Măreţul soare străluceşte,
De mii de ani n-a obosit,
Doar omul singur nu gândeşte
Cine e Cel ce l-a-ntocmit.
Sunt nesfârşite mărturii,
La vastul Univers privind,
Planete, stele, galaxii,
Oceane, mări ce se întind.
Toate spun fără cuvinte
Despre Acel ce le-a creat,
Dar omul nici nu ia aminte...
O, om!, ce mult ai de-nvăţat!
Rodica Dragoş.
Suntem fericiţi să ştim că Dumnezeu, Tatăl nostru, a măsurat totul. El ştie cum vom reflecta slava Fiului Său cât timp suntem aici pe pământ. Noi suntem lucrarea Sa, şi îndată ce divinul Sculptor Îşi va fi terminat lucrarea, El ne va scoate din atelierul Său pentru a ne aşeza fără zgomot la locul pe care-l vom ocupa în Împărăţie. Ceea ce face Dumnezeu în noi este mai important decât ceea ce facem noi pentru El. Într-o zi se va spune: "Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu pentru noi " (Numeri 23:23).
Nădejdea Vieţii
"O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă." (Prov.13:12). Câte iluzii s-au dovedit deşarte şi au lăsat în urmă goluri şi regrete. Unii şi-au pus nădejdea în bogăţii, ca mai târziu să ajungă săraci. Alţii s-au încrezut fără rezerve în prietenii lor, care de cele mai multe ori i-au decepţionat. Singură Evanghelia ne aduce o speranţă sigură. Ea ne aduce:
"...nădejdea vieţii veşnice, făgăduită mai înainte de veşnicii de către Dumnezeu care nu poate să mintă..." (Tit 1:2).
În mijlocul atâtor frământări şi incertitudini ale vieţii, credinţa este ancora nădejdii noastre. Credinţa aceasta nu este naivă, ci se bazează pe făgăduinţele lui Dumnezeu, care sunt "Da" şi "Amin". Dar nădejdea noastră nu se bazează numai pe credinţă, ci pe însuşi "... Domnul Isus Hristos, nădejdea noastră." (1Timotei 1:1). Faţă de această singură şi sigură speranţă, toate speranţele omeneşti nu sunt decât iluzii deşarte.
Da şi Nu
"Felul vostru de vorbire să fie : "Da, da; nu , nu..." (Matei 5: 37).
"Da şi nu", sunt două monosilabe care au o putere extraordinară în deciziile pe care le luăm. Un "nu", spus hotîrât, a fost comparat cu o mare spumegândă care respinge cele mai sălbatice talazuri. Un "nu" definitiv, este arma irezistibilă prin care putem respinge orice ispită. "Moise, când s-a făcut mare, "nu" a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon." (Evrei 11:24). Avraam a spus "nu", darurilor împăratului Sodomei. (Genesa 14:23).
A spune "da" când trebuie, este la fel foarte important. Să spunem "da", când Domnul ne cere să-l urmăm. Să spunem "da" lucrurilor adevărate, drepte, curate, tuturor celor ce sunt vrednice de cinste, vrednice de iubit etc. "Da şi nu", se pare că sunt o parte pozitivă şi una negativă. Dar întrebuinţarea lor corectă în viaţa creştină, aduc un rezultat pozitiv. În lumea neregenerată a scepticismului şi minciunii, atât "da" cât şi "nu", produc deziluzie.
Doamne, Tu mă cercetezi,
Când stau jos şi când mă scol,
Gândurile mi le vezi,
Fără Tine mă simt gol...
Toată fiinţa mea o ştii,
Toate simţurile vii.
Şi Tu-mi ştii cuvântul meu,
Nici nu-mi ajunge pe limbă,
Iar când simt balsamul Tău,
Toată viaţa mi se schimbă...
Eu mereu mă simt de vină,
Tu mereu îmi eşti lumină.
Unde mă voi duce , oare,
De la faţa Ta, Stăpâne?
Tu mă umpli de candoare,
De virtuţile creştine...
Tu eşti Regele meu drept,
Tu eşti focul meu din piept.
Când în adâncimi de taină,
M-ai ţesut în chip ciudat,
Din pământ mi-ai făcut haină,
Şi suflare Tu mi-ai dat...
Te laud că m-ai făcăt
O fiinţă dintr-un lut!
Când eram în nefiinţă
Şi cu ochii mă priveai,
Cu divina Ta ştiinţă,
Cartea Vieţii îmi scriai...
Cât este de nepătruns
Gândul Tău şi de ascuns.
Cercetează-mă, Părinte,
Şi cunoaşte-mi inima;
Pune-n ea îndemnuri sfinte,
Să prosper pe calea Ta...
Şi din lumea de urgii,
Du-mă Doamne-n veşnicii.
