"Hristos, Paştele nostru, a fost jerfit" (1 Cor. 5:7)

Memorabila serbare a Cinei de Amintire, în fiecare an, este seara zilei de 14 Nisan. Urmaşii Celui care s-a jertfit pe Golgota îşi aduc aminte că noaptea aceea când Domnul a cinat cu ucenicii Săi este noaptea în care a fost arestat şi este aceeaşi zi în care El a murit ca Mielul de Paşte. Întreaga omenire ar trebui să-I pomenească la această dată moartea, pentru că: "El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi" 1Ioan (cap.2:2). Cina la care participăm noi an de an nu este o pomenire a celor ce s-au întâmplat în jurul anului 1445 înainte de Hristos, în Egipt. Nu este nici pomenirea celor dintâi Paşte ale evreilor, nici ale întâilor născuţi ai egiptenilor, chiar dacă noi amintim de toate aceste lucruri. Pomenirea aceasta celebrează, strict, moartea Domnului Isus Hristos.

Sfânta Scriptură nu ne învaţă nicăieri că această pomenire ar avea mai multe celebrări într-un an. Unii o celebrează odată pe lună, alţii la trei luni. Sunt creştini care fac această comemorare în fiecare săptămână. Dar amintirea morţii Lui Isus Hristos nu are decât o singură aniversare pe an. Aceasta este totdeauna seara de 14 Nisan.

În jertfa Lui Isus vedem două lucruri:

1) El şi-a dat de bunăvoie trupul la moarte pentru viaţa lumii.

2) El şi-a dat viaţa ca Preţ de Răscumpărare.

Moartea trupului este simbolizată prin pâine, iar jertfa vieţii Sale prin vin. Când cei 12 ucenici s-au aşezat cu Domnul la praznicul Paştelor, ei nu s-au gândit că acel praznic va fi deosebit de toate celelalte la care au participat. Pe când mâncau Paştele evreilor, Domnul a luat o pâine (azimă) şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: "Luaţi, mâncaţi, Acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Apoi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; beţi toţi din el, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea" 1Corinteni (11:24,25).

A mânca Cina simbolică an de an nu este o nutrire în sens fizic cu trupul şi sângele lui Isus. Nu este nici o transsubstanţiere (prefacere miraculoasă), ori schimbare fizică actuală a pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului, cum cred mulţi astăzi. Ci această celebrare este o pioasă aducere aminte a morţii Domnului. La Cina de Amintire, apostolii n-au putut înţelege semnificaţia celor făcute acolo. Dar neaşteptata întoarcere din moarte a Domnului i-a făcut să înţeleagă faptul că în aceasta nu se ascunde numai o mare taină, ci şi o putere supranaturală a lui Dumnezeu.

După Rusalii, apostolii au început să vorbească despre însemnătatea Cinei memorabile. Dar cel care a dat expresie mai pe larg Cinei, a fost ap. Pavel. El a explicat părtăşia noastră la trupul şi sângele lui Hristos. Noi toţi suntem un trup, pentru că toţi luăm parte din aceeaşi pâine. Pâinea reprezintă trupul, deplina umanitate a lui Isus. Nu numai trupul alcătuit din elementele pământului, ci însuşi desăvârşita Lui umanitate, girată şi garantată pentru toţi fraţii Lui. După ce a lut Cina, Domnul le-a spus multe lucruri celor 11, printre care şi faptul că: "Acum mă duc la Cel ce m-a trimis. Dar pentru că întristarea v-a umplut inima, vă spun adevărul; vă este de folos să mă duc. Căci dacă nu mă duc, Mângâietorul, Spiritul Sfânt, nu va veni la voi. Când va veni Mângâietorul, Spiritul Adevărului, vă învăţa toate lucrurile. Vă va aduce aminte de ce v-am spus Eu, şi vă va descoperi lucruri viitoare." Spiritul Sfânt a făcut lumină şi asupra paharului cu vin. "Acesta este sângele Meu." Sângele când este în trup reprezintă viaţa. Sângele vărsat reprezintă sfârşitul vieţii. Isus şi-a dat întreaga Sa viaţă pământească pentru a câştiga dreptul să cumpere întreaga viaţă a lui Adam. Deci, jertfirea vieţii lui Isus, vărsarea sângelui Său, a avut ca urmare răscumpărarea lui Adam şi a tuturor descendenţilor săi. Apostolul Pavel ne spune că Isus S-a făcut în toate asemenea fraţilor Săi. Tot ap. Pavel sfătuieşte pe creştini să se ofere ca sacrificii vii, plăcute lui Dumnezeu. Dacă şi-ar jertfi numai trupul, aceasta ar fi o jertfă inacceptabilă, pentru că ar fi o jertfă moartă. În sacrificiile tipice, animalul trebuia să fie nu numai întreg şi curat, ci să fie în viaţă, adică viu.

Când creştinii sunt îndreptăţiţi, întreaga viaţă a lui Isus le este atribuită. În acest chip, membrii sunt părtaşi ai desăvârşitei vieţi a lui Isus. "Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi." Evrei 2:11.

Fiecare ucenic adevărat, care se află prin credinţă în Hristos, este în stare să pătrundă această unire cu Domnul şi Capul său. Aceasta este taina ascunsă a Evangheliei.

Pâinea şi vinul Cinei de Taină sunt numai simboluri, care ne fac să vedem realitatea înaintea minţii noastre. Cei care participăm la masă, trebuie să ne îndreptăm mintea spre profunzimea lucrurilor, încercând să prindem adevărata semnificaţie a celor ce se văd în timpul prăznuirii. După cum pâinea este făcută din mai multe molecule de făină şi fiecare moleculă este în legătură una cu alta, tot aşa membrii Eclesiei trebuie să ţină legătura unii cu alţii, să se iubească unii pe alţii, să se roage unii pentru alţii şi să aibă compasiune unii pentru alţii. Compasiune înseamnă a simţi în inimă durerea cuiva.

Creştinul care se împărtăşeşte din vin înţelege că acest lucru reprezintă pentru el, în primul, rând privilegiul participării la viaţa lui Isus, unde a ajuns prin meritul Mântuitorului. Şi, de asemenea, golirea paharului reprezintă privilegiul de a-şi preda viaţa în moarte.

Fără să ştie, cei 11 au serbat la Cină moartea apropiată - adică în aceeaşi zi - a Domnului lor. Nu peste mult au început să înţeleagă că moartea aceasta este şi moartea lor prin unirea pe care au făcut-o cu Domnul.

"Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului." 1Corinteni (cap.5:8).