Dacă-n drumul vieţii noastre
Se ivesc ispite mari,
Tu ne dai acel curaj
Să fim îndrăzneţi şi tari.
Căci pe câmpul nost' de luptă
Avem multe duşmănii,
Inamicul stând să prindă
Pe iubiţii Tăi copii.
Lumea, corpul şi satan
Profanează tot ce-i sfânt
Şi adeseori aflăm
Că luptăm cu pumnu'-n vânt.
Nu lăsa să pierdem lupta,
Dă-ne, Doamne biruinţă,
Ca în orice încercare
Să rămânem în credinţă!
Rodica Dragoş.
"Iată Omul!" – a exclamat cu durere şi cinism procuratorul Pilat, luându-L de mână pe Isus şi arătându-L Iudeilor. Voi nu aveţi alt evreu asemenea Lui. De ce vreţi să-L răstigniţi? Mulţimea, însă, striga tot mai tare: "Răstigneşte-L!" "Răstigneşte-L!". Isus nu era idealul răsculaţilor, nu era considerat ca omul potrivit pentru a fi Regele lor. Dacă ar fi fost brutal, vulgar, lăudăros, ar fi fost mai aproape de a fi acceptat ca Rege. Ostaşii L-au sfidat cu ostentaţie, punându-I pe cap o cunună de spini şi îmbrăcându-L cu o haină purpurie. Pilat L-a dat să fie bătut, făcându-le pe plac Iudeilor care vedeau în El pe cel mai ordinar trădător, care a venit să le strice Legea.
Cu toate acestea, Isus rămâne Cel mai sublim Ideal de perfecţie şi armonie pe care L-a găzduit efemer planeta noastră, Cel care a urcat cu crucea în spate "Via Dolorosa" şi pe stâlpul infamiei a semnat cu sângele Său, "Actul Răscumpărării" pentru toţi oamenii. Dar omul, cu inteligenţa lui, furat de materialism şi indolenţă, detestă pentru el această şansă a mântuirii şi trece mai departe ca un ignorant. Catastrofa logicii este un fapt real în zilele noastre. Înlocuirea valorilor absolute ale Divinităţii cu crezul fanatic în minunile tehnicii a stricat echilibrul şi sensul lucrurilor. Omul, în libertatea lui, se crede mai tare decât forţele naturii, mai iute ca sunetul, o creatură mai înţeleaptă decât însuşi Creatorul său. Isus şi incontestabila Sa realitate nu se găseşte la cei ce se consideră "înţelepţi şi pricepuţi", ci se află în Evanghelia Sa şi în inimile copiilor Săi. Acolo Isus este incomensurabil. Înainte de a fi dat în mâinile preoţilor cei mai de seamă pentru a fi răstignit, Pilat a exclamat pentru ultima dată: "Iată Împăratul vostru!" Cu adevărat, Acesta este Împăratul nostru şi este cel mai sublim adevăr pe care trebuie să-l apreciem până la limita la care mintea noastră se poate ridica spre culmile divinităţii.
Numai mila Ta, Isuse,
Mă face ca să veghez,
Să trec peste orice probe,
Şi doar Ţie să-ţi urmez.
Dimineaţa mă rog Doamne,
Mângăiere să primesc,
A mea inimă să fie,
Plină de harul ceresc.
Având o nădejde scumpă
Şi-un Păstor aşa iubit,
Nu voi duce nici o lipsă
Pe-acest drum aşa umbrit.
El mă duce la păşune
Şi la ape de odihnă;
Prin văi limpezi şi senine,
Mă conduce spre lumină.
Nu mă tem de nici un rău,
Tu fiind mereu cu mine,
Întinzând toiagul Tău,
Nuiaua făcându-mi bine.
Având pe cap untdelemn,
Paharul fiindu-mi plin,
La fericire mă-ndemn,
Pentru anii care vin.
Ca să locuiesc eu, Doamne,
În a sfântului locaş,
Mila Ta să-mi ocrotescă
Zilele ce mi-au rămas.
Rodica Dragoş.
"Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută." (1Timotei 1:5).
