„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”(1Petru 3:3).
Oamenii, în general, îşi etalează bijuteriile lor pe mâini, la gât ori în alte locuri; în mod ostentativ. Creştinul are alte valori. Un creştin adevărat se fereşte să-şi împodobească exteriorul mai mult ca interiorul. Dă atenţie specială clădirii spirituale. El îşi etalează giuvaerele sale în caracter, la dezvoltarea căruia lecrează în fiecare zi.
“Plantarea şi îngrijirea ce o îndeplinim în pământul vieţii noastre o numim dezvoltarea caracterului.” Cu cât acest caracter va fi mai împodobit spiritual, cu atât mai frumos va oglindi caracterul lui Dumnezeu.
Principiul care stă la baza caracterului este iubirea. Această însuşire este cea mai frumoasă bijuterie ce dă frumuseţe şi măreţie unui caracter creştin. După ce Dumnezeu ne-a acceptat în familia Sa, trebuie să arătăm în toate circumstanţele vieţii, trăsături nobile de caracter. Este posibil acest lucru într-o lume care rămâne în continuare o vale a morţii, o expresie a durerii, un teritoriu a celui rău? Da, este posibil! Dumnezeu care a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, a investit în el trăsături de caracter asemănătoare Lui. Nu l-a creat să fie ucigaş, înşelător, bârfitor. Deşi veacurile de degradare prin care a trecut din cauza căderii în păcat i-au schimonosit caracterul, totuşi Tatăl ceresc în iubirea lui i-a pregătit condiţii de reabilitare şi ascensiune spre perfecţiune.
Astăzi un mic număr de oameni lucrează la caracterul lor. Deşi au în Domnul Isus un excepţional model, puţini sunt cei care se silesc să înscrie în inimile lor trăsăturile de caracter ale Mântuitorului.
La baza caracterului divin stau patru mari atribute. Acestea sunt: Înţelepciune, Dreptate, Iubire şi Putere. Dar Dumnezeu se manifestă şi prin alte însuşiri, ca: milă, îndurare, milostivire, îndelungă răbdare, bunătate, credincioşie etc. Peste toate aceste calităţi, care la Dumnezeu se găsesc în mod desăvârşit, se află Sfinţenia Sa. Sfinţenia este standardul admis de Dumnezeu. Aceasta este podoaba casei Sale pentru tot timpul cât vor ţinea veacurile. (Ps. 93:5). Dacă vrem să semănăm cu chipul Celui ce ne-a creat, atunci ne vom sili să dezvoltăm şi noi un astfel de caracter.
Pe măsură ce creştem spiritual şi caracterul nostru se dezvoltă, vom fi în stare a fece paşi importanţi în iubirea de vrăşmaşi şi ne vom ruga pentru cei ce ne prigonesc, aşa cum ne-a recomandat Isus. Dacă nu am ajuns la această culme – iubire desăvârşită – să nu descurajăm, ci să ne avântăm mereu spre această ţintă. În actuala etapă a vieţii noastre creştineşti, doar în inimă şi minte putem atinge acest apogeu.
Nu vom avea nici un succes în edificarea caracterului, dacă avem o inimă plină de răutate. Ne putem păstra sub control aspru corpul, ne putem înfrâna limba, dar dacă inima este egoistă şi plină de nelegiuri – totul este în zadar. “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Mat. 5:8).
Deşi caracterul nostru numai în sfârşit va fi dezvoltat pe deplin, totuşi încă de când începem să punem cărămidă lângă cărămidă la înălţarea lui, trebuie bine echilibrat şi împodobit cu cele mai frumoase giuvaere. Un astfel de caracter presupune a fi oglindirea epistolei lui Cristos scrisă în inimi, nu cu cerneală şi condei ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, aşa cum odinioară ap. Pavel a scris-o în inimile credincioşilor din Corint.
Doamne ajută-ne să fim nişte caractere puternice, pline de nobleţe, care în mijlocul oricăror încercări să rămână blânde şi liniştite. Amin.
