Reflecţii despre viaţa lui Isus

Despre viaţa lui Isus s-au scris oceane de cuvinte. Este bine că s-a făcut acest lucru pentru că, datoria fiecărui creştin este cunoaşterea vieţii şi învăţăturii Mântuitorului Isus Cristos. Lucrările care descriu viaţa Celui mai mare Om ce a trăit vreodată pe pământul nostru sunt numeroase. Autorii sunt diferiţi, unii chiar în contrazicere cu izvoarele originale ale Evangheliştilor.

Dar cea mai frumoasă imagine despre viaţa lui Isus o datorăm, totuşi, Evangheliilor. Prea puţin putem adăuga la ce s-a reletat acolo.

Sobrietatea şi frumuseţea descrierilor despre viaţa lui Isus, pe care o găsim în relatarea celor patru Evanghelişti, nu va fi depăşită niciodată.

De la înălţarea lui la cer, prezenţa lui Isus în istoria Bisericii Sale a fost evidentă. Milioane de oameni de-a lungul vârstei evanghelice s-au născut, au trăit, au suferit şi au murit cu Numele Lui pe buze.

Creştinul este idisolubil legat de persoana lui Isus Cristos, întemeietorul creştinismului. Prin moartea Sa, El a deschis o cale nouă şi vie, pentru ca omul mort în păcatele şi greşelile sale să aibă şansa alergării spre o viaţă veşnică. Dar prea puţini au văzut în Isus pe Fiul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Cei mai mulţi au văzut un om de rând, fiul Mariei şi al dulgherului Iosif. Unii au spus că este un profet inspirat, iar alţii nici nu l-au băgat în seamă.

Nu din gândiri închipuite, nu din idei ale oamenilor ne putem noi forma o imagine corectă despre viaţa lui Isus, ci parcurgând cu evlavie şi smarenie cele patru Evanghelii care sunt cele mai autentice mărturii despre fiul Mariei.

Mărturiile Evangheliştilor despre viaţa lui Isus nu trebuie privite ca relatări care se contrazic, ci trebuie privite ca mărturii care se întregesc unele pe altele, creând un tot unitar de o măreaţă armonie.

Dacă am înţelege, în mod sincer, împreună cu toţi sfinţii, lungimea, lărgimea, adâncimea şi înălţimea iubirii lui Dumnezeu, atunci am aprecia tot mai mult faptul că „Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât a dat la moarte pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Viaţa lui Isus ar deveni atunci obiectul studiilor şi a meditaţiilor noastre profunde. Am vrea să mergem şi noi cu El în Ghetsimani, să fim alături de El pe la Ana şi Caiafa. Am vrea să fim cu El în prezenţa lui Pillat. Apoi, am vrea să urcăm şi noi Calvarul şi pe dealul Căpăţânii să auzim ultimele Lui cuvinte: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”

Cu drama de pe Golgota s-a sfârşit o lume şi a început alta. Această dramă ne va spune mereu că acolo a început să pâlpâie nădejdea mântuirii noastre.

Să-i aducem Mântuitorului, nu numai în fiecare an, ci în fiecare zi omagiul nostru de mulţumire şi respect. Să ne plecăm cu smarenie înaintea Lui şi să spunem aşa ca sutaşul: „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Slăvit să-i fie Numele!

Amin.