Scopul final al poruncii lui Dumnezeu este dezvoltarea în noi a iubirii în înţelesul şi gradul dorit de către El. Porunca este redarea pe scurt s-au rezumatul Legii divine, iar iubirea este rezultatul final a acestei Legi. Tot sub formă de legi, dar scrise pe două table de piatră, a dat Dumnezeu lui Moise Legea de pe muntele Sinai pentru poporul evreu. Dacă cineva cu autoritate dă o poruncă, aceasta devine lege şi este obligatorie respectarea ei. Nu aşa s-a întâmplat cu Israel, ei n-au apreciat poruncile care au fost prezentate în Decalog. Cele poruncite acolo a fost Legea pe care Moise a dat-o copiilor lui Israel, când Domnul Dumnezeu a încheiat cu ei un un legământ la Horeb.
Apostolul Pavel ne spune în Evrei 7:19 "...căci Legea n-a făcut nimic desăvârăit...". Atunci, legea era imperfectă? Nu. Dumnezeu fiind perfect nu a dat o lege imperfectă. Vorbind romanilor despre acest lucru, Pavel zice: "Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună." Motivul pentru care evreii n-au putut ţine Legea, a fost faptul că erau vânduţi păcatului. Noi astăzi nu numai că recunoaştem, dar chiar susţinem, că legea lui Dumnezeu este standardul perfecţiunii. Domnul Isus n-a venit să strice Legea lui Dumnezeu, ci s-o împlinească şi să ne arate ce minunată este. Ce mare şi generoasă este această Lege, dacă o înţelegem. Astăzi, pentru oricine din rasa umană - o rasă imperfectă şi degradată, trăind în condiţii imperfecte - este imposibil să trăiască la înălţimea cerinţelor Legii perfecte. Însă în cazul Eclesiei, Dumnezeu a făcut un aranjament special. A făcut ca meritele Domnului să ne acopere imperfecţiunile, neajunsurile şi neâmplinirile noastre. Astfel, această imposibilitate să devină posibilă, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi. Acest lucru ne face să iubim Legea lui Dumnezeu şi să trăim în armonie cu ea.
În informaţia pe care Pavel o dă lui Timotei, apostolul vrea să ne amintească, care este ţinta, care este scopul acestei porunci, acestei Legi a lui Dumnezeu. El spune că această Lege vrea să ne ducă la un punct final, la o armonie cu Cel care a dat această Lege şi care este întruchiparea iubirii. Iubirea cerută de Legea lui Dumnezeu, trebuie să fie de o calitate superioară. Astăzi pe pământ se manifestă tot felul de iubiri, mai mult s-au mai puţin egoiste, mai mult s-au mai puţin interesate. Nici una din acestea nu îndeplinesc cerinţele Legii lui Dumnezeu. Singura care se apropie de standard este – aşa cum ne spune Pavel – iubirea care vine dintr-o inimă curată.
De multe ori în experienţele noastre constatăm că, nu nam avut o inimă într-u totul curată. Ce să facem atunci? Să ne oprim din drum? Să fim indolenţi? Nici decum. Înţelepciunea de care suntem instruiţi ne îndeamnă să ne rugăm lui Dumnezeu ca Spiritul Său, să ne ajute a curăţa de pe noi şi ultima pată de rugină ce mai există, ultima urmă de egoism.
O inimă curată este aceea care iubeşte mai presus de orice pe Dumnezeu şi pe Fiul Său. Iubeşte adevărul, iubeşte pe fraţi, are dorinţa să facă bine tuturor oamenilor, să fie blând faţă de toţi, plin de o îngăduinţă răbdătoare. Domnul îi laudă pe astfel de oameni zicând: "Ferice de cei cu inima curată, că ei vor vedea pe Dumnezeu". La începutul căii noastre, când am fost cuprinşi de dragostea dintâi, inimile noastre au fost curate, în sensul că au fost sincere şi serioase în ceea ce am ştiut atunci. Dar iubirea dintr-o inimă curată, cerută de Legea divină este mai mult. Este golirea completă de orice egoism şi umplerea cu Spiritul Domnului. În multe din epistole, ap. Pavel dă instrucţiuni în acest sens,(vezi Coloseni 3:5-17).
