luni, 14 mai 2018



                Ieruşalaim – cetatea sfântă

Ierusalimul era o cetate canaanită, devenită sub domnia lui David capitala Împărăţiei lui Israel. Este un oraş din regiunea istorică a Palestinei. Mai înainte teritoriul pe care se găseşte Ierusalimul era numit Canaan, dar romanii l-au numit mai târziu Palestina.
După ce David a eliberat oraşul de „iebusiţi” şi l-a transformat în capitală, acesta s-a numit Cetatea Sionului şi Cetatea lui David.(2 Sam. 5:7). În ps. 132 v 13 citim: „Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis: „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.”
Se spune că Ierusalimul are şaptezeci de nume; iată câteva dintre ele:

1)     Cetatea lui David – 2Sam. 5:9.
2)     Cetatea sărbătorilor noastre – Isaia 33:20.
3)     Sion, întruparea frumuseţii desăvârşite – Ps. 50:2.
4)     Bucuria întregului pământ – Plâng. 2:15.
5)     Locuinţa lui Dumnezeu – Ps. 76:2.
6)     Cetatea lui Dumnezeu – Ps. 87:3.
7)     Cetatea cea credincioasă – Zah. 8:3.
8)     Muntele cel sfânt – Zah. 8:3.
9)     Cetatea naprihănită – Isa. 1:26.
10)Apogeul frumseţii – Plîng. 2:15.

Oraşul Ierusalim era centrul religios şi administrativ al naţiunii lui Israel.
În centrul său era Muntele Templului. Pe această înălţime Solomon a construit un grandios Templu în onoarea lui Dumnezeu.
Se cunosc trei Temple care au marcat istoria lui Israel.
În fiecare an, la cele trei sărbători, Pesah, Şavuot şi Sukot, un mare număr de evrei din diaspora veneau la Templul din Ierusalim să se închine Dumnezeului lor Yahweh.
În perioada celui de-al treilea Templu, printre evreii ce veneau din Galileea şi în special din Nazaret se număra şi Maria împreună cu Iosif, părinţii lui Isus.
Conform evanghelistului Luca, familia făcea în fiecare an acest drum, iar de la vârsta de 12 ani i-a însoţit şi Isus.

Cea dintâi idee de a construi un Templu în onoarea lui Yahweh a fost enunţată de regele David atunci când i-a spus profetului Natan: „Iată! eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.” (2Sam. 7:2). Fiul său Solomon a fost acela care a construit Templul în care a fost aşezat Chivotul Legământului.
Solomon a început lucrarea cam prin anul 960 î Hr. Construcţia a durat şapte ani. Nu a fost cea mai impunătoare din zonă, dar Solomon a urmărit să rivalizeze cu cele mai fastuoase construcţii prin bogăţia materialelor alese.
Templul era expresia voinţei de a ridica un sanctuar  demn de prezenţa luiYahweh, care îi conduse în Pământul Făgăduinţei.
Din nefericire, însă, măreţul Templu a devenit cu timpul un obiect de dispută, care i-a grăbit distrugerea.
În anul 586 luna Av, regele Babilonului Nebucodonosor al II lea a distrus Templu, iar pe evrei i-a dus în captivitate.
Templu construit de Solomon a durat cam 400 ani.

Cel de-al doilea templu a durat puţin mai mult, deşi era mai modest. Temeliile acestui Templu a fost puse în anul al doilea de la venirea evreilor din captivitatea babiloniană,sub comanda lui Zorobabel. De fapt, al doilea Templu aşa a fost numit, Templu lui Zorobabel.
Acest Templu era mai puţin impunător ca cel al lui Solomon. Cu toate acestea a avut un rol important în viaţa poporului evreu. Construcţia a fost încheiată în anul 515 îHr.

Al treilea Templu  a fost numit Templu lui Irod. Mulţi istorici au inclus Templu lui Irod cel Mare în perioada celui de-al doilea Templu, dar, de fapt, este al treilea Templu şi cel mai mare ce s-a construit vreodată pe Muntele Templului.
Cel de-al doilea Templu a fost construit cu ajutorul regelui persan Cirus, care le-a permis evreilor în anul 536 î Hr. să se întoarcă în ţara lor.
Acest Templu a rezistat 500 ani şi nu a fost distrus de cuceritori, ci de megalomanul Irod care l-a demolat ca să construiască unul mai impunător ca cel vechi.
Lucrările începute în anul 20 îHr. Au continuat până în anul 63 dHr; cu numai şapte ani înainte de distrugerea Templului de către romani, care a avut loc tot în luna Av.
Templul lui Irod a fost mai măreţ ca Templul lui Solomon. Ne putem face o idee despre splendoarea acestui al treilea Templu, graţie lui Flavius Josepus care şi-a petrecut tinereţea la Ierusalim. Cu toate că a fost mai înalt ca al doilea Templu şi mai grandios, structura şi concepţia originală a lui Solomon au fost respectate.
După ultima răscoală antiromană a evreilor, anii 132 – 135, Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romană numită Alia Capitolina.
În aceste trei Temple, a căror existenţă însumează aproape nouă sute ani, evreii au adus ofrande Dumnezeului lor Yahweh, care i-a ales dintre toate popoarele să fie poporul Său.

Toate naţiunile care se înghesuie astăzi să locuiască Ierusalimul, îl consideră cel mai sfânt loc de pe Pământ.

P.S
Astăzi se împlinesc 70 ani de la data de 14 Mai 1948, când a expirat Mandatul britanic pentru Palestina, iar David Ben Gurion, preşedintele Organizaţiei Sioniste şi al Agenţiei Evreeşti pentru Palestina a proclamat Independenţa Statului Israel.


               



Niciun comentariu:

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8