Isus, trădat şi tăgăduit

Cred că fiecare dintre noi am auzit despre trădarea lui Iuda. Şi, de asemenea, cred că toţi ştim despre tăgăduirea apostolului Petru.

La sfârşitul Cinei de pe urmă, după ce au cântat cântarea, Domnul a pornit cu ucenicii spre Muntele Măslinilor. Pe drum, Isus i-a înştiinţat despre prinderea Lui în aceea noapte, despre poticnirea şi împrăştierea lor şi chiar despre moartea şi învierea Sa. Domnul s-a arătat plin de curaj, îndemnându-i pe ucenici să fie liniştiţi şi să nu li se tulbure inima. Dar după ce au trecut pârâul Chedron şi au ajuns în Ghetsimani, situaţia s-a schimbat şi Domnul a simţit povara ce apăsa pe umerii Săi. Apostolul Matei, în Evanghelie, ne redă cuvintele Domnului: "Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte." (Matei cap. 26:38).

După ce a lăsat pe opt din ucenicii Săi la poarta grădinii, Isus i-a luat cu El pe prietenii Săi mai apropiaţi, Petru, Iacob şi Ioan, pentru a veghea împreună cu El. S-a despărţit şi de aceştia, îndepărtându-se de ei "ca la o aruncătură de piatră," ne spune Evanghelia după Luca. Apoi a îngenunchiat şi a început să se roage Tatălui. Simţurile Sale din aceea noapte n-au putut fi împărtăşite nici chiar de cei mai iubiţi ucenici ai Săi. Deşi ei îşi dădeau seama că, de data aceasta în Ghetsimani nu este ca altădată, că se întâmplă ceva misterios, totuşi cei trei n-au putut simţi tristeţea prin care a trecut Isus.

Mulţi oameni nu înţeleg – chiar creştini – însemnătatea încercării Domnului care, acolo în Ghetsimani, a fost atât de grea încât a produs sudori ca nişte picături de sânge pe faţa Sa. Mulţi aseamănă purtarea Domnului cu ceea a urmaşilor Săi care, chiar nedesăvârşiţi fiind, au suferit martirajul cu un curaj eroic, şi de aceea se întreabă: De ce Domnul, care a fost perfect, a trebuit să treacă prin sentimente de frică mai mari decât urmaşii Săi.

Pentru a lămuri acest lucru prezentăm două argumente:

1) Viaţa desăvârşită a Domnului nostru, pe care a pus-o în moarte, valora cu mult mai mult decât o viaţă pierdută pusă în moarte (o viaţă care, oricum, mai devreme sau mai târziu se sfârşeşte).

2) Neamul omenesc, nouă zecimi, este mort, deşi mai umblă pe picioare. De aceea nu poate, decât foarte slab, să preţuiască valoarea vieţii. Pentru Domnul a fost altfel. El fiind perfect îşi dădea seama, cum nici un om nu poate face, cât de preţios lucru este viaţa. El era Prinţul vieţii. Pentru El moartea era o încercare specială. Deşi credea pe deplin făgăduinţele Tatălui, că dacă va fi credincios până la moarte va fi înviat, totuşi nu a avut înaintea Sa o dovadă că cineva a înviat cu adevărat. Pentru că El trebuia să fie Cel întâi născut dintre cei morţi – pârga celor adormiţi.

Toate întâmplările prin care trebuia să treacă, Domnul le-a cunoscut. Este incorect a presupune că afirmaţia: "Tată, dacă este cu putinţă, să treacă paharul de la Mine", ar fi însemnat ruga Lui pentru a scăpa de moarte. Paharul a fost ruşinea şi batjocura prinderii şi arestării Sale ca a unui făcător de rele, ca a unui tâlhar ordinar. Procesul ce i s-a intentat fără forme legale. Condamnarea şi crucificarea Sa ca a unui criminal. Pentru păcatul omenirii, Domnul ar fi putut muri ca oamenii, în general, dar El a suferit moarte de cruce cu ruşinea şi dispreţul ei. Aceasta a fost proba şi Domnul a trecut cu bine toate probele, ştiind că aceasta era voia Tatălui.

