Importanţa Profeţiilor

"Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângăierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Romani 15: 4).

Profeţia este o istorie scrisă înainte ca evenimentele să se întâmple. Un studiu serios, cumpătat şi reverenţios al Sfintelor Scripturi ne va convinge că, în Cuvântul lui Dumnezeu profeţiile ocupă un loc deosebit de important. Dumnezeu s-a îngrijit ca omul, pe lângă informaţii despre Univers, despre planeta pe care o locuieşte, despre devenirea lui în existenţă în această viaţă, să primească informaţii şi despre scopurile Sale cu el, şi i-a descoperit: "...taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile,... Hristos în voi nădejdea slevei." (Coloseni 1: 26;27).

Aserţiunea unui autor este remarcabilă: "Nici o activitate nu este mai nobilă şi înnobilatoare, decât studiul reverenţios al scopurilor lui Dumnezeu, la care îngerii doresc să privească."

"Şi avem cuvântul profeţiei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre." (2 Petru 1: 19).

Cu toate acestea , mulţi oameni care îşi mărturisesc credinţa în Dumnezeu şi frecventeză o confesiune sau alta, micşorează importanţa profeţiilor. În ultima carte a Bibliei citim despre o binecuvântare care va veni peste cei ce ascultă şi păstrează cuvântul profeţiei. Fără o înţelegere a profeţiilor nu vom putea pătrunde în Înţelepciunea lui Dumnezeu ca să ne bucurăm de armonia Planului Său.

Răscumpărătorul nostru a fost un cercetător zelos al profeţiei şi adeseori s-a referit la ce a spus un profet sau altul. El a fost, de fapt, Cel mai mare dintre profeţi şi, în acelaşi timp obiectul tuturor profeţiilor. Toate cuvintele Sale adresate ucenicilor, au fost întreţesute cu preziceri profetice despre viitor. Oamenii sinceri faţă de Dumnezeu, care ating coardele harfei profetice, descoperă admirabile şi măreţe făgăduinţe, precum şi instrucţiuni pentru o viaţă sfântă. Cântând pe această harfă, vom intona cele mai dulci şi fermecătoare melodii. Privind la profeţii observăm că, singur Dumnezeu deţine în puterea Sa timpurile şi anotimpurile. Toate evenimentele ce au loc pe planetă se duc la îndeplinire "...după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu..." (Fap. Apost. 2:23).

Apocalipsa – o profeţie.

Profeţii Vechiului Testament au fost oameni integri, pe care Dumnezeu i-a folosit ca să descopere poporului Său evenimentele ce vor avea loc pe planeta noastră, în perioada când păcatul a fost permis. Ele zugrăvesc schiţa istoriei universale, în timpul căreia Dumnezeu îşi alege un popor care să-I poarte Numele. Totuşi cea mai excelentă profeţie o găsim în Noul Testament. Ea se numeşte Apocalipsa lui Ioan. Cuvântul grecesc apokalipsis este tradus în romaneşte "descoperire" sau "revelaţie". Majoritatea oamenilor au pervertit acest cuvânt şi l-au asociat cu un război nuclear sau cataclism cosmic. De fapt, este un mesaj pe care Dumnezeu l-a dat Fiului, ca să îl facă cunoscut servilor Săi, trimiţând pe înger la robul Său Ioan. Nici o altă carte nu este atât de calomniată şi detestată ca aceasta, care conţine cele mai admirabile profeţii despre viitor.

Unii spun că este prea profundă ca să poată fi înţeleasă şi că Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca această carte să fie înţeleasă. Alţii, din contră, spun că cele mai multe viziuni s-au întâmplat în veacurile trecute şi chiar cu poporul Israel. Dar cât de bucuroase sunt inimile celor ce nu ascultă vocile străine, ci doar glasul infailibil al Spiritului Sfânt: "Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei profeţii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!" (Apoc. 1:3).

Nu ne propunem aici să explicăm această fascinantă carte. Sugerăm doar, legătura divină dintre Daniel şi Apocalipsul. Să observăm Împărăţiile Universale din visul lui Nebucodonosor, precum şi viziunea lui Daniel despre cele patru fiare, descrisă în capitolul 7. Apocalipsul este legat, atât de cartea lui Daniel din Vechiul Testament, cât şi cu învăţăturile profetice ale Domnului şi ale Apostolilor din Noul Testament. În ce priveşte legătura cu cartea lui Daniel, obiectul şi simbolurile sunt aceleaşi.

De asenenea, observăm conglăsuirea dintre parabole şi Apocalips. Aceste parabole ale Domnului sunt în legătură cu Apocalipsul. În parabole avem nunta " Fiului de Împărat", iar în Apocalips nunta "Mielului". În parabole feceoarele sunt trezite prin strigătul de la miezul nopţii: "Iată Mirele", în Apocalips sosirea este înfăţişată de către evenimentele care o însoţesc etc.

Aceeaşi armonie se poate vedea între învăţăturile profetice ale Apostolilor şi cele din Apocalips. Prezicerile lui Pavel cu privire la marea apostazie, sunt adeverite de Apocalips prin legăturile cu Roma şi persecuţia creştinilor din partea acestei Biserici apostate.

Cele două profeţii admirabile din Daniel 2 şi 7, reprezintă schiţa istoriei universale în decurs de douăzeci şi cinci de secole. Acestea îşi ajung culmea la a doua venire a Domnului. Dar ori cât de reverenţios şi metodic am studia profeţiile, ele nu ne vor indica niciodată, ziua sau anul eliberării copiilor lui Dumnezeu, anul înlăturării ordinei prezente şi stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Profeţiile conţin descrieri generale despre evenimente, prin care copilul treaz şi umilit să fie în stare a cunoaşte unde se află pe fluviul vremilor şi să poată dezvolta adevărata evlavie şi asemănare cu Învăţătorul său. La ori care bornă kilometrică suntem, să rămânem credincioşi. Eleberarea va veni sigur. Cu toată împotrivirea elementelor de astăzi, faţa lumii va fi schimbată şi oamenii se vor întoarce la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Amin!