marți, 28 februarie 2017

                      Creaţia

Dumnezeu a făcut Planul Creaţiei în Sine însuşi. Nu a existat nimic care să-I ceară să creeze. Universul a avut un început şi timpul a avut un început. Singur Dumnezeu este fără început şi fără sfârşit. El este veşnic (Ps. 90v2).
Minţile noastre mărginite nu pot cuprinde întreaga filozofie a creaţiei. Ar fi o impertinenţă din partea noastră, dacă am face speculaţii ca să aflăm motivul ce L-a determinat pe Dumnezeu să creeze Universul, planetele, soarele, luna, stelele şi pe om să trăiască pe Pământ.
Putem face lucrul acesta doar în măsura în care ne-a fost revelat de Cuvântul lui Dumnezeu şi fără să depăşim limitele unei raţiuni sfinte.
Ap. Pavel ne face şi pe noi atenţi în ep. catre Romani: „Şi în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? S-au cine a fost sfetnicul Lui?... Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”(Rom. 11:34,36).
Din informaţiile pe care ni le relatează scripturile deducem că în centrul creaţiei este Fiul Său. Domnul Isus Cristos. Unul din scopurile Sale este omul. Numai omul a fost creat după chipul şi asemănare Sa, numai omului i-a dat în stăpânire tot pământul (Gen. 1:26-28) şi numai omului i-a făgăduit o viaţă veşnică(1Tes. 4:17).
Dar pentru a ajunge să se împărtăşească de nemărginita şi nesfârşita bogăţie a harului Său, omul cât este pe Pământ are multe de îndeplinit. Fiind în înţelepciune mărginit, el are nevoie de o perioadă de pregătire.
Dacă omul ar fi infinit în înţelepciune şi capacitate nu ar fi „după chip şi asemănare”, ci ar fi ca Dumnezeu. Dar el a fost făcut mai jos chiar decât îngerii.
Dumnezeu în atotştiinţa Lui a văzut că omul, datorită libertăţii de voinţă, va cădea în păcat, a făcut doar un om, pe Adam „omul dintâi care a fost făcut un suflet viu”(1Cor. 15:45), şi o femeie, pe Eva, „mama tuturor celor vii”(Gen. 3:20). Dumnezeu nu a creat un întreg popor, pentru ca atunci când va cădea să fie nevoie de mai mulţi răscumpărători.

Nu numai omul a fost creat ca să existe veşnic, ci şi Universul cu tot ce cuprinde el. Întreaga creaţie a fost stabilită pentru totdeauna.
Dumnezeu este deasupra Universului, dar locuinţa Şi-a stabilit-o în Universul creat de catre El. Dumnezeu aste „transcendent” – dincolo de spaţiu şi anterior timpului, dar este şi „imanent” – pretutindeni în spaţiu şi mereu în timp.
Dumnezeu nu ne-a dezvăluit unde se află în Univers Tronul Său. Nici nu trebuie să ştim. Noi facem doar speculaţii. Ne este suficient să ştim că de la El a venit Fiul Său ca să răscumpere pe om, iar după moarte şi înviere s-a întors de unde a venit. Ştim de făgăduinţa pe care a făcut-o ucenicilor că, merge să le pregătească un loc şi că se va întoarce să-i ducă şi pe ei „…pentru ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.”(Ioan 14).

În Universul spiritual locuiesc şi „zecile de mii de îngeri”(Evr. 12:22). Îngerii nu au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, ci ca nişte „duhuri slujitoare.”(Evr. 1:14). Ei formează „oastea cerurilor.”(2Cron. 18:18).
Domnul Dumnezeu să lumineze în continuare peste noi faţa Lui, Duhul Său cel Sfânt să ne întărească credinţa pentru a rămânea mereu ancoraţi în făgăduinţele Sale, orice sacrificii ni s-ar cere!

Amin.

duminică, 26 februarie 2017


            Fii creştin!          

Fii pom de lângă drum bine sădit
Şi nu te înălţa mai sus de nori,
Să nu te plângi de eşti mereu lovit,
Că orice pom cu fructe e zdrobit
Când îşi dă rodul său la trecători.

Fii stâncă neclintită de granit,
Înfruntă cu mândrie orice valuri;
Furtuna de te-ameninţă cumplit,
Rămâi reperul către infinit,
Sfidând învolburatele talazuri.

