"...bucuria Domnului va fi tăria voastră." Neemia 8:10.
Pentru a ne da seama cu ce ocazie au fost rostite aceste cuvinte, amintesc faptul că după ce dregătorul Neemia a terminat de ridicat zidurile Ierusalimului (la a treia întoarcere din exil), tot poporul s-a adunat în ziua întâi din luna a şaptea şi a zis cărturarului Ezra să ia cartea Legii lui Moise şi să citească în ea. Ezra a citit de dimineaţă până la amiază şi tot poporul s-a bucurat. Atunci dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, precum şi Leviţii care au fost reabilitaţi de către Neemia şi puşi din nou în slujbe au zis poporului: "Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru... Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră." (Neemia 8:9,10).
Neemia, care era un om integru, l-a servit pe Dumnezeu cu inimă curată, cu sinceritate şi onestie deplină. El a venit din Babilon pentru a ridica zidurile Ierusalimului, la 13 ani după Ezra. Era anul al 20-lea de domnie a lui Artaxerxe. Ezra s-a întors în al 7-lea an al lui Artaxerxe.
Numele Neemia înseamnă – mângăierea lui Dumnezeu; cu alte expresii – Iahve consolează. Neemia a fost un caracter puternic şi plin de credinţă în Dumnezeul său. Nu numai că a crezut pe Dumnezeu, dar s-a încrezut în El. Despărţit de ţara natală, de poporul şi părinţii săi, şi pus să-şi dovedească loialitatea faţă de un domnitor păgân, el s-a sprijinit cu totul pe Dumnezeu. Neemia a fost şi un om de rugăciune. Adeseori se ruga: "Adu-ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule!"
Cunoştinţele pe care Dumnezeu i-a permis lui Neemia să le adune l-au făcut înţelept. Deşi mulţimea cunoştinţelor nu face pe cineva înţelept, totuşi înţelept este acela care aplică cunoştinţele sale după principii divine. Înţelepciunea lui l-a determinat pe rege să-l aleagă consilier al său. Dar Neemia era şi un om de acţiune. A dovedit aceasta prin lucrarea pe care a făcut-o. Când a fost pus la probă şi-a arătat credinţa lui fermă în Dumnezeu. Deşi a fost atacat de către fraţi mincinoşi din propriul său neam, deşi a fost batjocorit de vecini şi a devenit obiectul dispreţului inamicilor săi, el nu a permis nimănui să-l abată de la devotamentul pentru Dumnezeu. Toate aceste calităţi excepţionale ale caracterului posedat de către Neemia, creştinul de astăzi le poate copia.
Cu mult înainte de a se întâmpla cele despre care am amintit, Israel a fost dus în captivitatea Babilonului. Dar captivitatea s-a sfârşit, unii evrei s-au întors la Ierusalim şi sub conducerea lui Zorobabel, Templul a fost reclădit. Pe vremea aceea Neemia a rămas în Babilon ca sfetnic al regelui. Peste câţiva ani i s-a adus vestea că zidurile Ierusalimului au rămas în continuare dărâmate, chiar şi după întoarcerea lui Ezra. Neemia îşi iubea mult naţiunea şi dorea să o vadă restabilită în ţara strămoşească. Primind ştirea de mai sus a postit şi a plâns. Timp de patru luni s-a tot rugat lui Dumnezeu pentru acest lucru. Odată când s-a prezentat în faţa regelui pentru a-şi îndeplini slujba era cuprins de întristare. Deşi era interzis să te prezinţi înaintea regelui cu o faţă posomorâtă, el s-a expus acestui pericol riscant de dragul lui Iahve şi al poporului Său. Regele a observat şi a zis: "Pentru ce ai faţa tristă? Neemia a răspuns: "Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei arse de foc?" I-a cerut lui Artaxerxe să-i dea voie să meargă la Ierusalim ca să reclădească zidurile oraşului. Cererea i-a fost aprobată. I s-a dat o scrisoare de autorizare prin care putea intra în Iuda. I s-a dat material de construcţie, o escortă militară şi a fost trimis la Ierusalim să construiască.
Toţi oamenii de valoare din lume au fost constructori şi nu distrugători. Ajuns la Ierusalim, Neemia nu a spus nimănui cu ce treburi a venit, ci în tăcere a început lucrul. După trei zile şi-a dezvăluit planul conducătorilor lui Israel care, plini de entuziasm au strigat: "Să ne sculăm şi să zidim." Dar nu peste mult au apărut adversarii. Aceştia au zis: "Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului? Neemia le-a zis: "Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă. Noi robii Săi ne vom scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim. Când au văzut că zidul se înalţă, duşmanii au făcut o conspiraţie ca să-i împiedice. Neemia s-a rugat lui Dumnezeu şi a pus paznici care să-i apere zi şi noapte împotriva adversarilor. Jumătate din oameni lucrau, iar jumătate erau înarmaţi cu suliţe, scuturi şi arcuri. Cu o mână zideau şi încărcau poverile, iar cu o mână ţineau arma. Văzând Sambalat şi ai săi că nu le merge au schimbat strategia şi au învinuit pe Neemia că a pus profeţi să spună la Ierusalim că el este rege în Iuda. Scopul era să arate că Neemia plănuieşte o răscoală. Au încercat să-l aducă la masa tratativelor spunând: "Vino, şi să ne întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-i facă rău." Neemia le-a răspuns: "Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă cobor." Cu timpul zidurile s-au înălţat şi tot poporul s-a strâns pentru a sărbători acest eveniment.
