Ekklesia

Unul dintre cele mai importante cuvinte din NT este Ekklesia, care înseamnă Adunarea lui Dumnezeu sau Biserică. În toate traducerile romaneşti apare sub formă de "Biserică." În Atena clasică, Ekklesia era adunarea întrunită a poporului. Ea cuprindea pe toţi cetăţenii cu drepturi civile. Era responsabilă de tot ce se întâmpla în ţară. Avea puteri nelimitate. Toate adunările începeau cu rugăciuni şi era o democraţie adevărată.

Lumea romană nici nu a încercat să traducă cuvântul "ekklesia", ci l-a transliterat aşa cum este.

Când studiem cuvântul ekklesia din perspectivă creştină, el înseamnă Adunarea lui Dumnezeu, iar Cel ce o convoacă este Dumnezeu. Pe lângă fondul grec al cuvântului, ekklesia are şi un fond ebraic. În Septuaginta, termenul redă cuvântul ebraic "qahal" care se trage din rădăcina "a convoca". El se referea la adunarea lui Israel. În sens ebraic, termenul înseamnă poporul lui Dumnezeu convocat de Dumnezeu. "Qahal" sau "Ekklesia" este o grupare de oameni care sunt chemaţi să fie împreună, nu pentru motivul că au hotărât să se întâlnească, ci pentru că Dumnezeu i-a chemat să asculte vocea Lui.

Astăzi cei mai mulţi creştini folosesc termenul ekklesia referindu-se la o biserică locală sau la o adunare de creştini, dar ap. Pavel o numeşte Adunarea lui Dumnezeu, care este în Domnul Isus Cristos.

La Adunarea Bisericii din Ierusalim, prisbiterul Iacov a luat cuvântul şi a zis: "Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-i poarte Numele". (F.A 15:14).

Acest popor pe care Dumnezeu l-a ales formează Ekklesia Lui. Micile noastre adunări locale constituie o parte din această comoară pe care El a ales-o din ţarină.

Important nu este faptul că facem parte dintr-o adunare locală, ci faptul că facem parte din Biserica lui Dumnezeu.

În NT cuvântul Biserică nu este niciodată folosit pentru a descrie o clădire, ci descrie un grup de oameni care şi-au predat inimile lui Dumnezeu. Ei formează cărămizile din care este construit edificiul Bisericii. Biserica lui Dumnezeu este cea mai frumoasă expresie pe care sf. Pavel o foloseşte în epistolele sale. Este expresia dragostei lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi existat acestă dragoste, n-ar fi existat Biserica.

Lui Timotei îi spune: "Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui viu, stâlpul şi temelia adevărului." (1Tim. 2:15).

Ekklesia mai este descrisă şi ca Biserica lui Cristos. (F.A 20:28), (Efes. 5:23,24). Din acest punc de vedere Cristos este capul Ekklesiei. Adunarea trebuie să trăiască şi să acţioneze în conformitate cu mintea, gândirea şi voinţa lui Cristos.

Biserica este Trupul lui Cristos. (Col. 1:24).

Ekklesia timpurie nu avea clădiri speciale unde să se adune creştinii. Ei se întâlneau în diferite case. Aceste adunări se numeau ekklesii din case. (Rom. 16:5), (1Cor. 16:19), (Col. 4:15), (Fil. v2).

De fapt, fiecare casă trebuie să fie o biserică, un locaş în care Dumnezeu poate convoca împreună pe membrii EKKLESIEI Sale. Amin!

"Omerul" de mană.

"Este scris: "Omul nu trăeşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." (Mat. 4:4).

Când fiii lui Israel au trecut din sclavia Egiptului la libertate au jubilat de bucurie. Moise a cântat această bucurie într-o limbă profetică. Sora lui, Maria, şi toate femeile l-au acompaniat cu tamburine. Prin expresia bucuriei lor l-au onorat şi slăvit pe Dumnezeu.

 Dar, numai peste câteva zile în pustie, când li s-au terminat proviziile de apă, ei au uitat de toată fericirea eliberării. Au ajuns la apele "Mara" unde n-au putut să bea,  pentru că apele erau amare. Atunci au început să murmure împotriva lui Moise. Acolo Dumnezeu i-a pus la încercare şi le-a cerut ascultare şi devoţiune faţă de El.

Mergând mai departe au ajuns la Elim, o oază cu douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Acest loc a fost o binecuvântare pentru copiii lui Israel.

Mulţi creştini văd în Elim o ilustraţie a Eclesiei, cu doisprezece apostoli ai Mielului, iar şaptezeci de palmieri reprezintă binecuvântările ce vor fi în viitor pe un pământ restaurat.

Din Elim, copiii lui Israel au ajuns în câmpia Sin. Întreaga adunare a cârtit împotriva lui Moise şi Aron. Rădăcina nemulţumirii lor a constat în faptul că, oricâte binecuvântări au primit din partea lui Dumnezeu, ei mereu s-au gândit la oalele cu carne din Egipt şi la pâinea din care se înfruptau pe săturate.

Moise a zis poporului: "Domnul vă va da astăzi carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui." (Exod 16:8).

"Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca boabele de gheaţă albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea, şi au zis unul către altul: "ce este aceasta?" căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: "Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană." Iată ce a poruncit Domnul: "Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume, şi anume un "omer" de cap. . ."(Exod 16:13, 14, 15, 16).

Omerul este măsura de hrană care susţinea existenţa fiecărui israelit pentru o zi. Cei care erau mai lacomi şi strângeau mai mult, ca să aibă şi a doua zi, s-au înşelat. A doua zi mana era stricată.

Această minune cu "pâinea din cer" a rămas în amintirea tuturor generaţiilor viitoare de evrei, prin mana care a fost strânsă într-un vas şi păstrată în chivotul legământului ce se afla în "Locul prea sfânt" din cortul întâlnirii. Această mană nu s-a stricat multe generaţii, şi acest fapt a fost una dintre cele mai mari minuni pe care le-a făcut Domnul până atunci cu poporul lui Israel.

Când Isus a vorbit despre mana din pustie s-a referit la El.  "Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scrie: "Le-a dat să mănânce pâine din cer." Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţă." "Doamne" , i-au zis ei, dă-ne totdeauna această pâine." Isus le-a zis: "Eu sunt pâinea vieţii. . ." (Ioan 6:31-35).

Pentru a ne păstra releţia noastră cu Dumnezeu şi a trăi în Cristos este obligatoriu să recoltăm în fiecare zi "omerul" nostru de hrană spirituală - Pâinea lui Dumnezeu. Ea se găseşte în Cuvântul Său care este Adevărul. Să o culegem cu multă dragoste în fiecare zi.

Amin.