Împăcarea

„Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am căpătat împăcarea.”(Rom. 5:11).

Faptul că am fost împăcaţi – presupune că am fost în duşmănie cu cineva. Da. Noi am fost în duşmănie cu Dumnezeu şi peste păcatele noastre se aşeza-se blestemul. Urmarea inevitabilă era moartea.

Pentru ca cineva să poată oferi împăcarea, ţinând seama de dreptatea lui Dumnezeu, trebuia să plătească preţul păcatului. Şi plata păcatului era moartea.

Atunci când NT vorbeşte despre împăcare, vorbeşte de fiecare dată despre moartea Domnului Isus în trupul Său. Următoarele versete confirmă acest lucru: „Căci, dacă atunci când eram vrăşmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.”(Rom. 5:10) ; „Şi pe voi care odinioară eraţi străini şi vrăşmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.”(Col. 1:21,22) ; „Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu care ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.”(2Cor. 5:18,19).

Apostolul Petru aminteşte în prima lui epistolă, cap. 2v24: „El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn…….”deci a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi prin mortea Lui să primim împăcarea.

Ce HAR minunat!!! Dumnezeu nu numai că nu ţine seama de vremile ignoranţei şi vrăşmăşiei noastre cu El, ci ne-a dat chiar şi Duhul Său, ne-a descoperit Taina voiei Sale – „Cristos în noi nădejdea slavei.”

Să nu iubim şi să nu slujim pe Tatăl care ne-a proiectat împăcarea?

Să nu iubim şi să nu slujim pe Fiul care prin moartea Lui ne-a adus împăcarea?

Întrebări care nu necesită răspuns. Îl avem fiecare în adâncul fiinţei noastre. Să ne ajute Dumnezeu ca până la „al vieţii înserat” să rămânem loiali adevărului şi sângelui prin care am fost împăcaţi.

AMIN.

                  ADU-ŢI AMINTE

O, om! Priveşte-ţi Creatorul

Şi vezi divina Lui ştiinţă

Cum te-a gândit în planul Său,

Pe când erai în nefiinţă.

În vremuri imemoriale

Erai doar pulbere-n pustiu,

Iar El te-a plămădit din lut

Şi te-a făcut un suflet viu.

Făptură cu chip drăgălaş

Te-a modelat, să ai valoare,

Erai în vastul Univers

Un strop de humă vorbitoare.

Coroana Creaţiei Sale,

Ţesută într-un chip ciudat;

Ţi-a dat şi gândul veşniciei,

Aveai şi rang de împărat.

Dar într-o zi un heruvim,

Un egoist şi un ingrat

A înşelat pe mama Eva,

Iar tu ai săvârşit păcat.

Adu-ţi aminte cum ai fost

Scos din grădina ta frumoasă,

Dar Tatăl tău nu te-a uitat,

Deşi te-ai depărtat de casă.

Căzut în drum spre Ierihon

Aproape mort şi-abandonat

Te-a întâlnit Samarineanul,

Cu viaţa Lui El te-a salvat.

O, Om! Ce mari răspunderi ai

Acum în vremile de har,

Eşti responsabil de prezent

Şi de viaţa dată-n dar.

Să-ţi aminteşti de toate-acestea

Cât eşti vremelnic pe pământ,

Că nu-i avere mai frumoasă

Decât credinţa în Cel Sfânt.

Ridică-ţi ochii spre Golgota,

Priveşte preţul ce s-a pus

Şi las-o lacrimă să-ţi cadă

Peste iubirea lui ISUS.

                    Legămintele lui Dumnezeu

„Când a fost Avram în Vârstă de nouzeci şi nouă de ani, Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Voi face un legământ între Mine şi tine şi te vei înmulţi nespus de mult.” (Geneza 17:2,3).

Legămintele pe care le-a făcut Dumnezeu cu omul, ne arată restabilirea păcii între El şi omenirea căzută. Cine va putea gusta valoarea acestui lucru se va convinge că, într-adevăr „ Dumnezeu este Iubire”.

În Biblie se vorbeşte de mai multe legăminte din care se desprind două mari.