Din istoria aceasta putem trage câteva învăţături. Evenimentele ce au avut loc în legătură cu Neemia sunt o umbră a experienţelor Eclesiei din Veacul Evanghelic. Aplicate în mod particular aceste evenimente se pot referi la construirea caracterului individual. Fiecare creştin în construirea caracterului său întâmpină diverse şi multiple greutăţi, asemeni lui Neemia. Dar frumuseţea experienţelor lui Neemia este mai evidentă când se aplică întregii Eclesii.
Fără să ne referim la date cronologice, reclădirea casei Domnului din Ierusalim închipuie adunarea laolaltă a poporului lui Dumnezeu din Babilon. Restaurarea tuturor lucrurilor de acolo a însemnat restaurarea adevărurilor fundamentale ale lui Dumnezeu. Acum când ne dăm seama că Dumnezeu s-a folosit de oamenii din trecut pentru a preaumbri un lucru ce avea să fie îndeplinit prin Eclesie, apreciem cu atât mai mult grija şi preocuparea lui Dumnezeu pentru Casa Fiilor.
Isus zice: "Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile." (Mat. 17:11). Ilie simbolizează opera Eclesiei dincoace de văl. Prin această operă s-a început restaurarea marilor adevăruri fundamentale, restaurarea vaselor de aur din Casa Domnului. Restaurarea aceasta s-a făcut sub supravegherea Regelui.
Ar fi fost din cale afară de greu să se fi reclădit zidurile Ierusalimului, dacă nu ar fi fost entuziasmul. Ce înseamnă aceasta pentru noi? Aceasta înseamnă că fiecare membru al casei credinţei să fie plin de entuziasm, plin de energie şi curaj pentru a putea purta războaiele Domnului. Avem la dispoziţie toată armătura. "Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia..." (2Petru 1:3). Să fim, deci, tari şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru Dumnezeu şi pentru poporul Său. Şi atunci... bucuria Domnului va fi tăria noastră. Amin.
Pentru a ne da seama cu ce ocazie au fost rostite aceste cuvinte, amintesc faptul că după ce dregătorul Neemia a terminat de ridicat zidurile Ierusalimului (la a treia întoarcere din exil), tot poporul s-a adunat în ziua întâi din luna a şaptea şi a zis cărturarului Ezra să ia cartea Legii lui Moise şi să citească în ea. Ezra a citit de dimineaţă până la amiază şi tot poporul s-a bucurat. Atunci dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, precum şi Leviţii care au fost reabilitaţi de către Neemia şi puşi din nou în slujbe au zis poporului: "Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru... Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră." (Neemia 8:9,10).
Neemia, care era un om integru, l-a servit pe Dumnezeu cu inimă curată, cu sinceritate şi onestie deplină. El a venit din Babilon pentru a ridica zidurile Ierusalimului, la 13 ani după Ezra. Era anul al 20-lea de domnie a lui Artaxerxe. Ezra s-a întors în al 7-lea an al lui Artaxerxe.
Numele Neemia înseamnă – mângăierea lui Dumnezeu; cu alte expresii – Iahve consolează. Neemia a fost un caracter puternic şi plin de credinţă în Dumnezeul său. Nu numai că a crezut pe Dumnezeu, dar s-a încrezut în El. Despărţit de ţara natală, de poporul şi părinţii săi, şi pus să-şi dovedească loialitatea faţă de un domnitor păgân, el s-a sprijinit cu totul pe Dumnezeu. Neemia a fost şi un om de rugăciune. Adeseori se ruga: "Adu-ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule!"
Cunoştinţele pe care Dumnezeu i-a permis lui Neemia să le adune l-au făcut înţelept. Deşi mulţimea cunoştinţelor nu face pe cineva înţelept, totuşi înţelept este acela care aplică cunoştinţele sale după principii divine. Înţelepciunea lui l-a determinat pe rege să-l aleagă consilier al său. Dar Neemia era şi un om de acţiune. A dovedit aceasta prin lucrarea pe care a făcut-o. Când a fost pus la probă şi-a arătat credinţa lui fermă în Dumnezeu. Deşi a fost atacat de către fraţi mincinoşi din propriul său neam, deşi a fost batjocorit de vecini şi a devenit obiectul dispreţului inamicilor săi, el nu a permis nimănui să-l abată de la devotamentul pentru Dumnezeu. Toate aceste calităţi excepţionale ale caracterului posedat de către Neemia, creştinul de astăzi le poate copia.
