Lacrimile lui Isus

Privind la om în starea lui sinistră

Isus a plâns şi-a suferit cumplit,

Văzând un muritor cu faţă tristă,

Un biet sărman ce-abia de mai rezistă,

Străin şi gol, de drepturi jefuit.

El a venit s-aducă împăcarea

La lumea ce prin El a fost făcută,

S-aducă omului reabilitarea,

Prin moartea lui să-i dea eliberarea

Şi şansa vieţii ce era pierdută.

Dar cei mai mulţi evrei n-au priceput

Că El era lumină şi viaţă,

Nici preoţii cei mai de seamă n-au crezut,

Ci l-au numit înşelător şi încrezut,

Rămânând reci – ca ţurţurii de gheaţă.

Şi totuşi i-a iubit şi pentru ei a plâns,

Înduioşându-se de ignoranţa lor;

Amprente de durere zăceau pe chipul stins

Căci tot poporul era umilit şi-nvins

De aroganţa fariseilor.

Alăturea de Marta şi Maria

A plâns atunci când Lazar a murit,

Deşi- ntristarea le răpise bucuria,

Le-a -ncredinţat că iarăşi armonia

Va reveni şi va dura la infinit.

Când spre Ierusalim era pe drum,

Văzând Cetatea a plâns pentru ea;

A profeţit că se va dărâma, oricum

Şi totul va fi prefăcut în scrum,

Însă Sionul pururea va rămânea.

A plâns îngenuncheat în Ghetsimani

Când s-a rugat fierbinte şi cu zel,

Văzând că-n urma lui rămân atâţi orfani

Ce nu vor crede, ci vor fi profani,

Dar îl vor plânge când vor şti, că Mesia

                             A fost chiar EL.