Păţitul Iov

Bogatul Iov din ţara Uţ,

Un om cu vază-n răsărit,

Este modelul de răbdare

Integru şi neprihănit.

El se temea să facă rău

Şi respecta pe Cel Prea Sfânt,

Iar Domnul l-a numit curat

Cum nu e nimeni pe pământ.

Satana a dorit să-l piardă,

Să-i vină omului de hac,

Crezând că Iov o să blesteme

Când va ajunge un sărac.

Domnul i-a permis lui Satan

Să-i fure orice avuţii,

Iar Iov şi-a sfâşiat mantaua

Văzându-se lipsit de fii.

Dar nu a blestemat pe Domnul,

Ştia că este din pământ,

Gol a venit în existenţă

Şi gol va merge în mormânt.

Satan a fost nemulţumit

Că planul său a eşuat,

Iar Iov a rămas demn în toate

Şi n-a putut fi-ngenuncheat.

Atuncea fostul heruvim

Îi zice Creatorului

Că Iov Îl va blestema-n faţă

Dacăl va da pe mâna lui.

Iată ţi-l dau, dar cruţă-i viaţa,

Satan credea c-a reuşit

Să-i frângă lui Iov rezistenţa

Şi Dumnezeu va fi hulit.

A fost lovit cu boală grea

Din creştet până în picioare,

Dar Iov a rămas neclintit,

Crezând într-o răscumpărare.

L-au vizitat nişte prieteni,

Dar toţi l-au decepţionat;

Spuneau că el e vinovatul

De tot ce i s-a întâmplat.

Iov respecta pe Domnul slavei,

Dar nu-nţelegea un aspect,

De ce Stăpânul veşniciei

Îl pedepseşte pe nedrept?

Voia să îl privească-n faţă,

Să-i spună că nu-i vinovat,

Că-n toate a făcut dreptate

Iar azi e aspru încercat.

Dar Domnu-i răspunde lui Iov,

Vorbind din mijlocul furtunii:

De ce întuneci planul Meu

Şi-asculţi de glasul raţiunii?

Încinge-te ca un viteaz

Şi să-Mi răspunzi de ai ştiinţă,

Unde erai tu când pământul

Prindea contur să ia fiinţă?

Ştii cine i-a pus temelia

Şi i-a fixat un diametru?

Ştii cine a întins frânghia

Ca să-i măsoare perimetru?

Ai poruncit tu dimineţii

Şi zorilor când să răsară;

Pământul să îl învelească

Într-o lumină boreală?

Ai fost tu la porţile morţii?

Cămări de grindină bizare,

Eu le-am păstrat pentru război

Şi pentru vremi de strâmtorare.

Cunoşti tu legile cereşti?

Ştii tu să cârmuieşti planete?

Răspundem dacă ai acces

La adâncimile secrete!

Tu ai vorbit nesăbuit,

Mustrând pe Cel Atotputernic,

Ai vrut să-mi nimiceşti dreptatea

Şi să te scoţi pe tine vrednic.

Iov s-a retras atunci în sine

Şi-a spus: „Îmi pun mâna la gură

Că-n faţa măreţiei Tale

E cu păcat orice făptură.

Urechea mea doar auzise

Mereu vorbindu-se de Tine,

Acuma Te-am văzut cu ochii,

Mă-nclin şi mă scârbesc de mine.

La fel şi noi suntem robi răi,

Oricât am fi de-mplinitori,

Oricât răbdăm noi în viaţă,

Plătim doar ce suntem datori.