Cu mult înainte de a se întâmpla cele despre care am amintit, Israel a fost dus în captivitatea Babilonului. Dar captivitatea s-a sfârşit, unii evrei s-au întors la Ierusalim şi sub conducerea lui Zorobabel, Templul a fost reclădit. Pe vremea aceea Neemia a rămas în Babilon ca sfetnic al regelui. Peste câţiva ani i s-a adus vestea că zidurile Ierusalimului au rămas în continuare dărâmate, chiar şi după întoarcerea lui Ezra. Neemia îşi iubea mult naţiunea şi dorea să o vadă restabilită în ţara strămoşească. Primind ştirea de mai sus a postit şi a plâns. Timp de patru luni s-a tot rugat lui Dumnezeu pentru acest lucru. Odată când s-a prezentat în faţa regelui pentru a-şi îndeplini slujba era cuprins de întristare. Deşi era interzis să te prezinţi înaintea regelui cu o faţă posomorâtă, el s-a expus acestui pericol riscant de dragul lui Iahve şi al poporului Său. Regele a observat şi a zis: "Pentru ce ai faţa tristă? Neemia a răspuns: "Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei arse de foc?" I-a cerut lui Artaxerxe să-i dea voie să meargă la Ierusalim ca să reclădească zidurile oraşului. Cererea i-a fost aprobată. I s-a dat o scrisoare de autorizare prin care putea intra în Iuda. I s-a dat material de construcţie, o escortă militară şi a fost trimis la Ierusalim să construiască.
Toţi oamenii de valoare din lume au fost constructori şi nu distrugători. Ajuns la Ierusalim, Neemia nu a spus nimănui cu ce treburi a venit, ci în tăcere a început lucrul. După trei zile şi-a dezvăluit planul conducătorilor lui Israel care, plini de entuziasm au strigat: "Să ne sculăm şi să zidim." Dar nu peste mult au apărut adversarii. Aceştia au zis: "Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului? Neemia le-a zis: "Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă. Noi robii Săi ne vom scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim. Când au văzut că zidul se înalţă, duşmanii au făcut o conspiraţie ca să-i împiedice. Neemia s-a rugat lui Dumnezeu şi a pus paznici care să-i apere zi şi noapte împotriva adversarilor. Jumătate din oameni lucrau, iar jumătate erau înarmaţi cu suliţe, scuturi şi arcuri. Cu o mână zideau şi încărcau poverile, iar cu o mână ţineau arma. Văzând Sambalat şi ai săi că nu le merge au schimbat strategia şi au învinuit pe Neemia că a pus profeţi să spună la Ierusalim că el este rege în Iuda. Scopul era să arate că Neemia plănuieşte o răscoală. Au încercat să-l aducă la masa tratativelor spunând: "Vino, şi să ne întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-i facă rău." Neemia le-a răspuns: "Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă cobor." Cu timpul zidurile s-au înălţat şi tot poporul s-a strâns pentru a sărbători acest eveniment.
Din istoria aceasta putem trage câteva învăţături. Evenimentele ce au avut loc în legătură cu Neemia sunt o umbră a experienţelor Eclesiei din Veacul Evanghelic. Aplicate în mod particular aceste evenimente se pot referi la construirea caracterului individual. Fiecare creştin în construirea caracterului său întâmpină diverse şi multiple greutăţi, asemeni lui Neemia. Dar frumuseţea experienţelor lui Neemia este mai evidentă când se aplică întregii Eclesii.
Fără să ne referim la date cronologice, reclădirea casei Domnului din Ierusalim închipuie adunarea laolaltă a poporului lui Dumnezeu din Babilon. Restaurarea tuturor lucrurilor de acolo a însemnat restaurarea adevărurilor fundamentale ale lui Dumnezeu. Acum când ne dăm seama că Dumnezeu s-a folosit de oamenii din trecut pentru a preaumbri un lucru ce avea să fie îndeplinit prin Eclesie, apreciem cu atât mai mult grija şi preocuparea lui Dumnezeu pentru Casa Fiilor.
Isus zice: "Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile." (Mat. 17:11). Ilie simbolizează opera Eclesiei dincoace de văl. Prin această operă s-a început restaurarea marilor adevăruri fundamentale, restaurarea vaselor de aur din Casa Domnului. Restaurarea aceasta s-a făcut sub supravegherea Regelui.
Ar fi fost din cale afară de greu să se fi reclădit zidurile Ierusalimului, dacă nu ar fi fost entuziasmul. Ce înseamnă aceasta pentru noi? Aceasta înseamnă că fiecare membru al casei credinţei să fie plin de entuziasm, plin de energie şi curaj pentru a putea purta războaiele Domnului. Avem la dispoziţie toată armătura. "Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia..." (2Petru 1:3). Să fim, deci, tari şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru Dumnezeu şi pentru poporul Său. Şi atunci... bucuria Domnului va fi tăria noastră. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu