Adunarea Dumnezeului Celui viu

„…Biserica Dumnezeului Celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.”(1Tim. 3:15).

Unul dintre cele mai importante cuvinte din NT în greacă este Ekklesia – Adunarea lui Dumnezeu sau Biserică.

Cuvântul Ekklesia are un fond grecesc. Era adunarea poporului la care fiecare cetăţean avea drept de participare şi obligaţii egale. Romanii nici n-au încercat să traducă cuvântul ekklesia, ci l-au translatat aşa cum era în greacă, folosindu-l cu acelaşi sens.

Aşa dar, Ekklesia sau Biserica este Adunarea lui Dunezeu.

Apostolul Pavel în cuvântul de rămas bun către prisbiterii Bisericii din Efes, le zice: „Luaţi seama  dar la voi înşivă şi la toată turma în mijlocul cărora v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”(FA 20:28).

De aici înţelegem că Biserica lui Dumnezeu este şi Biserica Domnului Isus. Isus chiar aşa o numeşte: „Biserica Mea.”(Mat. 16:18).

 Cristos este capul Ekklesiei („…căci bărbatul este capul navestei după cum şi Cristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.Ef. 5:23)”. Ekklesia este trupul lui Cristos (Col. 1:24). Dumnezeu i-a pus Fiului Său totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii. (Ef. 1:22).

Ekklesia are şi un fond ebraic. În traducerea Septuaginta termenul redă cuvântul din ebraică „qahal” care se trage dintr-o rădăcină ce înseamnă, a convoca. În esenţă, Ekklesia este un grup de oameni care se adună, nu pentru că ei aşa au hotărât, ci se adună pentru că Dumnezeu i-a convocat.

În Biserica lui Cristos toţi sunt una „ Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus.”(Gal. 3:27,28).

Bărbaţii sunt îndemnaţi să-şi iubească soţiile (pentru că sunt trupurile lor), aşa cum iubeşte Cristos Biserica, trupul Său. Cei ce fac parte din trup duc o viaţă din Dumnezeu şi aşteaptă eliberarea. Aşteaptă ca trupul muritor să fie înghiţit de viaţă.

În alergarea ei pământească, Biserica este Templu lui Dumnezeu (1Cor. 3:16); este Casa lui Dumnezeu (1Tim. 3:15); este Locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul (Ef. 2:22).

Un comentator al scripturilor a spus:

„Biserica lui Cristos, la care se poate aplica numele de Ekklesie, trebuie să fie cea mai curată, cea mai delicată, cea mai plăcută şi spiritul cel mai nobil faţă de ori care grupă de oameni în lume; şi toate aceste călităţi trebuie să fie în gradul cel mai înalt, şi nu numai ca formă pe dinafară, ca manifestări de amabilitate şi nobleţă, ci ca amabilitate şi nobleţă aievea, izvorâtă din inimă, a cărei bază este preţuirea spiritului Domnului, spiritului adevărului, spiritului iubirii, şi a spiritului dreptăţii.”

Biserica lui Dumnezeu este o taină. Misiunea ei prin această vale a umbrei morţii este bine conturată. „…pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru.”(Ef. 3:10,11).

Domnul Isus avea în vedere o astfel de mărturie, când, în rugăciunea Sa , din Ioan 17, spune:

„Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.”

Biserica este „stâlpul şi susţinerea adevărului.” Ea nu este izvorul adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, Isus este adevărul! Partea Bisericii este să-l facă cunoscut şi să-l ţină nealterat de metodele şi ideile oamenilor. Adevărul trebuie susţinut aşa cum ni l-a predat Domnul, apostolii şi profeţii. Să fie aidoma unei coloane drepte, nedeformat de miopia unor oameni cu diferite puncte de vedere. Orice punct de vedere omenesc poate fi un punct de orbire.

Ekklesia este o adunare de rugăciune, unde se aduce închinare Împăratului Slavei, iar „Împăratul îi va pofti frumuseţea.”(Ps. 45).

Toate releţiile noastre individuale cu Dumnezeu, oricât de preţioase ar fi, rămân în urma închinării întregii Ekklesii. Deşi Trupul Domnului are mai multe mădulare, fiind apreciate fiecare individual, El se bucură cel mai mult de unitatea Ekklesiei. Fie că rugăciunile noastre sunt comune sau individuale, trebuie să le aducem la Tronul Harului prin Meritele şi Vrednicia Domnului Isus - centrul închinării noastre.
"Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus din neam în neam, în vecii vecilor! 

Fie Numele Lui binecuvântat!

Amin.

                Ieruşalaim – cetatea sfântă

Ierusalimul era o cetate canaanită, devenită sub domnia lui David capitala Împărăţiei lui Israel. Este un oraş din regiunea istorică a Palestinei. Mai înainte teritoriul pe care se găseşte Ierusalimul era numit Canaan, dar romanii l-au numit mai târziu Palestina.

După ce David a eliberat oraşul de „iebusiţi” şi l-a transformat în capitală, acesta s-a numit Cetatea Sionului şi Cetatea lui David.(2 Sam. 5:7). În ps. 132 v 13 citim: „Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis: „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.”

