Adu-ţi aminte!

O, om! Priveşte-ţi Creatorul
Şi vezi divina Lui ştiinţă,
Cum te-a gândit în planul Său,
Pe când erai în nefiinţă.

În vremuri imemoriale
Erai doar pulbere-n pustiu,
Iar El te-a plămădit din lut
Şi te-a făcut un suflet viu.

Făptură cu chip drăgălaş
Te-a modelat să ai valoare,
Erai în vastul Univers
Un strop de humă vorbitoare.

Coroana creaţiei Sale,
Ţesută într-un chip ciudat,
Ţi-a dat şi gândul veşniciei,
Aveai şi rang de împărat.

Dar într-o zi un heruvim,
Un egoist şi un ingrat,
A înşelat pe mama Eva,
Iar tu ai săvârşit păcat.

Adu-ţi aminte cum ai fost
Scos din grădina ta frumoasă,
Dar tatăl tău nu te-a uitat,
Deşi te-ai depărtat de casă.

Căzut în drum spre Ierihon,
Bătut de hoţi, desfigurat,
Te-a întâlnit Samariteanul,
Cu viaţa Lui, El te-a salvat.

O, om! Ce mari răspunderi ai
Acum în vremile de har,
Eşti responsabil de prezent
Şi de viaţa dată-n dar.

Să-ţi aminteşti aceste lucruri
Cât eşti vremelnic pe pământ,
Că nu-i avere mai frumoasă
Decât credinţa în Cel Sfânt.

Ridică-ţi ochii spre Golgota,
Priveşte preţul ce s-a pus
Şi las-o lacrimă să-ţi cadă
Peste iubirea lui ISUS.