“Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie.”
Adevărata smerenie
se găsește acolo unde Domnul este urmat pe calea lepădării de sine. În lumea
rea și rece în care trăim (doar vremelnic) lecția despre smerenie trebuie să o
învățăm în fiecare zi. Lipsa acestui exercițiu lasă loc aroganței firești.
Opusul smereniei
este mândria și îngâmfarea. Mândria este cauza multor suferințe. Dacă vorbim de
mândrie spirituală, vorbim de un defect al creștinului. Cei atinși de acest
flagel, în conversațiile cu alții sunt convinși că sunt singurii care au
dreptate, care gândesc corect, ignorând părerile altora. Mândria înseamnă
îndumnezeirea EULUI. Acest lucru nu este lipsă de inteligență, ci lipsă de înțelepciune
și smerenie.
Mândria
este un păcat pe care îl avem în chipul nostru firesc, însă smerenia o învățăm
de la Domnul. El a fost Singurul blând și smerit cu inima. De când am devenit
părtași ai firii noi, prin Harul lui Dumnezeu, avem capacitatea să învățăm de
la Isus și să-I copiem această însușire.
La Isus
smerenia a fost duhul întregii Lui vieți. Creștinul smerit nu caută folosul
său, ci privește chiar pe cel mai slab frate mai presus de el însuși. El are
acest comportament pentru că vede în fiecare frate pe Domnul.
Ce
fericiți am fi dacă tot timpul existenței noastre am fi îmbrăcați cu smerenie,
dar de multe ori vânturile unor pasiuni smulg de pe noi mantaua smereniei și
iese la iveală trufia, aroganța etc. Ap. Petru ne îndeamnă să ne împodobim cu
smerenie pentru că numai pe cei îmbrăcați cu această haină îi va înălța
Dumnezeu.
Așadar,
să nu ne lăsăm antrenați în discuții contradictorii, dacă suntem criticați să
nu ne îndreptățim prin combativitate. Acest lucru ar fi un semn de mândrie și
nu de smerenie.
Chiar
dacă uneori ar trebui să suferim pe nedrept să nu dezbrăcăm haina smereniei,
căci toate lucrurile lucrează spre binele celor care iubesc pe Domnul.
Nu peste
mult întristarea noastră se va preface în bucurie!
Amin.
Un comentariu:
Amin!
Trimiteți un comentariu