Fenomenul Trinităţii

„Orice enunţ trebuie să aibă un temei bine determinat.”

Fenomenul Trinităţii, concept apărut în istoria omenirii în sec. al IV-lea d.Hr., este o controversă continuă între cei care îl susţin, aducând argumente mai mult prin deducţie şi cei care digeră foarte greu, ori deloc, o astfel de gândire ce lor li se pare ilogică.

Trinitatea este doctrina esenţială a religiei creştine. Dogma trinităţii susţine o entitate divină formată din trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu

Spiritul Sfânt. Enciclopedia Catolică ne spune că: „Persoanele care formează Trinitatea sunt eterne şi egale, necreate şi omnipotente.” La fel şi Biserica Ortodoxă spune că Dumnezeu este triunic. Tatăl este complet Dumnezeu, Fiul este complet Dumnezeu, Spiritul Sfânt este complet Dumnezeu. Paradoxul este că, aceşti trei Dumnezei sunt, de fapt, unul. Se spune că 3x1=1. Ciudată matematică.

Învăţătura trinităţii nu este de sorginte scripturală. Creştinismul timpuriu nu a cunoscut noţiunea de trinitate. Ei vesteau pe Dumnezeu, Tatăl, pe Isus Cristos Fiul Său şi recunoşteau Spiritul Sfânt ca fiind „o putere de sus,” forţa activă a lui Dumnezeu. Nu se spune despre Isus şi apostoli că au rostit vreodată cuvântul trinitate. Şi dacă nici scrierile evreilor, nici scripturile greceşti nu folosesc cuvântul trinitate, ne întrebăm: Este vorba despre un mister complex şi profund care să scape înţelegerii noastre? Cui a revelat Dumnezeu această enigmă?

Teologia noastră este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ne bazăm pe informaţiile Domnului, ale Apostolilor şi ale Profeţilor. În scrierile şi afirmaţiile lor nu găsim nimic referitor la termenul trinitate. Singurul argument care vine în sprijinul celor ce cred într-o trinitate de persoane este 1 Ioan cap. 5 v 7. Acolo, însă, este o interpolare, o adăugire ulterioară nepermisă. În traducerile moderne nu se găseşte, considerându-se a fi un text apocrif.

Se crede că în anul 325 d Hr., cu ocazia Conciliului de la Niceea, patronat de Constantin cel Mare a fost format crezul Trinităţii. Este adevărat că acolo s-a vorbit despre Fiul ca fiind de o fiinţă cu Tatăl, punându-se de acord asupra naturii lui Isus, dar nu a fost stabilit că Spiritul Sfânt este a treia persoană. Şi nu-i mirare, pentru că lipsea temeiul biblic. Totuşi, la Conciliul de la Constantinopol, anul 381 d Hr., patronat de Theodosiu, s-a convenit că Spiritul Sfânt este a treia persoană a trinităţii, egală cu Dumnezeu şi Cristos. Dacă informaţiile istoriei creştine sunt corecte, atunci acolo şi atunci a luat naştere crezul creştin al Trinităţii. De fapt, ideea trinităţii vine din Egipt şi a fost introdusă în creştinism cu aportul platonicienilor, adepţi ai filozofiei lui Platon.

Ce ne învaţă Biblia?

Biblia ne învaţă că Dumnezeu (Iahveh) este unic, fără început şi fără sfârşit „…din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Isus Cristos este Fiul Său, „…Cel întâi născut din toată zidirea.” (Col. 1:15). Fiul a avut un început. Un fiu nu poate avea vârsta tatălui său. Iar Spiritul Sfânt este puterea activă a lui Dumnezeu. Când îngerul Gavril a fost trimis la o cetate din Galileea numită Nazaret, la o fecioară să-i spună că va naşte pe Isus, a spus: „Duhul Sfânt se va odihni peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”(Luca 1:35). Dacă Spiritul Sfânt şi Cel Prea Înalt sunt două persoane, care au contribuit la naşterea pământească a lui Isus, cum El este numit doar Fiul lui Dumnezeu? Însuşi Isus a spus: „…să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”(Ioan 17:3).

Biblia ne spune că Dumnezeu este fără egal. „Ca să se ştie de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu.”(Isaia 45:6).

Despre Isus citim că El a coborât din cer. „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce s-a coborât din cer.”(Ioan 3:13). Din această informaţie înţelegem că Isus înainte de a veni pe pământ a avut o existenţă spirituală. Isus este Înţelepciunea din Prov. Cap.8, care era Meşter la lucrarea creaţiei, alături de Dumnezeu. „…în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neâncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.” „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El „ (Ioan 1:3). Deşi Isus era un Dumnezeu, adică un puternic, nu era un ho Theos, un Dumnezeu Atotputernic. Era subordonat Tatălui, ca un fiu părintelui său.

Apostolul Pavel concluzionează: „…totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Cristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”(1Cor. 8:6). „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos.”(1Tim. 2:5). Fiul niciodată nu a pretins că este egal cu Tatăl Său. Cui s-a rugat El în Ghetsimani, Lui Însuşi? Cui şi-a încredinţat El Duhul atunci când a murit? Cine l-a înviat? Sau toate acestea au fost doar ficţiuni? Isus doar se prefăcea că se adresează Tatălui când El era, de fapt, Dumnezeu.

Biblia spune că Dumnezeu este capul lui Cristos. „Dar vreau să ştiţi că Cristos este capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Cristos.”(1Cor. 11:3). Şi dacă nu putem accepta nimic împotriva formulei trinităţii, măcar să credem ce a spus Isus: „Mă duc la Tatăl; căci Tatăl este mai mare decât Mine.”(14:28).

Despre Spiritul Sfânt, doctrina Trinităţii ne spune că este a treia persoană a divinităţii – egală cu Tatăl şi cu Fiul. În Biblie Spiritul Sfânt este arătat ca o forţă energetică prin care Tatăl îşi duce la îndeplinire scopurile Sale. Dumnezeu prin Spiritul Sfânt, prin forţa Sa activă a pregătit planeta Pământ ca să fie locuită. Prin Spiritul Sfânt l-a sculat pe Isus dintre cei morţi. Prin Spiritul Sfânt luminează pe copiii Săi şi le dă putere să discearnă adevărul de eroare, lumina de întuneric, ce este drept de ce nu este drept. În Judecători, cap. 14 v 6 citim: „Duhul lui Dumnezeu a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat un leu…” Nu o persoană a venit să-l ajute pe Samson, ci puterea lui Dumnezeu a venit peste el.

În rugăciunea lui Isus, redată nouă de către ev. lui Ioan cap. 17, citim: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”

Doctrina Trinităţii îi frustrează pe oameni de a avea o cunoştinţă clară despre Suveranul Universului, despre Fiul Său şi despre ce este Spiritul Sfânt. A suci adevărul este o dezonorare la adresa Tatălui. Adepţii acestei doctrine nu au nici un merit în descoperirea ei, dar au vinovăţia că au adoptat-o de la păgâni. Cei care şi-au găsit „culcuşul” în doctrina trinităţii ar trebui să revină la Biblie. „Nici un discernământ omenesc nu poate evidenţia simetria zărilor istorice ca Biblia. Să privim dincolo de strâmtele zări ale îngrădirilor omeneşti.” Cuvântul lui Dumnezeu este standardul unic şi inflexibil pentru comportarea corectă a credincioşilor.

Mulţumim lui Dumnezeu, care ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a descoperit Adevărul Său. AMIN.