Fii o corabie ce duci bucate
La cei ce n-au nici pâine şi nici casă;
Serveşte-ţi semenul cu bunătate,
Nu-i treaba ta să-l judeci de păcate,
Tu să-l iubeşti şi să-l inviţi la masă.

Fii candelă ce luminezi cărarea
Atâtor ignoranţi şi oropsiţi,
Lumina le va arăta purtarea,
Tu să le spui mereu despre chemarea
Spre piscurile munţilor cei sfinţi.

Fii pe un vârf de munte o cetate
Privită cu respect de trecători,
Să fii un templu cu uşi descuiate,
Ferestrele să-ţi fie luminate;

Aşa să te găsească Domnu- n zori!

joi, 23 februarie 2017

                  Tableta X

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţă să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac,  ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!”(Rom. 7:18,19)

Statisticile recente afirmă că o treime din populaţia globului suferă de „sindromul închinării la celebrităţi.” Bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, sunt fascinaţi de imaginea celebrităţilor pe care le adoră.
Aceste persoane sunt idolii lor. Fie că sunt actori de cinema, cântăreţi, prafericiţi în viaţă ori care sunt în mormânt, sportivi, conducători de ţări şi alte persoane aşa zise proieminente, ei sunt dumnezeii lor la care se închină.
Viaţa imorală a celor adoraţi, gafele pe care le fac, nu-i interesează, nu-i trezesc la realitate. Se adâncesc tot mai mult în fanatism.
Acest lucru este un fenomen al zilelor pe care le trăim şi adevărul biblic se împlineşte sub ochii noştri. Omul, în degradarea lui, a schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, iar slava Sa a fost înlocuită cu o icoană care seamănă cu omul muritor, închinându-se creaturii în locul Creatorului care, l-a întocmit şi adus în existenţă.
În loc să-i dea cinste lui Dumnezeu, a cărui însuşiri se văd în toată creaţia Sa – omul cinsteşte pe un muritor ca el. Această atitudine este condamnată de către Dumnezeu.
Sfântul Pavel scria celor din Roma: „Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.”(Rom. 1:18).
Dar cu tot afrontul şi insultele care au fost aduse lui Dumnezeu în toate veacurile, totuşi El doreşte ca toţi oamenii să vină la mântuire. În vederea acestui fapt a trimis pe Domnul Isus să răscumpere pe om, ca toţi cei ce vor crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă vaşnică.
Tot în acest sens Petru ne lasă scris:”îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este mântuire.” Aceasta nu înseamnă că lui Dumnezeu prea puţin îi pasă de nelegiuire. „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”(Ecl. 12:14).
La timpul hotărât, când cerul şi pământul vor fi curăţate, Dumnezeu va „uni iarăşi, într-unul; în Cristos, toate lucrurile din ceruri şi cele de pe pământ.”

   „Aşteptăm cu drag, Isuse, Noul Tău Regat….”


Amin.

sâmbătă, 11 februarie 2017

            Focul simbolic

Cei mai mulţi oameni cred că Pământul se îndreaptă inevitabil spre o diatrugere catastrofală prin foc. Unii numesc acest lucru „sfârşitul lumii” şi sunt înspăimântaţi de groaza evenimentelor ce vor avea loc. Alţii îi spun „apocalips cataclismic”, deşi definiţia explicativă a cuvântului „apocalips” este „revelaţie, descoperire”. Cert este că, majoritatea oamenilor, chiar şi mulţi din cei ce poartă pe buze numele lu Cristos, se întrec să propovăduiască faptul că planeta noastră, locuinţa omenirii, îşi va găsi sfârşitul într-un infern nimicitor. Se aduc tot felul de argumente în acest sens bazate pe multe versete din Scriptură.
Argumente pro şi contra:
În cartea Eclesiastului, cap. 1 versetul 4 citim: „Un neam trece, altul vine, şi Pământul rămâne vesnic în picioare.”
De asemenea Isaia în cap.45 v 18 spune: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit Pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit.”
Un lucru pe care l-a creat Dumnezeu, despre care a zis că este bun, nu este o fiinţă care să fi uzurpat împotriva autorităţii Divine, astfel încât Dumnezeu să-l ardă cu foc.
Dacă Dumnezeu a făcut Pământul, tot El se îngrijeşte ca să dăinuie veşnic.
Ne convingem de acest lucru observând cum în Legea pe care a dat-o poporului Său Israel a prevăzut ca fiecare al şaptelea an să fie un sabat de odihnă pentru Pământ.
Alte versete, însă, par să vină în contrazicere cu cele amintite mai înainte.
Cuvintele ap. Petru din a doua epistolă cap.3 v 10 sună astfel: „În ziua aceea cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de marea căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde.” Dacă am înţelege în mod literal spusele lui Petru, atunci atât Pământul literal cât şi Cerurile literale vor fi distruse printr-un foc literal. Ori această interpetrare este departe de adevăr.
Ce efect ar putea avea focul asupra soarelui, care este incandescent şi în interiorul căruia se produc în continuu explozii nucleare.
Cînd Domnul Isus a găsit o comoară într-o ţarină, El a cumpărat nu numai comoara, ci şi întreaga ţarină. Aici ţarina reprezintă întreaga omenire, iar comoara este Mireasa Lui.
Domnul Isus când a fost pe Pământul nostru a spus: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”(Ioan 5:28,29). De asemenea ap. Pavel ne-a spus că va fi o înviere a drepţilor şi a nedrepţilor.
Întrebarea este: De unde se vor scula, dacă tot pământul va arde literal?