Rodica Dragoş.
"Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângăierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Romani 15: 4).
Profeţia este o istorie scrisă înainte ca evenimentele să se întâmple. Un studiu serios, cumpătat şi reverenţios al Sfintelor Scripturi ne va convinge că, în Cuvântul lui Dumnezeu profeţiile ocupă un loc deosebit de important. Dumnezeu s-a îngrijit ca omul, pe lângă informaţii despre Univers, despre planeta pe care o locuieşte, despre devenirea lui în existenţă în această viaţă, să primească informaţii şi despre scopurile Sale cu el, şi i-a descoperit: "...taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile,... Hristos în voi nădejdea slevei." (Coloseni 1: 26;27).
Aserţiunea unui autor este remarcabilă: "Nici o activitate nu este mai nobilă şi înnobilatoare, decât studiul reverenţios al scopurilor lui Dumnezeu, la care îngerii doresc să privească."
"Şi avem cuvântul profeţiei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre." (2 Petru 1: 19).
Cu toate acestea , mulţi oameni care îşi mărturisesc credinţa în Dumnezeu şi frecventeză o confesiune sau alta, micşorează importanţa profeţiilor. În ultima carte a Bibliei citim despre o binecuvântare care va veni peste cei ce ascultă şi păstrează cuvântul profeţiei. Fără o înţelegere a profeţiilor nu vom putea pătrunde în Înţelepciunea lui Dumnezeu ca să ne bucurăm de armonia Planului Său.
Răscumpărătorul nostru a fost un cercetător zelos al profeţiei şi adeseori s-a referit la ce a spus un profet sau altul. El a fost, de fapt, Cel mai mare dintre profeţi şi, în acelaşi timp obiectul tuturor profeţiilor. Toate cuvintele Sale adresate ucenicilor, au fost întreţesute cu preziceri profetice despre viitor. Oamenii sinceri faţă de Dumnezeu, care ating coardele harfei profetice, descoperă admirabile şi măreţe făgăduinţe, precum şi instrucţiuni pentru o viaţă sfântă. Cântând pe această harfă, vom intona cele mai dulci şi fermecătoare melodii. Privind la profeţii observăm că, singur Dumnezeu deţine în puterea Sa timpurile şi anotimpurile. Toate evenimentele ce au loc pe planetă se duc la îndeplinire "...după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu..." (Fap. Apost. 2:23).
Apocalipsa – o profeţie.
Profeţii Vechiului Testament au fost oameni integri, pe care Dumnezeu i-a folosit ca să descopere poporului Său evenimentele ce vor avea loc pe planeta noastră, în perioada când păcatul a fost permis. Ele zugrăvesc schiţa istoriei universale, în timpul căreia Dumnezeu îşi alege un popor care să-I poarte Numele. Totuşi cea mai excelentă profeţie o găsim în Noul Testament. Ea se numeşte Apocalipsa lui Ioan. Cuvântul grecesc apokalipsis este tradus în romaneşte "descoperire" sau "revelaţie". Majoritatea oamenilor au pervertit acest cuvânt şi l-au asociat cu un război nuclear sau cataclism cosmic. De fapt, este un mesaj pe care Dumnezeu l-a dat Fiului, ca să îl facă cunoscut servilor Săi, trimiţând pe înger la robul Său Ioan. Nici o altă carte nu este atât de calomniată şi detestată ca aceasta, care conţine cele mai admirabile profeţii despre viitor.
Unii spun că este prea profundă ca să poată fi înţeleasă şi că Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca această carte să fie înţeleasă. Alţii, din contră, spun că cele mai multe viziuni s-au întâmplat în veacurile trecute şi chiar cu poporul Israel. Dar cât de bucuroase sunt inimile celor ce nu ascultă vocile străine, ci doar glasul infailibil al Spiritului Sfânt: "Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei profeţii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!" (Apoc. 1:3).
Nu ne propunem aici să explicăm această fascinantă carte. Sugerăm doar, legătura divină dintre Daniel şi Apocalipsul. Să observăm Împărăţiile Universale din visul lui Nebucodonosor, precum şi viziunea lui Daniel despre cele patru fiare, descrisă în capitolul 7. Apocalipsul este legat, atât de cartea lui Daniel din Vechiul Testament, cât şi cu învăţăturile profetice ale Domnului şi ale Apostolilor din Noul Testament. În ce priveşte legătura cu cartea lui Daniel, obiectul şi simbolurile sunt aceleaşi.
De asenenea, observăm conglăsuirea dintre parabole şi Apocalips. Aceste parabole ale Domnului sunt în legătură cu Apocalipsul. În parabole avem nunta " Fiului de Împărat", iar în Apocalips nunta "Mielului". În parabole feceoarele sunt trezite prin strigătul de la miezul nopţii: "Iată Mirele", în Apocalips sosirea este înfăţişată de către evenimentele care o însoţesc etc.
