Păstorul cel bun

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.”(Ioan 10:11).

Un păstor, ca să fie numit „bun”, trebuie să-şi îndeplinească cu dragoste şi devotament slujba de păstorire.

Niciun om nu are dreptul să-şi însuşească slujba de păstor al unei adunări, nici să o fi primit de la oameni, dacă nu este chemat de Dumnezeu. S-a dovedit că singurul Păstor bun a fost Domnul nostru Isus Cristos. Un păstor bun îşi dă viaţa pentru oile sale. Aşa a făcut Domnul nostru.

Când Samuel, judecătorul lui Israel, a luat cornul cu untdelemn şi s-a dus la Isai, Betleemitul, ca să ungă pe unul din fiii săi Împărat a lui Israel, niciunul din cei şapte fii trecuţi prin faţa lui nu au fost aleşii Domnului. Atunci a sosit de la câmp, unde „păştea oile”, al optulea fiu. „Era un tânăr cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este..” Era David şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el chiar din ziua aceea. Mai târziu Dumnezeu îi spune lui David: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel.”(2Sam 7:8).

Poporul lui Israel era poporul lui Dumnezeu şi Împărăţia Lui trebuia condusă într-un mod păstoresc. Tot aşa astăzi, adunarea lui Dumnezeu trebuie să fie condusă cu un duh păstoresc.

S-a văzut acest lucru la David, care a fost gata să se sacrifice pentru popor.

Într-o împrejurare, când îngerul lui Dumnezeu a nimicit în Israel 70 mii de oameni, David care a văzut pe înger lovind poporul, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat; dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu.”(2 Sam 24:17). David a fost un adevărat păstor. Un om după inima lui Dumnezeu. A venit de la păscutul oilor la Tron, dar a înţeles că trebuie să păstorească turma lui Dumnezeu, pe poporul Său, cu orice sacrificii.

La vremea profeţilor Ieremia şi Ezechiel nu mai existau în Israel păstori credincioşi. „Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul. …Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi…Voi pune peste ele păstori care le vor paşte… Iată vin zile , zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită.” (Ier. 23:1-5).

La împlinirea vremii Dumnezeu s-a gândit la promisiunea făcută, trimiţând pe fiul Său la poporul Israel. Dar ai Săi nu l-au primit.

Primii care au instigat poporul la ură, au fost falşii păstori ai lui Israel, marii preoţi şi cărturari. Ei l-au osândit pe Fiul lui Dumnezeu şi l-au atârnat pe lemn. Când privim Golgota vedem cum Isus şi-a dat viaţa pentru oile Sale, câştigându-şi, pentru totdeauna, Numele de Păstorul Cel Bun.

Faptele profeţite de către Ieremia şi Ezechiel, care au avut o împlinire reală cu poporul Israel, au şi un sens spiritual. Dar despre aceste lucruri cu altă ocazie.

Ar fi la loc să amintesc, şi chiar mi se pare relevantă însărcinarea pe care Domnul Isus a dat-o lui Petru, după învierea din morţi.

Cu câtă demnitate şi-a făcut Isus slujba de Păstor câtă vreme a fost cu ucenicii. Unde ar fi fost ei dacă Domnul nu-i ocrotea? Unde ar fi fost Petru, dacă Domnul nu se ruga pentru credinţa lui?

Din tot comportamentul Domnului, Petru a învăţat ceva despre slujba pe care trebuie să o facă un păstor. Domnul a cunoscut fiinţa lui Petru cu toate calităţile şi defectele sale şi l-a chemat la o slujbă de păstorire, după ce i-a încercat iubirea faţă de El în prezenţa celorlalţi ucenici. Domnul i-a dat sarcina să aibă grijă de mieluşeii Lui, să pască oile Lui şi să le păstorească.

Toţi cei care se încred în Domnul cu toată puterea şi putinţa lor, ştiu că au în persoana Domnului Isus un Păstor minunat şi pot zice împreună cu David (Ps. 23): „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” David nu a zis, Domnul este un Păstor, ci Domnul este Păstorul meu, cu alte cuvinte, al meu personal.

„Cine crede în El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor.”(FA 10:43).

Amin.