1)     Legământul cu Avraam, care cuprinde şi legământul Legii,

2)     Legământul Nou, care cuprinde şi legământul de Jertfă.

În multe locuri din Scriptură, Dumnezeu foloseşte expresia: „legământul Meu”. Este foarte adevărat, pentru că în toate situaţiile Dumnezeu provoacă legământul. Ar fi prea mare îndrăzneală, dacă nu mai mult, ca creatura să propună Creatorului un legământ. Dumnezeu singur poate propune condiţiile unui legământ pe care,din partea Lui îl va împlini.

Lucrul primordial într-un legământ este credinţa. Ca să fii plăcut lui Dumnezeu şi să facă un legământ cu tine, trebuie să crezi că el este credincios şi că resplăteşte pe cei ce-L caută.

Dumnezeu, însă, poate face un legământ şi indirect cu cineva, dacă persoana respectivă este în relaţie cu Dumnezeu şi se pune mijlocitor între Dumnezeu şi om.

Dumnezeu ţine legămintele Sale şi niciodată nu le-a călcat, nu le calcă şi nu le va călca.

În Deutoronom cap.7v9, sunt redate cuvintele admirabile ale lui Moise: „Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.” Moise a ştiut cum Dumnezeu şi-a ţinut legământul faţă de Avraam, cum i-a înmulţit sămânţa. De asemenea, Solomon mărturiseşte despre credincioşia lui Dumnezeu. În 1Împ. Cap.8v23, citim: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor”. Din partea copiilor Săi, Dumnezeu pretinde credinţă din inimă faţă de El şi legământul Său.

Cine vrea să intre în legământ cu Dumnezeu, nu trebuie să facă acest lucru privind doar la răsplată, ci mai degrabă să privească la condiţiile ce se cer pentru a putea ajunge acolo. Să fie credincios „Comandantului” care l-a chemat în oastea Sa şi să-şi ducă la îndeplinire juruinţele pe care le face.

Domnul nostru a spus: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre Mine – vreau să fac voia Ta , Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele”. Acest lucru să ne însufleţească şi pe noi.

Dumnezeu se obligă să onoreze orice legământ pe care-L face. Prin proorocul Isaia, Domnul zice:”Eu am spus şi Eu voi împlini, Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui”. El face acest lucru nu pentru folosul Său, ci pentru folosul creaturilor Sale.

Să ne amintim cum a procedat cu Avram, devenit mai târziu Avraam. Avem o primă informaţie în Geneza cap.12v1-3. „Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”.

Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avram, fără nicio condiţie. Am putea spune că a fost un legământ unilateral. Doar Dumnezeu se obliga. Avram a pornit împreună cu tată său, din Ur, din Caldea şi au ajuns în Haran unde tatăl său Terah a murit, iar el şi-a continuat călătoria până în Canaan unde a trăit ca străin şi călător.

Mai târiu cu 430 ani, urmaşii lui se aflau în Egipt unde au serbat primul Pesah. Înfiinţarea Paştelor a fost începutul Legii. Legea a venit după 430 ani de la promisiunea făcută lui Avram. (Galateni 3:17)

Dar Dumnezeu nu-i face lui Avram doar o promisiune, ci încheie cu el un legământ. Acest legământ vine la 24 ani după promisiune. De unde ştim acest lucru? Semnul legământului a fost tăierea împrejur. (Geneza 17:11). Avraam a fost tăiat împrejur la 99 ani, iar în momentul când Dumnezeu i-a făcut promisiunea avea 75 ani.

La un an după legământ se naşte Isaac, cel care preumbrea pe Cristos –„ sămânţa” prin care se vor binecuvânta toate naţiunile.

Când Dumnezeu a văzut credinţa puternică a lui Avraam, şi faptul că n-a cruţat pe fiul său Isaac, aducându-l de jertfă, îi vorbeşte prin înger: „Pe mine însumi jur: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăşmaşilor ei”.(Geneza 22:16-18).

