De la deziluzie la bucurie

În noaptea de 14 Nisan, când Domnul se afla în Ghetsimani împreună cu Petru, Iacov şi Ioan, le-a zis celor trei prieteni ai Săi, care l-au însoţit odinioară şi pe muntele Taborului: “Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat.”De trei ori s-a rugat Domnul şi tot de trei ori întorcându-se la prietenii Săi i-a găsit dormind. După o uşoară mustrare, le-a zis: “Sculaţi-vă, haideţi să mergem; iată că se apropie vânzătorul!

” Începea drumul Golgotei! Prinderea şi uciderea lui Isus a fost făcută prin trădare şi vânzare, “iar sărutul nu este decât o ruşinoasă pecete pe actul de prietenie dintre dascăl şi ucenic.”

Ce s-a aflat în sufletul lui Isus atunci când a primit sărutul de trădare al prietenului Său, poate nu vom şti niciodată.

Atunci s-a împlinit cuvântul spus de proorocul Zaharia, care zice:

“Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit , pe care l-au preţuit unii din fiii lui Israel; şi i-au dat pe Ţarina olarului, după cum îmi poruncise Domnul.” (Mat. 27:9,10).

Toţi ucenicii l-au părăsit, după cum le spuse Domnul, pentru că Păstorul a fost arestat, legat şi bătut.

Aşa legat l-au dus mai întâi la Ana, fost mare preot şapte ani, apoi la Caiafa, marele preot în anul acela care, fără să ştie, a rostit o profeţie adevărată: “Oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul?” El a proorocit prin aceasta, că Isus are să moară pentru toate neamurile.

Dimineaţa de 14 Nisan a fost dus la Pilat. Era o zi de vineri. Pilat nu i-a găsit nicio vină şi l-a trimis la Irod, dar nici Irod nu i-a găsit vină. Totuşi, Irod şi ostaşii săi şi-au bătut joc de El, L-au îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-au trimis înapoi la Pilat.

Ca să fie siguri că Isus va fi condamnat la moarte, preoţii sinedrişti au venit în faţa lui Pilat cu multe capete de acuzare. I-au adus Nazariteanului un cumul de infracţiuni, printre care şi aceea de crimă religioasă care, ca să fie mai credibilă, a fost transformată în crimă politică.

A se numi pe Sine Împărat era ceva foarte grav, iar Tiberiu Cezar nu l-ar fi iertat. Aceasta ar fi fost o insultă la adresa stăpânirii romane.

Pilat n-a crezut aceste acuzaţii şi i-a făcut lui Isus un iterogatoriu personal. Răspunsurile l-au impresionat pe Pilat şi i-au risipit bănuiala că Isus ar vrea să fie împărat în locul Cezarului. Le-a zis preoţilor şi noroadelor: “Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta, nici Irod nu I-a găsit nicio vină, omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte.” Procuratorul se gândise să îL biciuiască, iar apoi să-I dea drumul. O biciuire în public era o înjosire, o umilinţă.

Strategia lui Pilat nu a înduioşat mulţimea instigată de preoţi. Dimpotrivă s-a auzit şi mai puternic  răsunând verdictul: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L.” Pilat nu mai ştia de cine să asculte. De glasul mulţimii? De glasul conştiinţei? De rugăciunea soţiei? Neputincios, Pilat nu s-a putut împotrivi osândei. Şi-a spălat mâinile în faţa norodului şi a zis: “Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Tot norodul a răspuns: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” S-au condamnat pe ei şi pe copiii lor.

Pilat l-a dat pe Isus în mâinile lor să fie răstignit. Degeaba şi-a spălat mâinile, dacă nu şi-a putut spăla şi conştiinţa.” Ostaşii L-au desbrăcat pe Isus de hainele Lui şi L-au îmbrăcat într-o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă I-au pus o trestie.” Când l-au dus să fie răstignit a fost îmbrăcat iară hainele Lui.

Era înainte de amiază. Drama se apropia de sfârşit. Convoiul mărşăluia încet spre Golgota. Marele condamnat pe nedrept, abia îşi ducea crucea, istovit de puteri. Femeile care îi slujiseră s-au pierdut prin mulţime, cu inimile răsucite de durere. Nu lipsea nici Ioan.

Isus sleit de puteri, a căzut sub greutatea crucii. Ostaşii au pus mâna pe un om, numit Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp şi i-au pus crucea lui Isus pe umeri ca să o ducă.

“Au ajuns la locul, zis al Căpăţinii, care în evreeşte se chiamă Golgota.” Acolo a fost răstignit între doi tâlhari. Ostaşii i-au luat hainele şi le-au făcut patru grămezi, împărţindu-le între ei. Pentru cămaşă au tras la sorţi, pentru că era dintr-o singură bucată.

Pe la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot până la ceasul al nouălea. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: “Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe şi-a dat duhul.”

Ultima săptămână din viaţa pământească a Mântuitorului a fost plină de evenimente emoţionante, prevestitoare de tristeţi şi amărăciuni. Dar cea mai mare deziluzie pe care au avut-o apropiaţii Domnului a fost moartea Lui pe cruce, care a avut loc vineri pe la ora şase după masă.

Această dramă, la care credem că au asistat toate oştile cereşti, le-a frânt ucenicilor pârghiile nădejdii într-o lume în care Isus va fi Împărat.

Dar a treia zi această deziluzie s-a transformat în bucurie, când Maria Magdalena a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul.

În seara aceleiaşi zile în care a înviat, Isus s-a arătat celor unsprezece care erau la masă mustrându-i pentru că n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.

Cele descrise mai sus, nu constituie decât un episod din marea operă a împăcării noastre cu Dumnezeu, săvârşită de Isus. El a fost Mesagerul Divin care a săvârşit o experienţă umană în vederea răscumpărării omenirii din păcatul moştenit. Promisul şi aşteptatul Mesia, nu numai a cunoscut soluţia, ci El însuşi a fost soluţia ieşirii omului din prizonieratul păcatului.

Într-o lume frământată de zbuciumul atâtor generaţii ce defilează pe globul terestru, care nu şi-au găsit liniştea şi rostul lor, cât ar fi de înţelept să facă un pelerinaj în grădina Ghetsimani, (măcar în această perioadă a anului) ca să poată înţelege pe Acela care, pentru a duce la îndeplinire scopurile Sale altruiste şi a face voia Tatălui Său, s-a coborât până în haosul decadenţei noastre omeneşti, ca să ne răscumpere din felul deşert de vieţuire.

Să-I aducem cu devoţiune un pios omagiu Mântuitorului nostru, care triumfând pe Golgota a dat tuturor oamenilor posibilitatea să se facă copii ai lui Dumnezeu.

Lăudat să fie-n veci!

AMIN!