Scopul final al încercării

“…măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă ca aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Cristos.”(1Petru 1:6,7).

Încercarea este o probă, o verificare a unui lucru prin care se constată dacă rezistă rigorii pentru care a fost conceput.

În cazul credincioşilor, încercarea sau verificarea lor urmăreşte un scop nobil. Asemeni unei pietre care pentru a fi potrivită într-un zid trebuie să suporte tot felul de ciopliri, tot aşa credinciosul suportă ciopliri şi modelări din partea Zidarului divin pentru a corespunde în zidul ce formează Templul Spiritual.

Încercările credinţei sunt însoţite de necaz şi suferinţă. Dar dezvoltarea caracterului nostru nu poate ajunge la standardul cerut de Dumnezeu, decât dacă trece prin etapa încercărilor.

“Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte!”(Evr. 12:6). “Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”(Evr. 12:11).

Încercat a fost Adam în Eden, încercat a fost Avraam când i s-a cerut să aducă pe Isaac de jertfă.

Pe Iosf l-a încercat Cuvântul Domnului (Ps. 105v19) etc.

Nu putem aminti aici pe toţi sfinţii V şi NT, dar merită amintit poporul Israel care a trăit mai multe încercări ca oricare alt popor. Să fii distrus de nenumărate ori, să fii dus în robie de atâtea ori şi să te reântorci de fiecare dată în fâşia de pământ a Canaanului, numai de dragul Dumnezeului lor YAHVE, aceasta întrece capacitatea noastră de înţelegere.

Încercat a fost Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, trei ani şi jumătate. A fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru rana poporului Său. Aceste încercări dure care au sfârşit pe Golgota, ne-au adus nouă împăcarea tuturor.

De asemenea toţi sfinţii, în toată perioada Evanghelică, au fost şi sunt probaţi în cuptorul încercării pentru a se vedea metalul preţios al caracterului lor.

Încercările credinţei nu vin peste un credincios la începutul căii lui. Mai întâi trebuie să-şi fondeze caracterul în iubire. Pentru aceasta, el primeşte căldura razelor iubirii lui Dumnezeu. Şi după ce s-a dezvoltat în împrjurări favorabile, este trecut prin cuptorul încercărilor. În acestă etapă iese în evidenţă îndelunga răbdare învăţată în valea experienţelor.

Dacă Topitorul Divin n-ar sta lângă cuptor să oprească focul atunci când temperatura ajunge aproape de punctul de topire al aurului, niciunul dintre noi n-am rezista. Dar Dumnezeul nostru este “îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.” El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.”(Plângeri 3:33).

Există o limită în încercare. Necazurile noastre vor lua sfârşit când se va termina viaţa aceasta pământească.

În încercările prin care trecem, fie ele oricât de aspre, Dumnezeu urmăreşte un scop şi nuiaua încercărilor Sale nu se opreşte decât, dacă este ajuns acest scop.

Adeseori dorim cu ardoare ca încercările noastre, care ameninţă să ne distrugă să ia odată sfârşit, totuşi până când roadele noastre nu sunt coapte, pomul credinţei va fi mereu încercat.

Încă puţin şi peste marea încercărilor se va aşeza liniştea. Talazurile furioase care au izbit necontenit în barca credinţei noastre, se vor potoli la porunca Stăpânului mării.

Întristarea noastră se va preface în bucurie. Norii întunecoşi care s-au năpustit peste noi în furtuni nemiloase se vor transforma în mari binecuvântări ce ne vor uda cu stropii binecuvântaţi ai harului Divin.

Această ancoră a nădejdii noastre trece dincolo de perdeaua minţii omeneşti.

ALELUIA! Ce Salvator!