Prin acest jurământ, ne spune ap. Pavel, Dumnezeu a voit să dovedească, atât lui Avraam cât şi moştenitorilor, nestrămutarea hotărârii Lui. (Evrei 6:17,18).

Pentru ca cineva să facă parte din sămânţa promisă nu trebuie, necondiţionat, să fie urmaşul natural al lui Avraam. Afirmaţia lui Ioan Botezătorul este destul de elocventă: „Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam! Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam”.(Mat. 3:9). Iar mai târziu ap. Pavel scrie Galatenilor: „Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă”.(Gal. 3:9).

Faptul că Isus a fost născut din Maria – o fiică a lui Avraam – nu l-a făcut „sămânţa promisiunii”. Sămânţa lui Avraam conform promisiunii a devenit la botezul Său. Isus trebuia să se nască din neamul Patriarhului Avraam, fiindcă aşa a prezis Dumnezeu şi în Scripturi era scris acest lucru. Dar nu descendenţa umană l-a făcut „sămânţa”, ci purtarea Sa faţă de voinţa Divină.

Când Cristos alege pe moştenitorii promisiunii, îi alege pe cei care au credinţa lui Avraam. Pe aceştea îi face, prin El, fii ai lui Dumnezeu.

Faptul că Isus a împlinit Legea, o lege dreaptă şi perfectă care până la El n-a putut fi ţinută, dovedeşte că Isus n-a fost fiul Agarei, ci prin legământul făcut cu Avraam a venit „sămânţa”– adică Cristos.

Scopul final al legământului avraamic este binecuvântarea tuturor naţiunilor de pe pământ. Binecuvântările întregii rase vor veni de la Dumnezeu prin Cristos. Ele vor fi date pe baza credinţei în sângele ce a curs pentru noi toţi pe Golgota, sângele Noului Legământ, dându-ne tuturora posibilitatea împăcării cu Dumnezeu. Toţi acei care vor dori împăcarea lor cu Dumnezeu vor avea şansa să facă acest lucru prin Isus Cristos. „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care să fim mântuiţi”.(FA 4:12); „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: Faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită”.(1Tim. 2:5,6).

În Psalmul 111, psalmistul ne spune că Dumnezeu îşi aduce pururi aminte de legământul Său. Această informaţie este o încredinţare că Avraam se va întoarce din mormânt şi va beneficia de binecuvântările promise prin legământ. Dumnezeu nu va uita legământul făcut cu Avraam. Din faptul că legământul îi asigură lui Avraam că va trăi din nou, înţelegem de ce Dumnezeu s-a numit Dumnezeul lui Avraam.

Condiţiile depline ale legământului avraamic se vor vedea pe deplin în timpul miei de ani, când Cristos va aduce în armonie cu Sine pe toţi cei care vor dori şi i se vor supune.

Cei care au gustat „ce bun este Domnul” în veacul evanghelic şi au rămas credincioşi până la moarte, vor colabora şi ei la distribuirea binecuvântărilor.

Cei dintâi dintre aceştia au fost evrei. Ei au avut un privilegiu special de a fi contemporani cu Domnul. Apoi – ne spune presbiterul Iacov – „Dumnezeu Şi-a aruncat privirea peste neamuri să-şi aleagă dim mijlocul lor un popor care să-i poarte Numele”.

Dumnezeu a ascuns aceste lucruri de cei care s-au considerat înţelepţi şi pricepuţi şi a descoperit Planul Său celor mai neînsemnaţi oameni pe care i-a făcut copii ai săi. Noi care odinioară, cum ne spune ap. Pavel, eram străini de legămintele făgăduinţei şi fără drept de cetăţenie în poporulSău, astăzi avem făgăduinţa moştenirii sfinţilor în lumină.

Acest fapt este ilustrat şi în pilda boatului nemilostiv, unde citim: „Cu vremea săracul a murit şi a fost dus în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat”. Aceasta înseamnă că păgânii care odinioară erau departe de Dumnezeu, au ajuns în harul Său, întruchipat prin „sânul lui Avraam”.

Lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru căruia îi servim „căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”.

AMIN.

.