Via Adevărată
„Eu
sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce
multă roadă …”(Ioan 15:5).
Sintagma „Via Adevărată” dă de înţeles că există şi o vie falsă, „via
pământului”, care este o imitaţie a viei adevărate şi despre care cartea
Apocalipsei cap. 14 vorbeşte că, strugurii acestei vii vor fi recoltaţi şi
aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu la vremea secerişului. „Secerişul este
sfârşitul veacului.”(Mat. 13:39).
Afară de aceste două vii, Stăpânul ceresc a mai avut o vie, pe care a
adus-o din Egipt. A trecut-o prin Marea Roşie şi a născut-o ca naţiune. A
izgonit neamuri şi a sădit-o într-un pământ curăţat de pietre, punând acolo
viţele cele mai alese. Dar ea, spre surprinderea Vierului, a făcut struguri
sălbatici.
„Via
Domnului oştirilor – ne spune Isaia – este casa lui Israel şi bărbaţii
lui Iuda sunt viţa pe care o iubea.”(Isa. 5:7). Domnul prin
profetul Ieremia reproşează acestei vii: „Te sădisem o vie minunată şi de cel mai bun
soi. Cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?”(Ier.
2:21).
Când Mesia a venit la poporul Său Israel, a vorbit în multe pilde despre
vie, vier, viţă şi mlădiţe. Prin aceste pilde Mesia a vrut să le trezească
conştiinţa, să-i facă să înţeleagă că Israel era via pe care o iubea Domnul,
dar atunci când Fiul Vierului a venit la ei l-au omorât, atârnându-l pe lemn.
La timpul nostru, atât via adevărată plantată de Tatăl ceresc, cât şi via
pământului sunt dezvoltate şi fiecare produc roade. Via adevărată produce roada
Duhului. Via falsă produce şi ea roade, care nu toate sunt rele, dar toate sunt
pământeşti.
Datorită acestor roade pe care le produce, via pământului este foarte apreciată
de oameni. Dar, spune Isus: „Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu
cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.”(Mat. 15:13).
Teascul mâniei lui Dumnezeu unde va fi aruncată via pământului este marele
timp de strâmtorare. Coardele viei adevărate
nu sunt denominaţiuni, secte sau orice alte grupări, ci sunt indivizi
care au în ei mustul viei, Spiritul Sfânt. Ei trebuie să rămână în viţă. Numai
aşa pot produce roade adevărate. „…căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face
nimic.”(Ioan 15:5).
Declaraţia Domnului că unde doi sau trei adunaţi în Numele Său şi pentru
Numele Său El va fi cu ei, se poate înţelege că ei formează o parte din via
adevărată, dacă mustul viei – Spiritul Sfânt – circulă prin toate cele două sau
trei coarde. Nimic nu-l împiedică pe Domnul să lucreze şi cu un grup mic ca şi
cu un grup mare, dacă inimile sunt oneste, pline de Spirit şi aducând roade.
Coardele care se cred dezvoltate şi care pretind că au crescut frumos, dar
nu aduc roade plăcute, Vierul le taie. Iar pe cele care aduc rod le curăţă ca
să aducă şi mai mult rod.
La fel se întâmplă şi cu noi. Dacă ne-am unit cu Domnul, vrem să aducem
roade plăcute Tatălui nostru din cer. Dar pentru ca roadele noastre să fie
multe, curate, bune şi valoroase trebuie să ne supunem Vierului, să suportăm
curăţarea, mâna disciplinei, ba chiar şi sricteţea. Vierul înţelept ştie ce
tratament să aplice. Pe unii îi dezbracă de averi pământeşti, pe alţii îi
împiedică să-şi ducă la îndeplinire propriile planuri. Peste unii permite
persecuţii şi defăimări, pentru ca mândria lor şi încrederea în forţele proprii
să le fie anulate. Fiecărui credincios care este o mlădiţă din vie, El îi
aplică cel mai adecvat tratament ca aceasta să aducă mult rod.
Roadele cerute de Domul se pot aduce numai prin tăgăduire de sine şi
purtarea crucii.
La un moment dat Domnul afirmă către ucenici: „voi sunteţi curaţi acum…”,
au fost curăţaţi de o coardă neroditoare, Iuda.
Nimeni care nu este în relaţie cu Cristos nu poate aduce roade plăcute,
oricât s-ar strădui. Mulţi au crezut şi mulţi cred şi astăzi că, templele
impunătoare, orfelinatele, diferite servicii şi ceremonii religioase plătite cu
mulţi bani, ospicii etc,sunt roadele pe care le aşteaptă Domnul de la noi. Dacă
ar fi aşa, atunci Domnul şi apostolii n-au adus nici un rod, pentru că ei n-au
făcut astfel de lucruri. Pe de altă parte, sunt de apreciat toate eforturile
oamenilor de a înfiinţa instituţii de binefacere, azile de bătrâni, orfelinate
etc, dar Domnul ne spune să căutăm mai întâi Împărăţia şi dreptatea Sa, iar pe
celelalte să nu le lăsăm nefăcute.
Unii creştini din convingere ori din nebăgare de seamă cred că activităţile
în serviciul adevărului, distribuirea de literatură conţinând adevărul,
discursuri, evanghelizări etc, reprezintă roadele cerute de Domnul. Toate
aceste lucruri sunt bune şi necesare. Ele vor fi răsplătite de către Vier, dar
rodul viţei este ceva mai nobil, mai valoros şi mai sublim.
Ap. Pavel ne spune că rodele viţei, plantată în vie, trebuie să fie roadele
Spiritului Sfânt care sunt: iubirea, bucuria, pacea,îndelunga răbdare,
bunăvoinţa, bunătatea, credincioşia, blândeţea, stăpânirea de sine. În
producerea acestor roade, fiecare credincios este mânat de iubire – piatra de
boltă a caracterului. Dacă cineva nu este mânat de iubire nu va aduce un rod
plăcut, ci va fi – cum ne spune apostolul-
„O
aramă sunătoare sau un chimval zingănitor.” „După roadele lor îi veţi cunoaşte”
– zice Domnul.
Amin.
