Robul Meu

Sute de ani mai devreme, prevestind venirea Sa,

Isaia în profeţie vorbeşte de Mesia;

Un Vlăstar dintr-o Odraslă se va naşte pe Pământ,

Peste care Dumnezeu va turna Spiritul Sfânt.

„Robul Meu va propăşi”, în toate va triumfa,

Când El va deschide gura împăraţii vor tăcea.

Prin cunoştinţa Lui mare „Robul Meu” mărinimos

Va regenera pământul şi-l va face glorios.

Cine a crezut aceasta? Dar Copilul s-a născut,

N-avea nici o frumuseţe şi n-avea nimic plăcut.

Omenirea era toată o turmă fără păstor,

Iar El a purtat păcatul şi osânda tuturor.

Dispreţuit, părăsit a trăit o mare dramă,

Era un Om al durerii, trist şi nebăgat în seamă;

Coroană de spini pe cap, aşa L-au batjocorit,

Noi credeam că Dumnezeu l-a lovit şi pedepsit.

Însă El a fost străpuns pentru a noastre păcate,

Rănile ce L-au distrus ne dau nouă libertate.

Fără să deschidă gura, ca un miel răbdând discret,

A ţinut pe altar jertfa să se mistuie complet.

Groapa Lui era săpată şi-n mormânt a fost culcat,

La un loc cu cei bogaţi, deşi nu avea păcat;

Dumnezeul nostru Sfânt l-a zdrobit prin încercare

Dându-ne la toţi o şansă pentru viaţa viitoare.

O, Părinte-al îndurării, necuprins şi infinit,

Înţelegem astăzi rostul morţii Fiului iubit;

Mulţumim de bunătatea ce ne-a oferit iertarea

Şi-adorăm pe Domnul Isus ce ne-a adus împăcarea!