Grădina teascurilor

Mă poartă iar, un gând spre Ghetsimani,

Peste Chedron privesc înfrigurat;

Acolo acum două mii de ani

A fost vândut un Om nevinovat.

Prin freamătul de frunze şi de doliu,

Măslinii somnoroşi discret mă cheamă

În noapte răsfirată ca linţoliu

Peste această tenebroasă dramă.

Cu faţa tristă şi suflet amar

Stătea îngenunchiată o fiinţă,

Ruga pe Tatăl Său pentru “pahar”,

Să treacă dacă este cu putinţă.

Avea-n priviri un zbucium sufletesc,

I se vedeau amprentele durerii,

Iar glasul Său era un glas ceresc,

Suava prevestire a iertării.

Vibra în atmosferă un ecou:

“Totuşi nu cum vreau Eu , ci cum vrei Tu”;

El pe pământ s-a dovedit erou

Şi pân’ la fund paharul îl bău.

Golgota era undeva în zare,

Acolo era ţelul Său suprem

El ne-a purtat în gând pe fiecare

Când a urcat Calvarul cu lemnul de blestem.

O! Ghetsimani, altar pentru Isus;

Oglindă ce ne spui cel mai fidel:

Că nimeni n-a iubit, nu s-a supus

Şi nu a suferit aşa ca El!