Aceeaşi armonie se poate vedea între învăţăturile profetice ale Apostolilor şi cele din Apocalips. Prezicerile lui Pavel cu privire la marea apostazie, sunt adeverite de Apocalips prin legăturile cu Roma şi persecuţia creştinilor din partea acestei Biserici apostate.
Cele două profeţii admirabile din Daniel 2 şi 7, reprezintă schiţa istoriei universale în decurs de douăzeci şi cinci de secole. Acestea îşi ajung culmea la a doua venire a Domnului. Dar ori cât de reverenţios şi metodic am studia profeţiile, ele nu ne vor indica niciodată, ziua sau anul eliberării copiilor lui Dumnezeu, anul înlăturării ordinei prezente şi stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Profeţiile conţin descrieri generale despre evenimente, prin care copilul treaz şi umilit să fie în stare a cunoaşte unde se află pe fluviul vremilor şi să poată dezvolta adevărata evlavie şi asemănare cu Învăţătorul său. La ori care bornă kilometrică suntem, să rămânem credincioşi. Eleberarea va veni sigur. Cu toată împotrivirea elementelor de astăzi, faţa lumii va fi schimbată şi oamenii se vor întoarce la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Amin!
Popoarele se întărâtă,
Cugetă fără de minte,
Împăraţii se răscoală
Contra lucrurilor sfinte.
Ocărăsc pe Domnul slavei
Şi pe Unsul Său, zicând:
Să le rupem lanţurile,
De ei să scăpăm curând.
Domnul din cer le vorbeşte
Tuturor de pe pământ:
"UnsulMeu astăzi vesteşte
Din Sion, Muntele Sfânt".
Cu toiag mare de fier,
Va zdrobi orice popor,
Peste toată moştenirea,
El va fi stăpânitor.
Fiţi ci multă-nţelepciune,
Domnitori şi împăraţi,
Poate că Domnul din ceruri
Va permite să scăpaţi.
Slujiţi Domnului cu frică
Şi daţi cinste Fiului,
Să aveţi cu toţii parte
De Împărăţia Lui.
Rodica Dragoş.
"Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară." (Matei 11:29,30).
Jugul este simbolul robiei. Fiecare om poartă pe grumaz un jug, fie că recunoaşte, fie că nu recunoaşte. "Nu ştiţi că dacă vă daţi robi cuiva de care ascultaţi, sunteţi robi aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? (Romani 6:16). "...căci fiecare este robul lucrului de care este biruit." (2Petru 2:19). Dumnezeu zice prin profet: "Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz." (Plângerile lui Ieremia 3:27,28).
Dacă se întâmplă aşa, dacă Domnul i l-a pus pe grumaz, atunci este un jug bun, care va aduce bine. Realitatea zilelor noastre, însă, ne demonstreză altceva. Omenirea este încătuşată în juguri despotice şi heteroclite. Marea tristeţe este că, epidemia jugurilor false, această molimă a sedus şi seduce pe mulţi, chiar dintre copiii lui Dumnezeu.
Sunt o mulţime de juguri. Amintesc, doar câteva: jugul egoismului, jugul meloman, jugul financiar, jugul comercial, jugul politic, jugul social, jugul păcatului, jugul mândriei deşarte etc. Toate aceste juguri rănesc pe cei ce le poartă şi le întunecă raţiunea. Toţi cei care poartă astfel de juguri, muncesc din greu, îşi fac planuri, i-au hotărâri, uneori dau faliment, se supără, se chinuie, se descurajează, se încurajează, iar unii cad în disperare. În lupta lor turbată după avere şi finanţe, sunt jefuiţi de adevărata fericire. Scopul Domnului Isus este ca, la timpul potrivit să elibereze pe toţi oamenii din tot felul de juguri. Cei care astăzi vor să fie scăpaţi de jugurile împovorătoare, trebuie să se predea cu totul lui Hristos şi să i-a jugul Lui asupra lor.
În Evanghelia după Matei cap. 11:29,30 – cuvinte pe care le-am citit la început – Domnul nostru s-a adresat, în primul rând evreilor. El a fost trimis la oile pierdute a casei lui Israel. Deşi, pe vremea aceea evreii se găseau sub jugul roman, un jug foarte greu, nu credem că Domnul s-a referit la acel jug. Un alt jug greu apăsa asupra lor. Era jugul Legii. În imperfecţiunea lor, evreii s-au împotmolit şi nu l-au mai putut duce. Nu pentru că Legea era neraţională şi nedreaptă, ci imperfecţiunea lor a făcut ca acest jug să fie imposibil de dus. Domnul Isus ţinând Legea a dovedit măsura deplină a capacităţii unui om perfect. La vremea aceea, Isus îi cheamă pe israeliţi să vină sub jugul Lui. Dar aveau un lucru de îndeplinit – să moară, pentru a deveni Creaţii Noi. Să moară nu numai faţă de Legământul Legii, ci faţă de toate speranţele şi perspectivele pământeşti. Au răspuns câţiva ucenici, care s-au asociat cu Mesia. Isus a început atunci o lucrare neînţeleasă de nimeni. A început o Creaţie Nouă.
