Când valul vieţii ne loveşte,
Venind cu vifor şi furtuni,
Când uraganul ne izbeşte,
Noi stăruim în rugăciuni.
Ca soldaţi, noi stăm de pază,
Lângă Domnul stăruim,
Duhul Sfânt ne-ncurajază,
C-avem un ţel, un ţel sublim.
Prin valea plină de dureri,
Cu supărări şi-amărăciuni,
Nu am căzut în disperări,
Ci am trăit prin rugăciuni.
În locul sfânt când vom intra,
Isus ne va servi la masă,
Cu toţi vom binecuvânta
Cărarea ce ne-a dus acasă.
Când tot ce-i rău se va stârpi
De către "Noul Împărat",
O lume-ntreagă va sluji
Pe Cel ce ne-a răscumpărat.
Rodica Dragoş.
2 comentarii:
Intradevar cind valul vietii ne loveste cu surprize,bucurii si cu sperantze alaturi de incercari si ghinduri,ajungem in viata zilnica sa ne interbam;
DE CE ?SI CINE POATE CU ADEVARAT SA NE DEA RASPUNSUL?SI CUM?
AM AJUNS SI DORIM SA-L CUNOASTEM PE DUMNEZEU TATAL?
In vechime EL APARE SUB MULTE NUME SI SUB MULTE FORME POPORULUI ALES!Dar azi de cind pe FIUL SAU LA DAT CA JERTFA pentru rascumapararea noastra din pacat cum putem ca sa ajungem la indeplinirea poruncii SALE?Ce ne spun SCRIPTURILE?
Îmi cer scuze pentru întârziere.
S-ar putea să nu te mulţumească răspunsul meu, deşi doresc de fiecare dată ca, penctele mele de vedere să poată fi probate cu argumente scripturale. Este, însă, libertatea fiecărui om să-şi asculte vocea conştiinţei sale.
Pentru ca cineva să poată călători prin filoanele bogate ale înţelepciunii lui Dumnezeu şi să-L cunoască, trebuie să se elibereze din strâmtele zări ale îngrădirilor omeneşti, să se detaşeze de metode, idei şi obiceiuri ale altor oameni, pentru a putea avea o relaţie personală cu Dumnezeu. Sigur că, nu am ajuns la un grad mulţumitor al cunoaşterii. De aceea trebuie să creştem în fiecare zi în har şi cunoştinţă. Puţinul pe care îl ştim este infim în comparaţie cu întinderea neştiinţei noastre. D-l Isus spune că viaţa veşnică este: "Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care l-ai trimis Tu." (Ioan 17:3). În această cunoaştere se implică mai multe lucruri. În primul rând, cine aste Dumnezeu şi care îi este Numele,cunoaşterea caracterului şi a Planului Său. Noi niciodată nu i-am fi cunoscut Numele dacă El însuşi nu i-ar fi spus lui Moise: "Eu sunt Iehova (YHWH), EL-Şadai - Cel Atotputernic - Cel care există prin Sine însuşi. El a făcut să devină în existenţă tot ce a voit. Dar cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl nu se rezumă la faptul de a repeta mereu Numele Său, fie în situaţii potrivite, fie nepotrivite, doar ca să te arăţi mândru că tu ai aflat Numele lui. Acesta este un Nume de slavă şi prea valoros, ca noi să-l pronunţăm ca pe un simplu nume pământesc. În momentele de profundă intimitate cu El, ne este drag să-I spunem pe Nume. De asemenea când trebuie să-L justificăm pe Tatăl nostru, îi vom pronunţa răspicat Numele. IEHOVA îI este Numele.
Tatăl care a dat pe Isus ca : "...jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi" (1Ioan 2:2),"...voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului." (1Tim. 2:4). Nimeni, însă nu poate merge la Isus dacă nu-l atrage Tatăl. El are multa metode de atragere. Indiferent pe care o foloseşte, când cineva este atras, el nu poate ajunge la Tatăl, decât prin Isus. "În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi." (F.A. 4:12). Iubind pe Fiul şi păzind poruncile Lui dovedim iubire faţă de Tatăl. "Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele." (1Ioan 5:3). Domnul să te binecuvinteze în toată călătoria spre o Patrie mai bună.
Trimiteți un comentariu