Bătăliile din suflet
În sufletul oricărui creştin serios, în fiecare zi, există o luptă continuă
cu „fiinţele nopţii.” Apostolul Pavel scria despre acest lucru în ep. către
Romani: „Din pricina Ta suntem daţi
morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” (Rom.8:36). El a
văzut o luptă continuă între două forţe opuse pe care le-a denumit: carnea şi duhul. „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva
firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora…”(Gal.5:17). Chiar
înainte de Pavel, evreii au văzut în om două naturi. Una rea şi una bună. Mai
târziu, gândirea ebraică a fost împărtăşită şi de greci. Seneca, un filozof
grec a spus: „Oamenii îşi iubesc şi îşi urăsc viciile în acelaşi timp.” Care
este raţiunea luptei?
De la căderea omului în păcat, forţa distructivă a răului locuieşte în
trupul omului. În gândirea greacă răul din trup a devenit o idee dominantă
(cuvântul idee este de origine greacă şi înseamnă un concept al minţii).
Filozofii lor spuneau că numai prin moarte, care scapă pe oameni de trup, poate
cineva intra în domeniile cunoaşterii şi realităţii. Cu alte cuvinte, doar
dezbrăcarea de omul vechi cu patimele şi poftele lui, face posibil triumful
factorului bun. Dar şi aşa lupta va continua până vom depune muritorul acesta
în ţărâna pământului.
Conform cu 1Tes. cap. 5v23, orice fiinţă inteligentă este formată din trup,
suflet şi spirit, în limba greacă soma, pshuche şi pneuma. Trupul(soma)
este partea exterioară, care se vede, se poate pipăi; sufletul(psuche)
este principiul vieţii fizice, fiinţa vie, personalitatea. În ep. către Romani
cap. 2v9 citim: „Necaz şi strâmtorare va
veni peste orice suflet omenesc care face răul.” Aici traducerile VSR(versiunea
standard revizuită), cât şi NBE)noua biblie egleză) redau în loc de suflet
omenesc – fiinţă omenească. Spiritul(pneuma) este partea conducătoare a
omului. Spiritul este cel care controlează gândurile şi emoţiile, activităţile
şi pasiunile. Posedarea acestui spirit îl face pe om diferit de animal. Omul
împărtăşeşte psuche –
principiul vieţii – cu animalele, dar omul singur posedă pneuma. Spiritul este legătura dintre Dumnezeu şi om; este
partea prin care Dumnezeu vorbeşte oamenilor.
Unii creştini afirmă că omul nu este trup, suflet şi spirit pentru că,
spiritul se dă numai celor credincioşi. Dar spre deosebire de Spiritul Sfânt
care se dă celor credincioşi, fiecare om
are spiritul său. Cuvintele ap. Pavel sunt concludente în acest sens. El face
urări la sfârşitul ep. către Galateni: „Fraţilor,
harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin.”Pentru
Spiritul Sfânt a lui Dumnezeu, Pavel foloseşte un alt cuvânt „arrabon” Arrabon era plata unei
părţi a unei sume, prin care se garanta că la timpul stabilit va fi achitată
toată suma. Arvuna Duhului Sfânt este garanţia că un om aparţine lui Dumnezeu.
Posesiunea acestei arvune este marca lui Dumnezeu imprimată asupra
credinciosului.
Despre trup, Pavel vorbeşte în mai multe moduri. Într-un mod se referă la
corpul fizic pe care îl posedă orice om. Vorbeşte despre trupul îmbătrânit a
lui Avraam (Rom. 4:19), despre semnele pe care el însuşi le purta în trupul său
(Gal.6:17). În aceste locuri trupul este întrebuinţat cu sensul de corp fizic.
Într-un alt mod, Pavel vorbeşte despre trup ca despre ceva imperfect şi foarte
periculos. În ep. către Romani cap.6v6, el spune că acest trup este păcătos şi
din cauza aceasta este supus morţii. Din aceste afirmaţii ale apostolului,
înţelegem că trupul unui om păcătos trebuie să moară, fiind responsabil de
păcat.
Cu toate cele spuse, Pavel nu lasă să se înţeleagă că trupul nu este bun la
nimic, fie că este recuperat şi transformat, fie că nu. În ep. către Romani
cap. 12v1, citim: „Vă îndemn dar fraţilor,
pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi
trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…”. Astfel că Tatăl ceresc poate fi proslăvit şi în
trupul şi în duhul nostru (1Cor. 6:20). Mai citim un argument din ep. către
Filipeni cap.1v20, „ Nădăjduiesc cu tărie
(…) că acum ca totdeauna Cristos va fi proslăvit cu îndrăsneală în trupul meu…”
Mai trebuie să amintim încă o afirmaţie a apostolului, anume: că trupul
celui credincios este Templul Duhului Sfânt; este locuinţa vremelnică a fiinţei
noi ce se dezvoltă în simţurile noastre. Înţelegem că pentru Pavel, trupul
nostru nu este în esenţă rău. Sigur că acest trup va muri cândva – datorită naturii
sale – „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Dar trupul are potenţial pentru a face bine sau rău. Depinde la ce stăpân
slujeşte.
Un cuvânt care apare mereru în epistolele lui Pavel, şi care este destul de
dificil, nefiind bine înţeles şi definit, este cuvântul de origine greacă, sarx,
care înseamnă carne. Oriunde în epistolele sale Pavel când vorbeşte despre firea pământească, foloseşte cuvântul sarx. Carnea sau sarx este mai mult ca trupul.
Este duşmanul de moarte al spiritului. Între aceste două forţe, firea
pământească şi spirit se dă lupta; între sarx şi pneuma.
În gândirea lui Pavel păcatele cărnii cuprind mult mai mult decât păcatele
trupeşti. Când Pavel enumeră faptele cărnii începe cu imoralitatea,
impuritatea, destrăbălarea, dar continuă cu duşmănia, cearta, invidia, mânia,
spiritul de desbinare etc.
A fi dominat de carne înseamnă a fi rob păcatului. Pentru că nimic bun nu
locuieşte în sarx, în firea noastră pământească (Rom. 7:18).
Închei cele zise mai sus printr-un salut, tot de la iubitul nostru frate
Pavel:
„Aşa dar, fraţilor, noi nu mai
datorăm nimic firii pământeşti ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi
după îndemnurile ei veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele
trupului, veţi trăi.”(Rom. 8:12,13).
Binevoiască Domnul să ne ţină sub scutul Său!
Amin.
