe Beniamin cu ei în Egipt. Ochii lui Iacov erau tulburaţi de lacrimi şi cu durere a zis: „Voi mă lipsiţi de copii. Iosif nu mai este, Simion nu mai este şi vreţi să mi-l luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc.”(Gen. 42:36).

Dar când norii erau cei mai întunecoşi, deodată a apărut soarele şi s-a văzut curcubeul.

Acesta a fost: „Iosif trăieşte!” Lăudat să fie Dumnezeu.

Şi noi trecem prin astfel de experienţe. Când norii de pe cerul existenţei noastre se întunecă adeseori, iar noi nu privim la nori să vedem în ei curcubeul, ci privim mai mult la necazurile noastre, atunci Dumnezeu ne dă lecţii cum i-a dat lui Iacov. El îşi ascunde uneori faţa de noi – acesta este norul, dar în bunătatea lui eternă se îndură de noi – acesta este curcubeul.

Să nu uităm că în fiecare experienţă amară a vieţii noastre, stindardul iubirii Sale flutură peste noi. În orice nori se ascunde curcubeul. El ne va spune că Tatăl nostru îşi aduce aminte de legământul Său şi nicidecum nu are să ne lase, cu nici un chip nu ne va părăsi. Această promisiune aste siguranţa credinţei noastre.

Tatăl ceresc să fie slavit în veci de veci împreună cu Fiul Său!

Amin.