luni, 11 mai 2009

Fiul omului

Expresia, Fiul omului, se găseşte de 81 ori în Evanghelii şi, în toate aceste cazuri, cei patru evanghelişti redau afirmaţiile lui Isus din Nazaret. O singură dată este folosită de către diaconul Ştefan, (Fapt. ap. 7:56); tot o singură dată o găsim în Ap. 1:13.
Isus din Nazaret care poartă şi acest nume de Fiu al omului, este Unicul Fiu născut al lui Dumnezeu, dar pentru a răscumpăra omenirea din păcatul strămoşesc a venit pe pământul nostru, s-a întrupat în fecioara Maria devenind Fiu al omului. Venirea lui Isus pe pământ este o taină care, a frământat multe capete luminate veacuri în şir, dar tocmai în această enigmă constă întregul mister al mântuirii noastre.
Dacă privim pe Fiul omului la începutul activităţii Sale mesianice, la viaţa Lui modestă, deosebită de a tuturor oamenilor, iar apoi urcând cu crucea-n spate „via dolorosa” semnând cu sângele Său actul final al răscumpărării, rămânem copleşiţi de iubirea altruistă şi de puterea jertfei ce s-a consumat pe Golgota. Nu numai urmaşii credincioşi ai lui Isus trebuie să i se închine, să-i admire Înţelepciunea, dăruirea de Sine şi frumuseţea Caracterului, ci întreaga omenire ar trebui să-i aducă în fiecare zi un omagiu de mulţumire, pentru ce a făcut El faţă de rasa căzută, restabilind relaţia omului cu Dumnezeu. Dar, stupoare! În toate generaţiile de ieri şi azi au existat oameni care neagă existenţa, chiar şi istorică a lui Isus. Alţii admit că a fost o realitate istorică, dar neavând acces la ştiinţa indistructibilă a lui Dumnezeu, îi tăgăduiesc originea cerească. Alţii sunt atât de perfizi, încât nu-L neagă, dar îL adulterează şi se folosesc de El pentru meschine interese. Sunt puţini cei care în intervalul existenţei lor au peregrinat la marginea tăcutului pustiu, ca să asculte vocea blândă a Celui care a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
Sunt semnificative şi pline de consistenţă cuvintele marelui Rousseau care a scris despre Isus: „. . .ce curăţenie, ce blândeţe, ce graţie conţin învăţăturile Sale! Şi câtă înţelepciune cuprind cuvintele Sale! Ce prezenţă de spirit, delicateţe dovedesc răspunsurile Sale! . . .cele povestite despre Socrate nu sunt atât de bine dovedite ca cele ce privesc pe Isus, şi totuşi nimeni nu le pune la îndoială.”
De către Napoleon – Fiul omului – este văzut astfel: „De la început până la sfârşit Isus este acelaşi; maiestuos şi simplu, infinit de blând şi infinit de sever. Veşnic acelaşi în vorbă şi faptă, El este luminat, consistent şi calm. Se spune că sublimul este un atribut al divinităţii; ce nume vom da Aceluia a cărui caracter cuprinde toate elementele sublimului?”
Limbajul omenesc este incapabil Să cuprindă frumuseţea unui caracter perfect. Prin jertfa Sa, Isus a scos la lumină valoarea dragostei lui Dumnezeu. A făcut posibilă transformarea vremelnicului în eternitate. Sacrificiul lui Isus nu-l vom putea răsplăti niciodată, dar ne vom putea arăta mereu recunoştinţa prin iubirea şi credinţa noastră, plecându-ne cu smerenie la picioarele Sale, mărturisind că Fiul omului este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Amin!

Niciun comentariu:

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8