FANATISMUL – boala copilăriei spirituale!

Fanaticul este un pătimaş al convingerilor sale şi intolerant faţă de convingerile altora. Se consideră singurul depozitar al adevărului. Doreşte ca toţi să creadă la fel, chiar dacă argumentele Scripturale nu sunt în favoarea lui.

Dacă se întâmplă ca cineva să aibă o purtare deosebită de a sa, o vorbire deosebită, o înţelegere mai profundă decât a sa despre lucrurile descoperite de Scripturi, bietul fanatic se tulbură, umblă cu faţa posomorâtă, iar atunci când se iveşte ocazia îşi recită de la amvon aceaşi partitură de păreri personale, chiar dacă majoritatea ascultătorilor au alte opinii.

Fanaticul se laudă că nu se abate de la Cuvântul lui Dumnezeu, nici în stânga nici în dreapta, dar în cele mai multe cazuri interpretează lucrurile eronat, depăşind Cuvântul.

Fanaticul este un factor care se opune deacurmezişul în calea unităţii frăţeşti, pretinzând ca întreaga Scriptură să fie înţeleasă de toţi prin ochelarii lui subiectivi.

În spatele fanaticilor stă marele adversar, care încearcă să tulbure eclesia, să semene discordie între fraţi şi să le arate câte erori au făcut înaintaşii credinţei, iar noi trebuie să fim mai circumspecţi şi să nu ne lăsăm duşi de valuri, de metode, idei şi obiceiuri ale altor oameni.

Aceasta este şoapta perfidă a adversarului, care se pricepe să înşele cu abilitate lipsa noastră de vigilenţă.

Fanaticii nu s-au născut în vremea noastră. Ei au existat şi pe vremea ap. Pavel. Unii din mândrie şi fiind invidioşi au început să propovăduiască şi ei Evanghelia, dar din „slavă deşartă”, dorind să-şi arate superioritatea faţă de Pavel. Diotref, de exemplu,” îi plăcea să aibă întâietatea în Biserică şi nu voia să ştie de apoistoli.” (3Ioan v 9).

Dorinţa ap. Pavel era de a vedea pe credincioşi uniţi.

El ne îndeamnă: „Fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.”(1Cor. 1:10); „Stăruiţi în dragoste frăţească.”(Evrei 13:1); „Aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii.”(1Tes. 4:9).

În ultima seară petrecută cu ucenicii Săi, Isus s-a rugat Părintelui ceresc: „Mă rog ca toţi să fie UNA, cum Tu Tată eşti în Mine şi eu în Tine; ca şi ei să fie UNA în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”(Ioan 17:21). Să nu uităm niciodată rugăciunea lui Isus! Să ne atragă ca un magnet pe toţi laolaltă!

„Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.”(1Ioan 4:11).

 Dumnezeu să ne ferească de fanatism!

AMIN! ;