În tot acest timp, Iuda, care se târgui-se mai înainte cu preoţii cei mai de seamă asupra trădării lui Isus, a primit de la aceştia o cohortă de ostaşi ca să-L aresteze şi să-L execute înainte de Paşte. Se presupune căaceastă trupă condusă de către Iuda a mers, mai întâi, la casa unde Isus a luat cina împreună cu ucenicii. Negăsindu-L, au mers în Grădina Ghetsimani. Locul era cunoscut de către Iuda, pentru că adeseori Isus a mers acolo, fie singur, fie cu ucenicii pentru a se ruga. Acolo Iuda, printr-un sărut viclean, şi-a vândut Prietenul. Învăţătura pe care o putem trage de aici este că sunt multe lucruri prin care putem şi noi trăda pe Domnul şi pe fraţii Săi.

Banda de "poteraşi "care aveau misiunea să-L aresteze, crezând că Isus se va ascunde, a mers cu făclii aprinse ca să-L găsească printre măslini, a mers după El cu săbii şi ciomege. Aceştia când dau cu ochii de Isus, au căzut cu faţa la pământ. Domnul se predă de bună voie, cu o condiţie – să-i lase pe ucenici să plece. Ce caracter măreţ vedem în Domnul! S-a uitat de tot pe Sine şi s-a îngrijit numai de prietenii Săi.

Nu se ştie din ce cauză gloata aceea cu săbii şi ciomege a căzut la pământ în faţa unui neînarmat. Ne gândim la două aspecte:

1) Fie că unii L-au cunoscut pe Isus şi puterea Sa şi s-au înfricoşat;

2) Fie că Domnul chiar a întrebuinţat o putere supranaturală asupra lor pentru a le arăta că El are putere ca să se apere, dacă vrea.

Când Petru a scos sabia să apere pe Domnul, probabil şi-a adus aminte de cuvintele lui Isus: "În noaptea asta toţi veţi avea în Mine prilej de poticnire", precum şi de făgăduinţa Sa: "Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea". Zelosul Petru. Domnul l-a iubit şi s-a rugat pentru credinţa lui, chiar dacă ştia că-L va tăgădui.

Să-l iubim şi noi pe Petru pentru fapta eroică de a-l apăra pe Domnul, chiar dacă unii descalifică fapta sa.

"Bagă-ţi, Petre, sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care mi L-a dat Tatăl să-l beau?" Câtă umilinţă în a împlini voia Tatălui! Era convins că Tatăl nu va permite să vină peste El niciun rău, care n-ar fi spre binele Lui şi al lumii întregi.

Aceasta este o învăţătură minunată pentru noi, pentru toţi care se luptă să rămână în Hristos şi să calce pe urmele Lui. Aceştia trebuie să ştie că toate încercările vieţii sunt măsurate, că Domnul nu toarnă în paharul de mâhniri nicio experienţă amară care n-ar fi spre folosul lor. Vindecarea urechii tăiate, ce-a din urmă minune a Domnului, este încă o dovadă despre frumuseţea Caracterului Său.

Acest lucru înseamnă pentru noi:"Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc."Matei 5:44.

Domnul a arătat că este plin de dragoste şi că nu are nici un resentiment şi nici o ură contra celor ce au venit să-L aresteze. Din moment ce Domnul s-a predat de bunăvoie, legarea Lui nu era necesară. Dar ceata de ostaşi, împreună cu aprozii ideilor, L-au legat pe Isus, dorind să demonstreze tuturor că au pus mâna pe un duşman periculos şi un răufăcător. Iuda L-a însoţit până la Ana cu care se târguise şi de la care a primit arginţii. Într-adevăr, Fiul omului a mers la moarte după cum era scris. Faptul că era scris, nu l-a scuzat cu nimic pe Iuda pentru că şi-a trădat cu dispreţ Prietenul.

Vânzătorul însuşi este unul din martorii declaraţi ai nevinovăţiei lui Isus prin cuvintele: "Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat."(Matei 27:4). Amin!