Făptura Nouă.

“Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Cor. 5:17).

“Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.” (Galat. 6:15).

Declaraţia ap. Pavel este fără echivoc; “...dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă.” El nu spune că dacă este cineva în Hristos e socotit o făptură nouă. Din această aserţiune a apostolului înţelegem că făptura nouă este un lucru real.

Dintre toate familiile pământului, Dumnezeu a ales pe Israel ca popor al Său (Deut. 7:6), făcând cu ei un legământ şi dându-le o lege. Acest popor a reprezentat pe adevăratul Israel de mai târziu – Israelul spiritual.

Când Israelul după trup se afla în pustia Sinai, în drumul său spre Canaan, Moise a urcat pe muntele Horeb şi Dumnezeu i-a zis: “Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legănântul Meu, veţi fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.” Exod 19:5,6).

Dar Israel nu a ţinut condiţiile legământului pierzând şi binecuvântările prezise în acel legământ.

Doar o mică rămăşiţă a rămas loială lui Dumnezeu şi aceştia au fost cei care l-au primit pe Domnul Isus, au crezut în El şi au devenit o parte din noua creaţie.

Această nouă creaţie - Israelul spiritual nu a existat până la venirea lui Mesia, care este începutul noii creaţii.

La râul Iordan, Isus a intrat în legământ cu Tatăl, angajându-se să facă voia lui până la moarte. Prin jertfa Sa, el a deschis o cale nouă şi vie pentru toţi cei care doresc să devină noi creaţii.

Membrii noii creaţii formează Eclesia – “...Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.” (1Tim. 3:15).

Creaţia nouă este aleasă dintre oameni. Criteriile de alegere şi chemare, Dumnezeu le păstrează sub stăpânirea Sa.

Ceea ce ştim noi este faptul că, orice om care doreşte să devină în armonie cu Dumnezeu, trebuie să recunoască faptul că este păcătos şi să primească în inima lui pe Cristos care a murit pentru păcatele sale.

Trebuie să se convingă de faptul că, “În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trbuie să fim mântuiţi.” (F.A. 4:12). Se va convinge de spusele lui Isus, (Ioan 6:44): “Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”, şi Ioan 14:6: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Credinţa sinceră în Dumnezeu este esenţială. Fermitatea credinţei sale, omul o dovedeşte prin dedicarea sa lui Dumnezeu, care îi primeşte această consacrare pe baza jertfei de răscumpărare depusă de Isus pe Golgota.

Este voinţa lui Dumnezeu ca un astfel de om să fie îndreptăţit, adică să fie considerat drept înaintea Lui. “Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi.” (Rom. 8:33).

Celor îndreptăţiţi Dumnezeu le dă făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să poată fi părtaşi firii dumnezeieşti.

Toţi cei care sunt primiţi în Cristos au parte de ungerea cu Spiritul Sfânt, prin El, adică prin capul noii creaţii; care , la rândul Său, a primit-o de la Dumnezeu la Iordan. Numai după ungere cineva poate fi o nouă creaţie. Aceste noi creaţii au o minte nouă, o inimă nouă şi o voinţă nouă. Toate aceste elemente locuiesc în cortul pământesc al omului.

Creatura nouă trebuie să fie serva lui Dumnezeu, iar locuinţa ei vremelnică,(cortul pământesc ) va trebui să onoreze pe Dumnezeu.

Creatura nouă trebuie să facă zilnic progrese considerabile spre desăvârşire. Mintea recepţionează Cuvîntul, îl analizează şi concluzionează care este voinţa lui Dumnezeu.

Privind în "oglindă" , mintea transformată nu se va mai vedea pe sine, ci va vedea pe Cristos.

Această transformare se datorează faptului că noua creatură a crescut zilnic în har şi cunoştinţă şi a devenit tot mai asemenea lui Isus.

Pe umerii acestei noi creaturi Dumnezeu aşează o mare răspundere. Le este încredinţat să propovăduiască lucrarea împăcării. Fiecare trbuie să acţioneze în conformitate cu darurile pe care le are şi să îndeplinească cu iubire şi înţelepciune acest serviciu.

  "Ridicaţi sus lumina; dedicaţi un stindard pentru popor. Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!" (Ps. 18:46)...şi bucuria Domnului va fi tăria voastră". (Neem. 8:10).

Amin.