Se spune că Ierusalimul are şaptezeci de nume; iată câteva dintre ele:

1)     Cetatea lui David – 2Sam. 5:9.

2)     Cetatea sărbătorilor noastre – Isaia 33:20.

3)     Sion, întruparea frumuseţii desăvârşite – Ps. 50:2.

4)     Bucuria întregului pământ – Plâng. 2:15.

5)     Locuinţa lui Dumnezeu – Ps. 76:2.

6)     Cetatea lui Dumnezeu – Ps. 87:3.

7)     Cetatea cea credincioasă – Zah. 8:3.

8)     Muntele cel sfânt – Zah. 8:3.

9)     Cetatea naprihănită – Isa. 1:26.

10)Apogeul frumseţii – Plîng. 2:15.

Oraşul Ierusalim era centrul religios şi administrativ al naţiunii lui Israel.

În centrul său era Muntele Templului. Pe această înălţime Solomon a construit un grandios Templu în onoarea lui Dumnezeu.

Se cunosc trei Temple care au marcat istoria lui Israel.

În fiecare an, la cele trei sărbători, Pesah, Şavuot şi Sukot, un mare număr de evrei din diaspora veneau la Templul din Ierusalim să se închine Dumnezeului lor Yahweh.

În perioada celui de-al treilea Templu, printre evreii ce veneau din Galileea şi în special din Nazaret se număra şi Maria împreună cu Iosif, părinţii lui Isus.

Conform evanghelistului Luca, familia făcea în fiecare an acest drum, iar de la vârsta de 12 ani i-a însoţit şi Isus.

Cea dintâi idee de a construi un Templu în onoarea lui Yahweh a fost enunţată de regele David atunci când i-a spus profetului Natan: „Iată! eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.” (2Sam. 7:2). Fiul său Solomon a fost acela care a construit Templul în care a fost aşezat Chivotul Legământului.

Solomon a început lucrarea cam prin anul 960 î Hr. Construcţia a durat şapte ani. Nu a fost cea mai impunătoare din zonă, dar Solomon a urmărit să rivalizeze cu cele mai fastuoase construcţii prin bogăţia materialelor alese.

Templul era expresia voinţei de a ridica un sanctuar  demn de prezenţa luiYahweh, care îi conduse în Pământul Făgăduinţei.

Din nefericire, însă, măreţul Templu a devenit cu timpul un obiect de dispută, care i-a grăbit distrugerea.

În anul 586 luna Av, regele Babilonului Nebucodonosor al II lea a distrus Templu, iar pe evrei i-a dus în captivitate.

Templu construit de Solomon a durat cam 400 ani.

Cel de-al doilea templu a durat puţin mai mult, deşi era mai modest. Temeliile acestui Templu a fost puse în anul al doilea de la venirea evreilor din captivitatea babiloniană,sub comanda lui Zorobabel. De fapt, al doilea Templu aşa a fost numit, Templu lui Zorobabel.

Acest Templu era mai puţin impunător ca cel al lui Solomon. Cu toate acestea a avut un rol important în viaţa poporului evreu. Construcţia a fost încheiată în anul 515 îHr.

Al treilea Templu  a fost numit Templu lui Irod. Mulţi istorici au inclus Templu lui Irod cel Mare în perioada celui de-al doilea Templu, dar, de fapt, este al treilea Templu şi cel mai mare ce s-a construit vreodată pe Muntele Templului.

Cel de-al doilea Templu a fost construit cu ajutorul regelui persan Cirus, care le-a permis evreilor în anul 536 î Hr. să se întoarcă în ţara lor.

Acest Templu a rezistat 500 ani şi nu a fost distrus de cuceritori, ci de megalomanul Irod care l-a demolat ca să construiască unul mai impunător ca cel vechi.

Lucrările începute în anul 20 îHr. Au continuat până în anul 63 dHr; cu numai şapte ani înainte de distrugerea Templului de către romani, care a avut loc tot în luna Av.

Templul lui Irod a fost mai măreţ ca Templul lui Solomon. Ne putem face o idee despre splendoarea acestui al treilea Templu, graţie lui Flavius Josepus care şi-a petrecut tinereţea la Ierusalim. Cu toate că a fost mai înalt ca al doilea Templu şi mai grandios, structura şi concepţia originală a lui Solomon au fost respectate.

După ultima răscoală antiromană a evreilor, anii 132 – 135, Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romană numită Alia Capitolina.

În aceste trei Temple, a căror existenţă însumează aproape nouă sute ani, evreii au adus ofrande Dumnezeului lor Yahweh, care i-a ales dintre toate popoarele să fie poporul Său.

Toate naţiunile care se înghesuie astăzi să locuiască Ierusalimul, îl consideră cel mai sfânt loc de pe Pământ.

P.S

Astăzi se împlinesc 70 ani de la data de 14 Mai 1948, când a expirat Mandatul britanic pentru Palestina, iar David Ben Gurion, preşedintele Organizaţiei Sioniste şi al Agenţiei Evreeşti pentru Palestina a proclamat Independenţa Statului Israel.