Noi nefiind evrei, n-am fost niciodată sub jugul Legii, totuşi noi am avut de purtat o povoară grea care ne dobora la pământ. Era jugul păcatului şi a morţii. Aduceţi-vă aminte câtă mângăiere am aflat în cuvintele Învăţătorului, câtă speranţă, câtă bucurie, câtă pace în inimi, atunci când am auzit că: toţi cei împovoraţi să vină la El, să ia jugul Lui asupra lor. Ei sunt asiguraţi că jugul Lui este uşor. Este uşor în sensul că, se poate purta şi nu produce răni. Este uşor pentru că Domnul este cu noi în jug. Îsuşi Domnul spune că are un jug uşor, confortabil şi plăcut. Jugul Lui este un jug elastic. Este mare pentru cei mari, este mic pentru cei mici. Domnul duce pentru noi tot ceea ce nu putem duce.
Se cere perfecţiune pentru a purta acest jug, iar noi suntem imperfecţi. Dacă noi avem numai o zecime de perfecţiune şi nouă zecimi imperfecţiune, Domnul va duce pentru noi cele nouă zecimi care ne lipsesc. Dacă avem jumătate imperfecţiune, Domnul va duce cealaltă jumătate. Carnea s-ar putea să sufere, dar spiritul se bucură. Sub aranjamentul Dumnezeiesc nu i se cere nimănui mai mult decât poate. Dar cât poate i se cere. Oricum, Domnul are de completat la jertfa fiecăruia, chiar şi a celui ce aduce sută la sută.
Dacă privim la experienţele ap. Pavel, la suferinţele lui, puţini am spune că jugul lui Hristos este uşor. Şi totuşi, paradoxal, lui Pavel i s-a părut uşor. Pentru Domnul a fost în stare să piardă toate lucrurile care, pentru el erau câştiguri, să le considere ca pe nişte gunoaie, numai ca să câştige pe Hristos şi să fie găsit în El. A luat pe grumaz jugul lui Hristos şi cu umilinţă s-a supus conducerii Lui, oriunde a fost. "...În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori a căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori a fost bătut cu nuiele; odată a fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu el; o noapte şi o zi a fost în adâncul mării. Deseori a fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul său, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii între fraţi mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi îl apăsa grija pentru toate Bisericile." (2Corinteni 11: 23-28). Omul acesta, care a trăit în carne şi oase ca noi, a putut să afirme printre toate acestea că: "...simte plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare." (2Corinteni 12: 10).
"Eroii sunt eroi când se bazează pe a lor preamărire."
Nici jugul diaconului Ştefan nu a fost mai uşor, dar l-a purtat cu demnitate, şi chiar în timpul când duşmanii lui îl omorau cu pietre, a îngenunchiat şi a strigat cu glasul tare: "Doamne nu le ţinea în seamă păcatul acesta!" (Faptele Apostolilor 7:60).
De unde vine, oare, această bucurie de a te repausa mereu în făgăduinţele lui Dumnezeu? Aceasta este odihna dulce a minţii care cugetă mereu la armonia din Casa Tatălui, unde suntem aşteptaţi cu drag. Valoarea acestei odihne nu se poate cunoaşte, decât atunci când ajungem în probele suferinţelor. Domnul ne dă cheia prin care să rezistăm: "...învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; Luaţi jugul Meu asupra voastră..." Fie ca Tatăl nostru ceresc să ne ţină credincioşi adevărului Său, până ne va chema cu bucurie în patria Sa. Amin!
Fericit este acela
Care-n pribegia lui,
Se călăuzeşte-ntruna
După legea Domnului.
El cu badjocoritorii
Nu are legătură,
Pe cei răi îi ocoleşte
Cum spune în Scriptură.
Este ca pomul sădit
Lângă apa de izvor,
Face-n fiecare an
Roade pentru viitor.
Frunza lui nu veştezeşte,
Duce tot la bun sfârşit,
El se-aseamănă în toate
Cu un om neprihănit.
Dar cei răi sunt ca şi pleava
Spulberată pe pământ,
Ei au semănat furtună
Şi vor secera în vânt.
Rodica Dragoş.
