"Fără odihnă"

N-a fost nici un loc de odihnă pentru Isus pe pământ. N-a avut masă, n-a avut casă, n-a avut nimic. "Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul" (Matei 8:20).

În fiecare zi, din zorii dimineţii învăţa poporul. Ori de câte ori se însera, ieşea din cetate, trecea pârâul Chedron, urca în Muntele Măslinilor unde petrecea toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

El nu se odihnea nici în Sabat. A mers din Iudea în Galilea parcurgând un drum lung în zăpuşeala zilei. În cetatea Sihar, din ţinutul Samariei, ostenit de călătorie s-a aşezat pe marginea unei fântâni. Era fântâna lui Iacov pe care o dăduse fiului său Iosif.

O femeie din cetate a venit să scoată apă. Era femeia aventurilor, care în viaţa ei tumultuoasă şi plină de senzaţii avusese cinci bărbaţi. Toţi au decepţionat-o. În deprimarea ei, trecând peste legile decenţei şi sfidând instituţia căsătoriei s-a legat de un al şaselea bărbat. Isus îi cunoştea bine situaţia.

În bunătatea Lui incomensurabilă a intrat în conversaţie cu această păcătoasă. N-a mustrat-o, ci i-a zis: "Dă-Mi să beau"! Uimită, Samariteanca i-a replicat: "Cum, Tu Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă? - Drept răspuns Isus i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: "Dă-Mi să beau" tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie." (Ioan 4:9,10). "Doamne", I-a zis femeia, "dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin până aici să scot."(v 15).

Femeia a alergat în cetate şi a spus consătenilor săi: "Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?"(V 29).

Evanghelia după Marcu ne spune că, într-o seară după ce a dat drumul noroadelor, Isus împreună cu ucenicii Săi a traversat marea Galileii. Epuizat fiind a adormit la cârmă. Nici de data aceasta  n-a avut odihnă. Pe mare s-a iscat o furtună puternică, iar ucenicii l-au deşteptat şi i-au zis: "Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?" El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: "Taci? Fără gură?" Vântul a stat , şi s-a făcut o linişte mare." (Marcu 4:35-39).

Nu s-a gândit decât la odihna altora. Odată ucenicilor le spune: "Veniţi la o parte şi odihniţi-vă puţin." Când în grădina Ghetsimani, venise timpul să fie părăsit de ai Săi, care nu puteau simţi cu El în suferinţe, le spune: "De acum dormiţi şi odihniţi-vă."

Avea o lucrare de făcut, şi n-a avut odihnă până când a îndeplinit-o cu toată dragostea. Ce mult ne-a iubit!