Dragostea cerută de Dumnezeu vine, nu numai dintr-o inimă curată, ci şi dintr-un cuget bun. Dintr-un cuget bun, înseamnă dintr-o conştiinţă bună. Din moment ce am venit la Dumnezeu avem datoria să ne formăm o conştiinţă dreaptă, să discernem lucrurile şi să acţionăm corect. Şi mai avem o datorie – să ne reglăm mereu conştiinţa noastră. Resortul după care putem face acest lucru este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vom avea mereu în minte Legea de Aur vom vedea corect lucrul care trebuie făcut. Acela care ţi-ar place să-l facă pentru tine aproapele tău. Dacă ne vom stabili bine în caracterul nostru principiile dreptăţii, nu vom avea dificultăţi, ori vom avea dificultăţi mai mici în a aplica măsura dreptăţii şi iubirii în toate situaţiile. Sigur că iubirea merge dincolo de dreptate, dar dreptatea trebuie să fie mai întâi. O mană ne spune că, noi trebuie să creştem în iubire. Înainte, însă, de a face prea mari progrese în iubire, trebuie să fim corecţi, echitabili şi drepţi.
O conştiinţă bună este o conştiinţă corect instruită şi corect educată din Cuvântul lui Dumnezeu. O conştiinţă bună este o conştiinţă bine echilibrată, pe care te poţi baza este sensibilă la orice deviere de la Legea lui Dumnezeu.
În textul din 1 Timotei 1:5, mai observăm ceva. "Dragostea vine dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă neprefăcută." O credinţă neprefăcută este o credinţă curată, sinceră fără ascunzişuri, fără viclenie.
Legea lui Dumnezeu este standardul neschimbabil pentru comportarea oricărui om. Dar ucenicii lui Isus trebuie să treacă dincolo de Lege. Când un fariseu, un învăţător a legii, ca să-L ispitească i-a pus lui Isus o întrebare: "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege, Isus i-a răspuns: " Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu totă inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi proorocii. Ucenicilor Săi, însă, le mai dă o poruncă. " Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubişi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii." (Ioan 13: 34). Cum i-a iubit El? Şi-a dat viaţa pentru prietenii Săi. Aceasta este iubirea jertfitoare. Noi astăzi ne găsim sub această Lege a iubirii jertfitoare. Trebuie să fim integri faţă de orice lucru pe care ni l-a descoperit Dumnezeu. Această cinste şi corectitudine să o practicăm în toate relaţiile cu semenii noştri. Să spunem totdeauna ceea ce credem, cu argumente scripturale. Iubirea faţă de Dumnezeu, cere loialitate faţă de adevărul Său. Dumnezeu n-a fixat ca scop al legii Sale, ceva care nu se poate atinge niciodată. Isus când a fost pe pământ a atins acest obiectiv şi dreptatea Legii s-a îndeplinit în El, în mod real.
Membrii Eclesiei au avut şi au inimile şi minţile în armonie cu această Lege şi se străduiesc zi de zi să-şi corecteze cugetele, vorbele şi faptele lor pentru a trăi cât mai aproape de această Lege perfectă a iubirii. În măsura în care creştem ca noi făpturi, creştem şi în iubire. Demonstrăm acest lucru şi prin interesul pe care îl avem faţă de fraţi. Vom fi mai îngăduitori cu ei, mai amabili, mai compătimitori, dar vom fi atenţi ca această iubire a noastră să nu treacă peste dreptate. Toţi avem corpuri imperfecte şi oricât am avea din spiritul iubirii, îl arătăm într-un mod imperfect. Dar ne apropie pe unii de alţii speranţele, ne apropie lupta noastră comună. Faptul că, toţi tovarăşii noştri de drum sunt fraţii noştri, fie ei oricât de mici şi oriunde s-ar afla pe scara iubirii, poziţia la care am ajuns ne cere să-i iubim. Ei sunt fraşii Domnului. Profunzimea gradului de iubire se poate verifica cel mai bine prin felul cum ne iubim fraţii. Domnul în aşa fel a aranjat lucrurile, încât toată iubirea, tot ce cheltuim noi pentru fraţi, facem pentru El. Poate că niciodată nu vom ajunge în situaţia de a ne da viaţa pentru ei, dar o putem jertfi, puţin câte puţin în serviciul lor.
Să ne întipărim bine în minte cuvintele ap. Pavel spuse lui Timotei: "Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută."
Fie ca Tatăl nostru ceresc să ne ajute în ascensiunea noastră spre acest scop final. Lăudat se fie în veci. AMIN!
