Atunci când vorbim despre noţiunea de dreptate ne gândim la una din însuşirile esenţiale ale Caracterului divin. Dreptatea împreună cu judecata stau la baza scaunului Său de domnie. (Ps. 89:14).
Omul fiind făcut după “chip şi asemănare” a fost înzestrat cu acest atribut al dreptăţii. Orice lucru Dumnezeu l-a făcut frumos la vremea lui, dar numai în inima omului a pus gândul veşniciei. (Ecl. 3:11).
Dreptatea este principiul de bază prin care Dumnezeu operează în relaţia cu creaturile Sale. Când Dumnezeu a aşezat pe Adam în grădina Eden i-a dat o poruncă: “Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Gen. 2:17).
În momentul în care Adam a călcat porunca, Dreptatea lui Dumnezeu l-a condamnat. Dumnezeu nu s-a abătut de la dreptate. Nu putea face acest lucru, pentru că El însuşi este Dreptate. „Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu încalcă dreptatea.” (Iov 34:12).
Prin condamnarea lui Adam, dreptatea a fost satisfăcută. Oricât de mult a iubit Dumnezeu pe Adam, El nu a trecut peste principiul dreptăţii. Altminteri n-ar fi rămas drept. Iubirea lui Dumnezeu pentru om, dorinţa de al salva şi binecuvânta, a avut ca temelie dreptatea. Acest lucru l-a costat viaţa pe Unicul Său Fiu. Astfel dreptatea a fost încă odată satisfăcută.
„Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţă în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.”(Rom. 3:25,26).
Pe frontispiciul unor palate de justiţie vedem o balanţă echilibrată. Această imagine spune tuturor celor ce o privesc faptul că, în interiorul edificiului se împarte dreptatea. Dreptatea este o ştiinţă exactă; nu dă nimic în plus şi nu acceptă nimic în minus. Ea nu cunoaşte compromis. Dar în zilele noastre „darurile” sucesc hotărârile celor care împart dreptatea.
„De aceea legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte.” (Habac. 1:4).
Acest lucru se întâmplă prea des în jurul nostru, fiindcă omul s-a înstrăinat de Dumnezeu, pierzând chipul Său. Nu tot aşa se întâmplă cu adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Ei au la baza caracterului lor principiul dreptăţii. Pe lângă dreptate caracterul lor posedă şi o altă însuşire, iubirea. Iubirea trece uneori peste dreptate. Nu în sensul de a nu recunoaşte dreptatea, ci pentru a pune un strop de compasiune şi tandreţe peste acţiunea dreptăţii. Acest lucru îl putem face atunci când nu încălcăm dreptatea şi libertatea altora.
În timp ce dreptatea ne spune să fim drepţi în relaţiile noastre cu alţii, iubirea ne îndeamnă să le dăm peste ce li se cuvine. Dreptatea acceptă acest lucru, dar nu acceptă să le dăm mai puţin. În timp ce dreptatea nu acceptă devieri de la principiu, iubirea ne spune că putem accepta de la alţii şi mai puţin decât spune dreptatea.
Întreagă omenirea este imperfectă, trăind într-un mediu imperfect.
A fi compătimitori şi a avea milă de semenii noştri ce se află în ignoranţă este o dovadă că avem scrisă în inimile noastre „Epistola” lui Cristos, trăsăturile Sale de caracter.
În relaţiile cu fraţii, în primul rând, apoi în relaţiile cu toţi oamenii, nu numai faptele, ci şi gândurile noastre să fie măsurate cu măsura exactă a dreptăţii. Această măsură să o apăsăm şi să o vârfuim cu iubire. Apostolul Pavel ne spune că dragostea este ţinta poruncii lui Dumnezeu. (1Tim. 1:5).
Dar înainte de a face progrese în dragoste trebuie să fim drepţi. Binecuvântările lui Dumnezeu se vor revărsa peste noi, numai dacă suntem drepţi. Urmaşii lui Isus, chiar dacă au dreptate nu trebuie să o pretindă dacă le este încălcată. Asemeni lui Isus trebuie să fie în stare a renunţa la drepturile lor. Aşa au făcut toţi călătorii veacurilor trecute.
„Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”(Iuda v 24,25).
