La început a fost CUVÂNTUL,
toate se ţin prin CUVÂNT,
Toate s-au făcut prin El şi
în cer şi pe pământ.
“Sfinţeţeşte-i prin adevăr”,
a zis Domnu-n rugăciune,
Adevărul e CUVÂNTUL,
mesagerul veştii bune.
CUVÂNTUL e Duh şi Viaţă
pentru cei cu legământ,
Este gândirea Divină
întrupată în Cuvânt.
E făclia libertăţii, dătător
de apă vie,
E perpetuă Viaţă ce vine din
veşnicie.
CUVÂNTUL este un foc şi un
ciocan zdrobitor,
Încercat ca şi argintul care
trece prin cuptor.
CUVÂNTUL este toiag,
sprijinind pe cei sărmani,
Hrană pentru peregrini şi
nuia pentru duşmani.
CUVÂNTUL este candela ce
noaptea ne luminează
Când păcatul stă la pândă şi
perfid ne asalteză.
Dar e sabie ce taie,
despicând, tranşând cu zel
Toată neghiobia lumii
susţinută de rebel.
Dacă cugeţi la CUVÂNT şi
dacă-l vesteşti curat
Reprezinţi semănătorul pe
ogor la semănat.
După ce-ai lucrat ogorul,
aşteptându-l să rodească,
Tu încrede-te-n Stăpân că
doar El face să crească.
Dacă nu cunoşti CUVÂNTUL,
nici nu poţi avea credinţă,
Umbli cu ochii închişi
rătăcind în neştiinţă.
Roagă-l pe Tatăl ceresc,
Suveranul drept şi sfânt
Să-ţi descopere enigma
conţinută în CUVÂNT.
E uleiul ce va curge-n
milenara dimineaţă,
Trezind din morţi omenirea
şi-ndreptând-o spre viaţă.
Toate aceste informaţii le
cunoaştem din CUVÂNT,
Căci CUVÂNTUL din Scripturi e
Viaţă şi Duh Sfânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu