sâmbătă, 25 aprilie 2015

Bătăliile din suflet

În sufletul oricărui creştin serios, în fiecare zi, există o luptă continuă cu „fiinţele nopţii.” Apostolul Pavel scria despre acest lucru în ep. către Romani: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” (Rom.8:36). El a văzut o luptă continuă între două forţe opuse pe care le-a denumit: carnea şi duhul. „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora…”(Gal.5:17). Chiar înainte de Pavel, evreii au văzut în om două naturi. Una rea şi una bună. Mai târziu, gândirea ebraică a fost împărtăşită şi de greci. Seneca, un filozof grec a spus: „Oamenii îşi iubesc şi îşi urăsc viciile în acelaşi timp.” Care este raţiunea luptei?

De la căderea omului în păcat, forţa distructivă a răului locuieşte în trupul omului. În gândirea greacă răul din trup a devenit o idee dominantă (cuvântul idee este de origine greacă şi înseamnă un concept al minţii). Filozofii lor spuneau că numai prin moarte, care scapă pe oameni de trup, poate cineva intra în domeniile cunoaşterii şi realităţii. Cu alte cuvinte, doar dezbrăcarea de omul vechi cu patimele şi poftele lui, face posibil triumful factorului bun. Dar şi aşa lupta va continua până vom depune muritorul acesta în ţărâna pământului.

Conform cu 1Tes. cap. 5v23, orice fiinţă inteligentă este formată din trup, suflet şi spirit, în limba greacă soma, pshuche şi pneuma. Trupul(soma) este partea exterioară, care se vede, se poate pipăi; sufletul(psuche) este principiul vieţii fizice, fiinţa vie, personalitatea. În ep. către Romani cap. 2v9 citim: „Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul.” Aici traducerile VSR(versiunea standard revizuită), cât şi NBE)noua biblie egleză) redau în loc de suflet omenesc – fiinţă omenească. Spiritul(pneuma) este partea conducătoare a omului. Spiritul este cel care controlează gândurile şi emoţiile, activităţile şi pasiunile. Posedarea acestui spirit îl face pe om diferit de animal. Omul împărtăşeşte psuche – principiul vieţii – cu animalele, dar omul singur posedă pneuma. Spiritul este legătura dintre Dumnezeu şi om; este partea prin care Dumnezeu vorbeşte oamenilor.

Unii creştini afirmă că omul nu este trup, suflet şi spirit pentru că, spiritul se dă numai celor credincioşi. Dar spre deosebire de Spiritul Sfânt care se dă  celor credincioşi, fiecare om are spiritul său. Cuvintele ap. Pavel sunt concludente în acest sens. El face urări la sfârşitul ep. către Galateni: „Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin.”Pentru Spiritul Sfânt a lui Dumnezeu, Pavel foloseşte un alt cuvânt „arrabon” Arrabon era plata unei părţi a unei sume, prin care se garanta că la timpul stabilit va fi achitată toată suma. Arvuna Duhului Sfânt este garanţia că un om aparţine lui Dumnezeu. Posesiunea acestei arvune este marca lui Dumnezeu imprimată asupra credinciosului.

Despre trup, Pavel vorbeşte în mai multe moduri. Într-un mod se referă la corpul fizic pe care îl posedă orice om. Vorbeşte despre trupul îmbătrânit a lui Avraam (Rom. 4:19), despre semnele pe care el însuşi le purta în trupul său (Gal.6:17). În aceste locuri trupul este întrebuinţat cu sensul de corp fizic. Într-un alt mod, Pavel vorbeşte despre trup ca despre ceva imperfect şi foarte periculos. În ep. către Romani cap.6v6, el spune că acest trup este păcătos şi din cauza aceasta este supus morţii. Din aceste afirmaţii ale apostolului, înţelegem că trupul unui om păcătos trebuie să moară, fiind responsabil de păcat.
Cu toate cele spuse, Pavel nu lasă să se înţeleagă că trupul nu este bun la nimic, fie că este recuperat şi transformat, fie că nu. În ep. către Romani cap. 12v1, citim: „Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…”. Astfel că Tatăl ceresc poate fi proslăvit şi în trupul şi în duhul nostru (1Cor. 6:20). Mai citim un argument din ep. către Filipeni cap.1v20, „ Nădăjduiesc cu tărie (…) că acum ca totdeauna Cristos va fi proslăvit cu îndrăsneală în trupul meu…”
Mai trebuie să amintim încă o afirmaţie a apostolului, anume: că trupul celui credincios este Templul Duhului Sfânt; este locuinţa vremelnică a fiinţei noi ce se dezvoltă în simţurile noastre. Înţelegem că pentru Pavel, trupul nostru nu este în esenţă rău. Sigur că acest trup va muri cândva – datorită naturii sale – „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Dar trupul are potenţial pentru a face bine sau rău. Depinde la ce stăpân slujeşte.

Un cuvânt care apare mereru în epistolele lui Pavel, şi care este destul de dificil, nefiind bine înţeles şi definit, este cuvântul de origine greacă, sarx, care înseamnă carne. Oriunde în epistolele sale Pavel când vorbeşte despre firea pământească, foloseşte cuvântul sarx. Carnea sau sarx este mai mult ca trupul. Este duşmanul de moarte al spiritului. Între aceste două forţe, firea pământească şi spirit se dă lupta; între sarx şi pneuma.
În gândirea lui Pavel păcatele cărnii cuprind mult mai mult decât păcatele trupeşti. Când Pavel enumeră faptele cărnii începe cu imoralitatea, impuritatea, destrăbălarea, dar continuă cu duşmănia, cearta, invidia, mânia, spiritul de desbinare etc.
A fi dominat de carne înseamnă a fi rob păcatului. Pentru că nimic bun nu locuieşte în sarx, în firea noastră pământească (Rom. 7:18).
Închei cele zise mai sus printr-un salut, tot de la iubitul nostru frate Pavel:
Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”(Rom. 8:12,13).
Binevoiască Domnul să ne ţină sub scutul Său!

Amin.

marți, 14 aprilie 2015

     Soarele neprihănirii

Ca să dea lumină ziua, Iscusitul Creator
A fixat în Univers un astru luminător.

Soarele ca un viteaz răsare de dimineaţă,
Iar planeta noastră-ntreagă se trezeşte la viaţă.

O imagine superbă o vedem la asfinţit,
Când soarele parcă moare şi-nviază-n răsărit.

Dar dacă eternul soare într-o zi nu s-ar ivi
Toată suflarea planetei s-ar stinge şi n-ar mai fi.

Ar fi o veşnică noapte şi un crater îngheţat,
Un pustiu fără viaţă, rece şi întunecat.

Dar slăvit să fie Domnul că totul e controlat,
Înţelepciunea divină totul a planificat.

Mai de preţ ca astrul zilei este Soarele Dreptăţii
Ce va trezi omenirea din groapa singurătăţii.

Va-nsănătoşi pământul şi-i va da un nou statut,
După dezastrul pe care prinţul nopţii l-a făcut.

Isus a biruit moartea şi-a câştigat în instanţă,
Dând speranţa învierii unei lumi în ignoranţă.

Adă Doamne răsăritul Soarelui Neprihănirii,
Că ni-e dor s-avem odihnă într-o ţară a iubirii!

Învierea lui Cristos reprezintă pentru noi
Ancora promisiunii învierii de apoi!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8