Privind lucrurile din punct de vedere al înţelepciunii lui Dumnezeu, observăm că biblia foloseşte în această chestiune termenul de pământ în mod simbolic. Tot aşa este folosit şi focul, în sens simbolic şi nu literal.
Nu Pământul, ca substantiv propriu va fi distrus, ci omul care nu va mai putea fi regenerat. Omul a fost făcut din elementele pământului şi, deci, el este pământ. Acesta va da socoteală de răul pe care l-a făcut câtă vreme a trăit în trup.
Când urmaşii lui Ham, în frunte cu Nimrod, au înălţat în câmpia Şinear o cetate şi un turn (Gen. Cap. 11), ne spune că tot pământul avea o singură limbă. Cine avea o singură limbă, Pământul necuvântător ori oamenii care erau atunci pe pământ?
Astăzi Pământul este poluat, la propriu, de o societate coruptă, depravată şi foarte violentă, care distruge pământul prin diverse forme. Dar Dumnezeu, care are proprietate asupra Pământului, îşi va salva proprietatea şi se va răfui cu cei ce astăzi distrug Pământul. „Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc Pământul.”(Apoc. 11:18).
Pământul este aşternutul picioarelor lui Dumnezeu (Isaia 66:1). Acest loc va fi binecuvântat de către Dumnezeu pentru eternitate.
Nicio forţă a omului, nicio forţă a naturii nu va putea da foc Pământului pe care Dumnezeu nu l-a făcut în zadar, ci l-a făcut ca să fie locuit. Pământul va deveni ca o grădină a Edenului (Isaia 35). Omul regenerat va trăi în această grădină a frumuseţii o bucurie nesfârşită.
Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului…”(Zah. 14:10).
Căci gura Domnului a vorbit!


Amin.

vineri, 3 februarie 2017

                Tabletă IX

Chiar dacă te-am întristat, Ierusalime, nu te voi mai întrista…”(Naum 1:12).

Pentru că dintre toate popoarele pământului, Dumnezeu a ales numai pe Israel, de aceea când a rătăcit de la calea dreptăţii, a fost pedepsit şi lăsat să meargă în robie. Dar chiar şi atunci când au fost mâhniţi, Dumnezeu i-a iubit şi s-a îndurat de ei datorită legământului încheiat cu părinţii lor. În Plâgerile lui Ieremia, citim: „… când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe fiii oamenilor.”
La Dumnezeu există o limită în încercare. El ne dă încercarea şi, „Ferice de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l nveţi din legea Ta.”(Ps. 94:12), dar tot El pune capăt încercării. Încercările noastre vor lua sfârşit doar atunci când vom ajunge fiecare la hotarul de apus al vieţii noastre.
Este adevărat,citim în ep. către Evrei, că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”
Să nu ne rugăm ca încercarea să fie oprită, că tot nu va fi oprită până când Domnul nu-şi atinge scopul Său ci, mai degrabă, să ne rugăm ca Domnul să ne dea puteri pentru a rezista încercării.

Valurile furioase ale mării înspumegate se vor linişti doar la poruncă Divină. Numai atunci se va aşeza liniştea. Poate că peste un timp vom fi tot atât de fericiţi pe cât suntem azi de întristaţi. Cel ce trimite norii încercării îi va transforma în binecuvântări.

Să avem răbdare! Să avem încredere! Să zicem: Doamne, ajută-ne!


Amin.

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8